Pe 7 iulie, la București, va avea loc lansarea de gală a filmului „Mihai Viteazul – prințul intrat în legenda Europei”, cea mai recentă peliculă despre legendarul domnitor al românilor.
Filmul prezintă viața lui Mihai Voievod din perspectiva unor documente descoperite și prezentate în premieră de părintele Vasile Oltean.
În filmul spiritul lui Mihai Viteazul se întoarce în timp, pentru a-și observa propria viață, începând cu nașterea și botezul.
În rolul lui Mihai Viteazul este distribuit Denis Ștefan, iar Maia Morgenstern joacă rolul mamei domnitorului, Tudora. În rolul doamnei Stanca joacă Mihaela Mihai, care semnează și regia.
Premiera va avea loc la București, la cinema Europa, pe 7 iulie, în prezența actorilor. Va urma un turneu prin țară, după cum urmează:
Pitești: Din 7 iulie la Cinema Trivale, Craiova : Din 15 iulie – Cinema Patria, Târgu Jiu: Din 16 iulie, cinema Sergiu Nicolaescu, București: Din 17 iulie Happy Cinema- in Liberty Center- ora 18 00. Actorii vor fi prezenti la film, Sibiu: 21 iulie cinema Astra, Cluj: cinema Florin Piersic din 29 iulie, Piatra Neamț: din 30 iulie, cinema Mon Amour.
Bilete se pot cumpăra de la casele cinematografelor și de pe siteul Eventim.
Trailerul este vizibil cu un click AICI.
Acesta este al treilea film despre Mihai Viteazul și primul realizat după 1989. Primul a fost capodopera lui Sergiu Nicolaescu „Mihai Viteazul” (1971), urmat de „Buzduganul cu trei peceți” (1977), în regia lui Constantin Văeni.
Ce ziceți nu poate decît să mă bucure.
Dacă dau și altora aceste vești bune s-ar putea să mă-trebe de unde știu. V-aș ruga să-mi dați niște surse: cărți, articole, adrese, alte trimiteri. Mulțumesc!
Este film documentar sau artistic? Nu am înțeles din trailer.
@Tudor vorbești prostii. Mihai nu a legat țăranii de glie, s-a lămurit de mult acest subiect. Este vorba de un recensământ care s-a făcut atunci pt a vedea puterea economică și demografică a țării. Din acest motiv țăranii au fost obligați să meargă fiecare pe pământul său. La emisiunea Mari Români de la TVR1 cu ocazia documentarului despre Mihai s-a subliniat acest aspect. Iobăgia a apărut în Muntenia abia în vremea lui Mavrocordat.
Artistic.
Dacă-i emisiunea lui Mircea Diaconu, actorul, vă rog să-mi spuneți la ce minut este desființată legătura lui Mihai.
probabil un nou film comandat de strainii de neam, prin care se vrea ‘demitizarea’ anumitor subiecte istorice.. fac pariu ca il vor prezenta intr-o lumina proasta.. m-as mira sa prezinte ca stia Psaltirea pe de rost de exemplu..
Mi s-a taiat entuziasmul cand am vazut-o pe Maia…
De actriță e bună, caracterul e problema. Așa, și Robert de Niro este un actor uriaș, dar un caracter deplorabil. Asta e
Mama lui Mihai a fost grecoaică, așa că…
Și tatăl se bănuie c-ar fi fost comerciant bogat grec sau fenician.
Nu a fost grecoaică, era aromâncă.
care au fost buni in istorie, daca nu merg decredibilizati, ni se spune ca au fost straini, ca sa ii acceptam mai usor si pe fanariotii astia de rit nou. Maine poimane aflam si ca Stefan avea tata ungur sau cine mai stie ce..
Cum te-mpaci cu legarea de glie a românilor? Tot decredibilizare?
Slăviți poporul român ce „n-a greșit nicidodată în istoria lui”, „e greu de glorie” (P. Țuțea) decît conducători cu bune și rele, precum orice om, și nu veți greșiți niciodată!
Nimeni nu se trage direct din Decebal. Mai uşor cu “noi” şi “ei”.