Primarul Dominic Fritz a răbufnit, marți, în ședința de Consiliu Local al municipiului Timișoara în care au fost aprobate cele două proiecte de hotărâre care îi obligă pe cei din conducerea primăriei și pe aleși să-și publice diplomele de studii și dovada domiciliului, informează Timiș Online.
PNL au votat alături de PSD și de Pro România la două proiecte „minore”, așa cum le-a numit chiar viceprimarul Cosmin Tabără. Atât proiectul care face referire la diplomele de studii, cât și cel care face referire la dovada domiciliului au trecut cu 14 voturi. Doisprezece voturi au fost împotrivă, toate de la consilierii USR-PLUS.
Cele două proiecte au trecut în plenul de marți, dar nu înainte de câteva discuții aprinse. Au luat cuvântul mai mulți consilieri, iar Simion Moșiu (PNL) a propus, prin amendament, să fie obligați să-și publice diplomele de studii și consilierii locali.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Propunerea lui a picat însă la vot. Inclusiv secretarul general Caius Șuli a atras atenția că nu a avizat de legalitate cele două proiecte și a spus că, în opinia lui, „toate prevederile legale existente sunt îndestulătoare în prezent”.
„Nu pot decât să mă declar și eu surprins de această dezbatere, dar sper că ceea ce a spus domnul secretar general nu este minor. Aceste proiecte de HCL nu vor fi avizate de secretar pentru că se consideră că nu sunt legale.
Dacă dumneavoastră le veți vota, vor ajunge la prefectură și ne va cere să le revocăm pentru că nu sunt contrasemnate de secretar. Atât de simplu. Și mai vorbim cică de transparență, de alte valori, de ce vrem să construim în clasa politică, când lucrurile sunt destul de clare.
Dacă mai există o îndoială de ce au pierdut colegul nostru domnul Craina și Pro România alegerile, dacă mai există vreo îndoială de ce a pierdut fostul coleg prof. dr. Honoris Causa Robu și PNL alegerile, ăsta este răspunsul. Aici vă investiți energia politică, în aceste jocuri. Nu sunt mai mult decât jocuri. (…)
Cetățenii vin la noi cu probleme, cu așteptări, cu ambiții pentru acest oraș și asta este proiectul cu care ne risipim timpul. Bineînțeles că este o ipocrizie, domnule președinte Țoancă dacă spuneți că nu este despre persoane, bineînțeles că este o ipocrizie, domnule coleg Craina dacă spuneți că nu este despre persoane, pentru că știți foarte bine care este contextul politic al acestui proiect.
Contextul politic este că unii nu pot să accepte o realitate legală, declarată, verificată, răsverificată de instanță, că Timișoara are un primar legitim ales. Și este ok ca unii să nu poată să accepte asta. Dar exact în acest vid al legitimității ați aruncat acest proiect și, spre marea mea dezamăgire, este și apărat de unii. (…)
Biroul Electoral al județului Timiș și Biroul Electoral al României și-au făcut treaba și au stabilit cine a câștigat alegerile. (…) Nu este vorba de transparență aici, este vorba despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timișorenii au făcut o alegere.
Trebuie să vă obișnuiți că cineva vă contrazice. Felicitările mele să văd grupul PNL votând în unanimitate că PSD și Pro România, mă bucur să văd că v-ați găsit prietenia.”, a răbufnit Dominic Fritz, către colegii săi din Consiliul Local.
Poartă simbolurile naționale aproape de suflet. La propriu! Cumpără un tricou cu stema României și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Apai legea ? Apai Constitutia ? Apai ce ne intereseaza ………
Pun pariu ca are niste studii contrafacute….pe modelul usrplus cunoscut. Nu stiu cum au putut timisorenii sa voteze asemenea lepra. Orasul simbol al libertatii in 89 e acum sub papuc iredentist german. Trist! Poate le vine mintea si voteaza in viitor romani de-ai nostrii.
Sa plece la el in Germania.
Interesant ca Fritz se arata agsat de faptul ca inca este contestat. Faptele de pana acum nu il arata ca pe un primar vizionar si care chiar vrea binele orasului.
Sa o angajeze pe matracuca corina shuteu la conducerea proiectului de capitala europeana la cultura , ii pare lui o alegere vizionara? Una care si-a batut joc de Romania si romani cat a fost la ICR New York trebuie acum sa ajunga sa isi bata joc si de timisoreni?