Un președinte criminal

Douăzeci de ani de la invazia din Irak: George W. Bush a decis soarta a mii de soldați și a sute de mii de irakieni.

În urmă cu 20 de ani, o coaliție condusă de SUA a invadat Irakul cu scopul declarat de a dezarma pe Saddam Hussein de armele sale de distrugere în masă, de a opri sprijinul acestuia pentru Al-Qaeda și de a elibera poporul irakian. Războiul s-a dovedit a fi un eșec epocal, așa cum, ca o Casandră, The American Conservative a avertizat chiar la vremea respectivă. Iar acum, în mod firesc, cel care a făcut posibil acest război, George W. Bush, se bucură de strălucirea mediatică a unui înțelept „responsabil”, în timp ce un opozant al războiului precum Donald Trump, se confruntă cu o acuzație penală și riscă încătușarea.

Dar să relatăm pe scurt consecințele războiului lui Bush. Câteva mii de membri ai armatei americane au fost uciși, în timp ce numărul victimelor irakiene s-a ridicat la nivelul sutelor de mii. Războiul a costat contribuabilul american peste 3 trilioane de dolari, adică aproximativ 9.000 de dolari per cetățean. Nu au fost găsite arme de distrugere în masă. Iar legătura dintre Saddam și Al-Qaeda – „profundă, de lungă durată și de mare anvergură”, potrivit lui Dick Cheney și soției sale, Lynne, care scriu în The Weekly Standard – s-a dovedit a fi o știre cât se poate de falsă (fake news).

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe,  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Nereușind să planifice Irakul pentru perioada imediat următoare războiului, administrația Bush a creat condițiile pentru o orgie de jafuri care a devastat, printre multe alte lucruri, patrimoniul arheologic neprețuit al Irakului. Aproximativ 15.000 de obiecte au fost luate din muzeul național în timpul a 36 de ore de jaf în aprilie 2003; mai mult de jumătate dintre ele nu au fost încă recuperate. „Este oare posibil să fi existat atâtea vase în toată țara?”, a glumit secretarul apărării de atunci, Donald Rumsfeld.

Același eșec de conducere și planificare a dus la sadismul demonstrat meticulos care a avut loc într-o închisoare administrată de SUA la Abu Ghraib, în afara Irakului. Acolo, așa cum a rezumat New York Times într-un editorial la mai bine de zece ani de la comiterea faptelor, “deținuții aflați sub control american au fost violați, bătuți, șocați, dezbrăcați, înfometați de mâncare și somn, spânzurați de încheieturi [și] amenințați cu moartea”. Într-un caz relatat în mod strălucit de Jane Mayer, un deținut a fost ucis.

O altă gafă uriașă a venit sub forma ”de-Baath-ificării” Irakului, la dorința sistematică a administrației Bush de a extirpa din administrația publică irakiană pe toți foștii membri ai partidului (Baath), de guvernământ pe vremea lui Saddam. Rezultatul a fost previzibil: un stat irakian lipsit de capacitate de guvernare într-un moment crucial. Și mai periculoase de atât s-au dovedit a fi imixtiunea și resentimentele tot mai mari ale sutelor de mii de irakieni, în principal sunniți, care în cele din urmă vor forma baza viitorului Stat Islamic.

În ultimă instanță, ascensiunea Statului Islamic în Irak și Siria trebuie să fie pusă tot pe seama administrației Bush. Familia Bush a zguduit o regiune care era deja zdruncinată de ciocnirile de falii etnice și sectarism și a lăsat în urma lor spații neguvernate și neguvernabile. Printre consecințe trebuie să amintim de un cvasi-genocid al poporului yazidi, ca să nu mai vorbim de decimarea comunității creștine din Irak, una dintre cele mai vechi din lume și a cărei populație s-a redus la 250.000 de persoane, față de 1,5 milioane cât era înainte de război. Instabilitatea care zguduie Irakul – și Siria, vizată și ea de o schimbare de regim – a trimis, de asemenea, un milion de migranți în Europa, pregătind terenul pentru un deceniu cu răsturnări ale situației politice de pe bătrânul continent.

Nici războinicii răniți ai Americii nu s-au descurcat mai bine în mâinile administrației lui George W. Bush. O ancheta a Washington Post a dezvăluit că la Centrul medical al armatei Walter Reed veteranii se confruntă nu numai cu timpi de așteptare lungi, ci și cu gândaci, rozătoare și mucegai putrezit. Întregul sistem, după cum a constatat celebra publicație, a fost aparent conceput pentru a refuza îngrijirea celor care aveau chiar cea mai mare nevoie de ea – bărbați care, din cauza lipsei dosarelor, au fost lăsați în imposibilitatea de a dovedi că au servit în Irak (și Afganistan).

Ramificațiile strategice mai mari sunt și ele la fel de cunoscute. Prin eliminarea unui contrabalans regional, Washingtonul a sfârșit prin a da putere Iranului. Astăzi, Teheranul acționează ca o putere externă principală în Irak. Poate că pentru adepții sferelor de influență acest lucru nu este atât de groaznic, dar rezultatul este un dezastru conform chiar propriei logici a șoimilor războinici ai Americii. La urma urmei, Iranul nu trebuia să fie unul dintre câștigătorii “Războiului împotriva terorismului”. Dar iată ca lucrurile au decurs în chiar acest fel.

Președintele care a pus în mișcare aceste evenimente este astăzi o figură mediatică celebră. El pictează și publică cărți despre eforturile sale artistice, fiind aclamat pe scară largă. Vorbește greșit despre “invazia brutală a lui Putin în Irak” (el a vrut să spună Ucraina), râzând împreună cu noi ceilalți de scăparea sa freudiană și apoi mergând mai departe, fără să fie afectat. Între timp, succesorul său, Donald Trump, s-a dovedit a fi primul președinte dintr-o bună bucată de vreme care nu a început un nou război.

Și iată că Donald Trump – și nu George W. Bush – este acum cel care se confruntă cu o acuzație penală în Manhattan, într-una dintre zecile de anchete privind comportamentul său, anchete lansate de același establishment care acum îi celebrează pe războinicii Bush și Cheney. Ar trebui ca Trump să fie tras la răspundere penală pentru că a plătit bani pentru tăcere unei vedete porno? Nu știu și nici nu-mi pasă. Pentru că, oricare ar fi presupusele sale infracțiuni, acestea sunt eclipsate de crimele “legale” ale lui George W. Bush.

Articol scris de Sohrab Ahmari pentru The American Conservative și tradus de Constantin Ionescu pentru R3media.

Sohrab Ahmari este fondator și editor al revistei Compact, editor colaborator al The American Conservative și membru invitat al Veritas Center for Ethics in Public Life de la Universitatea Franciscană. Printre cărțile sale se numără From Fire, by Water: My Journey to the Catholic Faith (Ignatius, 2019) și The Unbroken Thread: Discovering the Wisdom of Tradition in an Age of Chaos (Convergent/Random House, 2021). În prezent, scrie o carte despre tirania sectorului privat din America.