În toamna anului trecut presa de la noi titra faptul că am depășit (în sfârșit) PIB-ul per cap de locuitor al Ungariei. Era o veste bună având în vedere că acum zece ani eram undeva la 8.000 versus 13.000 $ per capita, deci Ungaria avea un avans de peste 50%.
Deși îmi plac veștile bune, lucrurile cred că sunt nuanțate. Ungaria a fost blocată în finanțarea UE de neînțelegerile dintre Viktor Orban și directivele primite de la Bruxelles, politica lui construindu-se în mare parte pe adversitatea față de unele dintre acestea. Și după căderea conservatorilor din Polonia părea că fronda lui Viktor Orban îl va duce de asemenea pe tobogan, în primul rând prin prăbușirea economică a Ungariei.
Lucrurile însă sunt departe de a fi așa. Premierul i-a convins pe arabi să construiască la Budapesta un Dubai al Europei, planul celei mai înalte clădiri din UE, un Burj Khalifa de Budapesta este deja în proiect. Practic vom avea un mini Dubai ca oraș satelit al capitalei maghiare.
De asemenea chinezii au deja un hub pentru Europa în Ungaria, produsele lor ajung acum la București aproape la fel de repede ca cele de la EMag. Iar prețurile sunt imbatabile.
Ca să tragem o concluzie, anul trecut premierul Orban a atras investiții de 13 miliarde de euro față de cele din România care au scăzut la 6,5 miliarde.
În timp ce România a experimentat tristul record al celui mai mare preț pe energie pentru industrie în Europa, Ungaria a folosit tot ce se puteala nivel de surse energetice, inclusiv din est. Și ca totul să fie roz, invitatul de onoare al lui Donald Trump, poate chiar sponsor, a fost premierul de la Budapesta, pentru care candidatul republican american a avut o adevărată odă : „Nu există nimeni mai bun sau mai inteligent decât Viktor Orban. El este fantastic”. Dacă alegerile îl vor aduce la Casa Albă, premierul de la Buda va avea un scaun la biroul oval.
Economia Ungariei este în fibrilație. Nu este o obsesie a „caprei vecinului”, dar este un reper bun de comparație având în vedere că sunt zona noastră de tampon Schengen cu Uniunea Europeană. Noi pe unde suntem?
Greu de spus. Ne-am păstrat atuurile privind resursele dar cam atât, nu avem adrenalina care să ne ducă la soluții. Un fel de brânză bună în burduf de câine, cum spunea profesorul meu de mate din liceu…
Un redus profesor , contra un strateg ?
Nene Tudorache … 🙂
Grele păcate trebuie că v-ați făcut cu profesorul cela … Da’ azi sunteți jurnlist liber, i-ați demonstrat că brânza contează!
Așa trebuie că oftau și megieșii pe vremea lui Janoș a lu’ Kadar: „Ne-au luat cam tot la Versailles, inclusiv bijuteriile Coroanei ”cele de „Peste Păduri” – și tot pe ei și pe Cizmaru’ lor îi răsfață Vestul!”. Ei erau mai recalcitranți. luptaseră contra rușilor de două ori (lupte terminate catastrofal în ambele cazuri!), drept care Tata Oțelitu’ însuși nu le putuse face mai mult decât un partid socialist, să aibă cine îi conduce … Dar trăiseră binișor băieții, fără foamete și friguri. Azi stăpânirea din Pița Roșe e mai „market oriented”, deci megieșii se potrivesc mai bine ca aliați. Plus că văd (nu-s orbi!) că aliații tradiționali din Vest vor să-i scoată la înaintare …
Roata vieții se mai și învârte, câteodată … Ai noștri ce păzesc/învârt ?