miercuri, decembrie 11, 2024
OPINIIUn pic de optimism

Un pic de optimism

În mod normal, omicronul ar trebui să marcheze încheierea pandemiei. Studiile de până acum arată clar că este foarte contagios, dar mai puțin patogen, așa că se poate răspândi în două luni câți alte variante în șase. Da, ne putem aștepta în următoarea perioada la foarte multe contaminări și o avalanșă de răceli – practic planeta întreagă va strănuta și tuși în cor (cine știe, poate că va sări de pe orbită!), dar omicronul are avantajul de a dezvolta imunitate naturală inclusiv la variantele precedente (spre deosebire de boostere și super boostere). Omicronul este vaccinul cel mai complet de până acum!

Așadar, în maximum trei luni, OMS ar trebui să tragă cortina.

Dar…și aici încep problemele – Pfizer ar rămâne cu sute de milioane de doze nevândute și cu miliarde de profit neîncasate, iar guvernele cu pașaportul vaccinal neimplementat. In plus, guvernantii s-au obișnuit cu rolul de tatuci – să fie mereu în centrul atenției, să apara mereu la TV cu anunțuri si măsuri. Mă aștept la o încercare a guvernelor de pretutindeni de a prelungi în mod artificial starea de alertă.

Pe de altă parte, populația este sătulă de restricții și de interziceri așa cum vedem prin alte locuri (in Elveția oamenii au ajuns să se infecteze intenționat)…Chiar și în liniștita Spanie oamenii s-au săturat de măști și restricții, iar poliția a început să treacă cu vederea așa numitele „încălcări” de lege.

Așadar, prevăd că în cele trei luni care vor urma, vom avea parte de o ultimă serie de studii științifice comandate care vor demonstra ceea ce știm deja – că N-1 doze de vaccin nu sunt suficiente, dar tocmai doza N este cea care ne salvează (până la studiul următor), iar guvernele vor încerca să promoveze la maximum pașaportul vaccinal, cu sau fără sens.
Numai că lucrurile nu pot continua așa la nesfârșit. Nici o pandemie nu s-a prelungit mai mult de doi ani și două luni – iar clasa politică s-ar putea trezi total aruncată peste bord de revolte populare (și în plus luată la ochi de organele de anchetă care cercetează – dacă sursele mele sunt exacte – modul în care au fost gestionați banii publici în timpul pandemiei).

Pariul meu este că cel târziu la 15 aprilie pandemia se va încheia, și vom rămâne doar cu o doză de vaccin anual recomandat, dar nu obligatoriu. Vom avea un rest de 2022 liniștit, în care viața își va relua cursul normal.

Dar nu pentru multă vreme…alte pandemii și lupta contra încălzirii globale ne așteaptă după colț.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Toate ca toate, domnule Purcarus, dar unde au disparut teroristii? Daca se intorc?
    Nu ar fi buna o asigurare impotriva lor? Nu se stie cand ai nevoie…Ca un fel de RCA…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE