Avem, deja, experiență. Am învățat să ghicim în marile indignări media. Taifunul împotriva tarifelor impuse în toate zările de Statele Unite confirmă regula: cineva atotputernic se apără cu toate forțele de care dispune în dotare și în mințile tulburate ale altora. Ce caută să salveze frontul generator de zgomot? Răspunsul se limpezește de îndată ce înțelegem ce face, de fapt, Donald Trump.
Înainte de toate, Trump face exact lucrurile pe care a promis că le va face și pentru care a fost ales Președinte (blocarea migrației, redresarea economiei și, în genere, relansarea normalității). S-a spus că, majoritatea alegătorilor e formată din oameni de rînd iar oamenii de rînd nu înțeleg economia. Așa e. Ce nu s-a spus e că nici economia nu îi înțelege pe ei.
Donald Trump pune capăt globalismului, ortodoxiei liberale și folclorului progresist plantat, de la un capăt la altul al lumii, în deceniul 1990-2000. Ar trebui să înțelegem că Donald Trump e un Președinte defensiv – un lider care apără interesele americanilor, întoarce din drum o Americă degradată și se bate pentru o ordine mondială respirabilă. Numai că o face contra-atacînd.
După 1990 și, încă mai mult, după 2000, cînd China a fost admisă în Organizația Mondială a Comerțului (WTO), globalismul (forța piețelor și comerțul, în teorie, liber) au preluat puterea, au depus-o în brațele unei elite tranzacționale și au scobit pînă la os societăți traumatizate de pierderea vechiului lor model existențial-economic.
În 30 de ani de globalizare, efectul a fost același. Și în Vest și în est.
Mai întîi, a venit platoul euforic construit, în 1989, după căderea comunismului. El a permis instalarea megalitului ideologic liberal în poziție de comandă. Societățile est-europene își pot aminti cu ușurință.
Brusc, după 1989, zicerile și edictele luminoase ale liberalismului au luat locul oricărei dezbateri și competențe. Le-am cîntat în transă, pentru că asta ne despărțea demonstrativ de comunism. Le-am preluat și propagat, ca pe o datorie sacră și automată. Care erau refrenele repetate la infinit, cu urgența unei soluții universale și nenegociabile? Să rememorăm:
- Statul (reprezentat de guvernele naționale) e cel mai prost administrator
- privatizarea e singura rezolvare și ea dă soarta luminoasă și imprescriptibilă a economiei
- comerțul liber e divin iar importurile în delir sînt semnul clar al sănătății economice. Producția proprie e o superstiție depășită și o acumulare de fier vechi. Cei cu adevărat inteligenți pricep că a produce mai puțin și a importa mai mult înseamnă putere sporită, prosperitate și democrație.
În termeni abrupți, rețeta făcea următoarele recomandări: voi vă demolați potențialul economic, noi vă barăm exporturile folosind luminoasele noastre norme eco-sanitare (un tarif mascat prin escrocherie ecologică) apoi importați ce pompăm noi, pînă nu vă mai rămîne un sfanț în cont (dar vă ajutăm noi cu credite, fără alte restricții decît alinierea totală)
Continuarea, pe Antimaterie
