Apariţia unor focare de covid nu este o cauză pentru închiderea unor activităţi sau a școlilor, a declarat, luni seara, dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și deputat PSD, transmite News.ro.
Declarația dr. Rafila a fost făcută în contextul în legătură cu focarul de coronavirus descoperit la o școală din București.
„De câteva focare cu siguranţă nu au de ce să fie şcolile sau alte activităţi puse în pericol, dar o extindere a focarelor, foarte multe focare şi o creştere a numărului de cazuri la nivel naţional, sau la nivel regional, sau la nivel local – pentru că discutăm de trei paliere – da.
Dar pentru că vor fi câteva focare atunci discutăm doar de un pretext, nu discutăm de situaţia care să pună în vreun fel în pericol deschiderea şcolilor”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară, la Digi 24, potrivit sursei citate.
Reamintim că Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă seara, că o școală din București a fost închisă după ce mai mulți angajați au fost testați pozitiv la infectarea cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, după cum a relatat R3Media.
„Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din școala bucureșteană”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, potrivit comunicatului de presă.