ACTUALITATEUS Open | Simona Halep a fost eliminată în optimi

US Open | Simona Halep a fost eliminată în optimi

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

ACTUALIZARE 05.09/21:00 Simona Halep (13 WTA) a fost eliminată duminică seara de pe tabloul principal al turneului de tenis de Grand Slam de la Flushing Meadows, fiind învinsă de sportiva ucraineană Elina Svitolina (5 WTA).

Elina Svitolina s-a impus cu un dublu 6-3, 6-3, la capătul unui meci ce a durat doar o oră și 17 minute și s-a jucat pa Arena Arthur Ashe, al cărei acoperiș retractabil a fost tras, din cauza ploii.

Simona Halep a început bine, luând un break în debutul meciului, pe care l-a cedat apoi imediat. La 3-3, românca a ratat două ocazii de a se impune pe serviciul lui Svitolina, care a profitat, câștigând următoarele 3 game-uri și implicit setul (6-3).

Setul doi a început în oglindă cu primul. Halep a cedat un set pe propriul serviciu, recuperând apoi imediat, pentru 2-2. La 3-3, după un game disputat, cu 3 situații de egalitate 40-40, Svitolina a făcut break-ul și a fost de neoprit ulterior, Halep nemaigăsind soluții de a reveni în joc.

Svitolina a câștigat confruntarea la a treia minge de meci pe care și-a procurat-o, trecând în sferturile de finală, unde va întâlni câștigătoarea meciului dintre Kerber și Fernandez.

Simona Halep face un turneu peste așteptări, dat fiind faptul că a revenit după o accidentare destul de gravă și o perioadă de recuperare de aproape 4 luni.


ACTUALIZARE 03.09/20:55 
Simona Halep (locul 13 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale US Open, după un meci foarte frumos.

Ea s-a impus în trei seturi, cu 7-6 (13-11), 4-6, 6-3, după 2 ore și 22 de minute, în fața Elenei Rybakina (locul 20 WTA) din Kazahstan.

Halep a început greu meciul, fiind condusă, 0-3, chiar în debut, dar apoi a revenit, egalând. Rybakina a mai făcut un break și s-a desprins la 3-5, având apoi o minge de set, salvată de Halep, pe propriul serviciu.

Românca a întors iar rezultatul, câștigând din nou 3 game-uri la rând, care au adus-o în situația de a servi pentru câștigarea setului. Sportiva kazacă a răspuns însă cu un al treilea break, ducând setul în tiebreak.

Un tiebreak ce a constituit cel mai intens și dramatic moment al meciului. Halep a lovit foarte puternic și s-a desprins întâi la 3-0 și apoi la 6-2, procurându-și 4 mingi de set. Rybakina s-a mobilizat, reușind să egaleze și mai apoi să mai împiedice alte două șanse ale româncei de a închide setul.

Mai apoi, kazaca a trecut în avantaj, Halep fiind cea care s-a văzut nevoită să se mobilizeze pentru a salva 3 mingi de meci, la 8-9, 9-10 și 10-11.

În cele din urmă, după ce a reușit să se pună la adăpost, Halep și-a adjudecat setul, la a 7-a tentativă, cu scorul de 7-5 (13-11), după o oră și 5 minute și un tiebreak de aproape 20 de minute.
Setul secund a început identic cu primul, Rybakina conducând cu 0-3, fiind apoi egalată, 3-3, după ce a solicitat o pauză medicală, la 2-3. La 4-4 Halep a pierdut serviciul și imediat după aceea și setul (4-6)

Decisivul a început cu un break al Rybakinei și un rebreak al lui Halep, care s-a desprins apoi la 4-1 și 5-2, profitând de o ușoară problemă fizică ce a părut să fi revenit la glezna sportivei din Kazakhstan.

În game-ul câștigător Halep a arătat încă odată care au fost cele mai importante arme ale sale în acest meci: o apărare incredibilă de feroce și un atac diversificat, cu lovituri puternice, cu care și-a pus în dificultate adversara.

Pentru prezența în optimile de finală, Simona Halep va fi recompensată cu 265.000 dolari americani și 240 puncte WTA.

În următorul tur, Halep va întâlni câștigătoarea meciului dintre ucrainianca Elina Svitolina, favorită numărul 5, și Daria Kasatkina, a 25-a favorită a turneului.

 

ACTUALIZARE 01.09/20:30 Simona Halep s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe Kristina Kucova (Slovacia) cu 6-3, 6-1, miercuri, la arenele Flushing Meadows din New York.

Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, a obţinut o victorie destul de facilă, în doar 68 de minute. În turul al treilea, Simona o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina, cap de serie numărul 19, şi Caroline Garcia

ȘTIREA INIȚIALĂ

Simona Halep zâmbește din nou. Campioana română s-a calificat în turul II al US Open, după ce a eliminat-o pe italianca Camila Giorgi în runda inaugurală.

Simona s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-6. Ea a jucat într-o rochie galbenă, ca și tricoul echipei naționale de fotbal a României.

„Sunt mulțumită de victorie, este una importantă, ea a jucat foarte bine, câștigase în Canada, dar mă bucur că am ajuns în turul următor.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Am făcut ajustări la serviciu, am lucrat mult, am mai multă încredere când dau în forță.

Rochia galbenă seamănă cu steagul nostru, are culori ale drapelului”, a declarat Simona Halep după meci, în dialogul cu Mats Wilander.

În turul II, Simona va juca împotriva Kristinei Kuchova (Slovacia)., cea care a eliminat-o pe americanca Ann Li în primul tur, scor 7-5, 6-1.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteuluiR3media.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Drapelul patriei noastre e definit de 3 culori luate impreuna. Orice culoare sau combinatii sigulare care sunt definite ca drapel al Romaniei este o afirmatie gresita. Exista zeci de drapeluri in lume care contin galben, iar asta nu inseamna ca rochia Simonei seamana cu toate. E o afirmatie eronata si total neadecvata din punct de vedere al acceptiunii de patriotism. Daca rochia ar fi avut toate cele trei culori atunci afirmatia ar fi fost corecta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE