Aș putea să jur că în anul acela nu a fost nimic mai important decât petrecerea mea: în 1985, Gorbaciov a fost ales liderul suprem Sovietic, Ronald Reagan a făcut o reformă a taxelor, Franța și-a schimbat sistemul electoral, britanicii au găsit o gaură în stratul de ozon, iar Coca Cola a anunțat că își aduce înapoi formula originală. Eram doar un copil mic în fața unei lumi imense și plictisitoare, un copil care dormise cu gândul la un tort și la cadouri: după Paști și Crăciun, petrecerea asta era cel mai important eveniment din familia noastră. Așa a fost la noi fiindcă eu, „pitica”, sunt născută în iarnă, iar fratele meu, „cavalerul”, este în primăvară, așa că ne întâlneam vara- la „jumătatea drumului” și organizam împreună o petrecere mare. Era ca la palatul lui Ceaușescu: plănuiam petrecerea cu o săptămână înainte, invitații confirmau, apoi începeau nerăbdarea, cremele din bucătărie, scurgerea musafirilor. Aș putea să jur că 1985 nu a fost timp pierdut ci doar un moment în care am câștigat ani pentru viață.
Continuarea o găsiți pe blogul jurnalistului Traian Horia.
