Este necesar să revenim asupra afirmațiilor lui Bill Gates de la Munchen, deoarece nu se reduc doar la admiterea, de către „filantrop”, a superiorității imunizării naturale față de cea farmacologică susținută chiar de el.
Gates este convins că va urma o altă pandemie: „vom avea o altă pandemie, de această dată cu alt agent patogenic”. Impresionantă preștiință, nu? În fine, nici asta nu e o noutate, a „profețit-o” deja de ceva timp. Ceea ce atrage atenția este principala „lecție” pe care o extrage din pandemia actuală:
„Am avut o terapeutică bună în doar doi ani. Ne-au trebuit doi ani să ajungem la o producție excedentară. Data viitoare, în loc de doi ani, ar trebui să facem asta în șase luni.”
De asemenea, Gates a preconizat că dacă se vor investi suficienți de mulți bani, se va dezvolta o nouă generație de vaccinuri care vor eradica familii întregi de virusuri respiratorii.
Așadar, după ce admite că „natura” a făcut o treabă mai bună decât vaccinurile, consecința logică a lui Gates este că… omenirea trebuie să repete ce a făcut în timpul pandemiei actuale, dar pe repede înainte. Poate că logic ar fi ca, dacă tot admiți că nu ai atins, pe criteriile tale, rezultatele optime, să promiți un rezultat mai bun, nu prin accelerarea și arderea etapelor, ci printr-o mai bună tehnologie, mai …științifică, adică bazată pe o cercetare mai îndelungată.
Pentru că nu arderea etapelor a fost problema aici. Ele au fost arse – s-au dat aprobări de urgență, s-au cules date despre vaccinuri în timp real (ceea ce transformă vaccinarea în studiu). În mod oficial, s-a ales experimentarea „pe viu”. Și totuși, cum admite și Gates și fără nicio discuție critică despre noua tehnologie, efectele secundare (necunoscute încă), rezultatele au fost slabe.
Dar… data viitoare toată această precipitare (psihotică în evaluarea mea) o să fie și mai și. Nu 2 ani, ci 6 luni: în doar câteva luni să creezi vaccinul, să faci studiile clinice, să obții aprobările de urgență, să produci și să furnizezi doze excedentare întregului glob. În șase luni toate acestea!
În mod normal, cei prezenți și cei care au preluat spusele miliardarului trebuiau să-și dea coate și să sune la 112. Omul nu poate fi în toate mințile. Spune că a eșuat, dar că data viitoare va eșua într-un timp și mai scurt, implicând tot globul. Cum-necum, a setat standardul. Așa că la viitoarea pandemie, așteptați-vă ca tot ce ați văzut în acești doi ani să se întâmple din scurt, intens și total.
Asta este un asasin.
da, insa nu puteau “declara” prea usor pentru ca se tine cont de numarul DECESELOR. Incepand cu 2009 pana in 2019 s-au tot schimbat dispozitiile aberante ale oms, pana ce astazi se tine cont de numarul de INFECTATI. infectati cu ce? asta inseamna ca in toamna spre exemplu, can va inflori numarul virozelor, te vor inchide (daca mai traim pana atunci cu ce vine peste noi) pe motiv de plan-demita pentru ca asa declara oms infectarile gripale/virale etc. suntem condusi spre moarte prin administrare de seruri si medicamente otrava, cu forta. GENOCID.
Vor eradica familii intregi. Sa lasam virusurile
acest criminal ne-uman trebuie judecat pentru CRIME IMPOTRIVA OMENIRII. s-a declarat “tara” pentru banii (care nu exista, da?) dati oms pentru a avea drept de vot. gates/oms si banca centrala SUNT IMUNI IN FATA LEGII! POT FACE ORICE DACA TARILE ACCEPTA. Iaca ca sunt tari (Japoia si Iran) care nu au acceptat jocul lor – oms a schimbat PLANDEMITELE LA NUMARUL DE INFECTATI – cu alte cuvinte orice gripa de acum incolo va putea fi declarata PLANDEMITA cand ei au un interes ! TREZITI-VA OAMENI BUNI!
https://www.youtube.com/watch?v=GvfCGiNU0R4
Toate pandemiile, dintotdeauna, de oriunde, au fost PLANdemii.