vineri, martie 29, 2024
OPINIITot binele spre rău

Tot binele spre rău

Războiul despre care pălăvrăgim excitați și reeducați, din mers, de impulsuri media e prefața optimistă a depresiei ce va urma. A eșecului în care vom coborî, urcînd treptele victoriei. Ucraina e cu totul specială dar numai într-un sens care ar trebui să ne cutremure pînă la la ultima fibră ce ne mai leagă de noi înșine. Oroarea încă nedeclarată a acestui război vine din conjugarea fatală a forțelor în care credem că stau binele și răul: Occidentul și Rusia. Harnic și sîngeros așezate în preajma viitorului hoit al Ucrainei, amîndouă  au fanatismul și orbirea necesare pentru a transforma realitatea în negația ei.

Aparențele spun că victoria nu are cum să ne scape. Oricare va fi rezultatul (Ucraina victorioasă, Rusia extinsă, încă un Moskva-Titanic scufundat în Marea Neagră sau reapariția frontierei româno-ruse)  războiul se va încheia, inevitabil, cu triumful moral al lumii occidentale. Și cum altfel? Pentru prima oară după 1945, establishmentul politico-financiar-cultural și moral occidental e unit și are aceleași interese. Puterea și imaginea, forța și sentimentele, banii și ideile coincid. În fața acestei asocieri care nu lasă nici un loc într-adevăr liber gîndirii libere, nu e nimic de făcut. Singura deficiență a acestei victorii va fi prețul: o devalorizare sau, mai curînd, o discreditare adîncă de sistem.

În acest punct, Occidentul și Rusia sînt solidare. Libertatea clasică, autonomia individului și a națiunilor sînt inadmisibile și trebuie să dispară. Adevărat, învingătorii scriu istoria dar asta nu garantează o capodoperă. La fel de adevărat, victoriile n-au miros dar igiena triumfurilor contează.

Cine crede că poate despărți binele de rău în acest asalt dement asupra sănătății mentale a umanității ar trebui să privească mai bine. Nimeni nu e curat sau sincer în acest abator care extinde și rafinează dispariția discernămîntului elementar. Detaliile curg, purtate de afluenții ucrainian, rus și occidental.

IT Army, un grup de hackeri și militanți ucrainieni, s-a asociat cu Clearview AI, o firmă de soft americană, controlată de ideologii dreptei radicale, și lucrează scufundată pînă sub ochi în bestialitate. Nu cu acea cruzime care cere capete și mațe în sulițe ci cu liniștea aseptică și neutră care permite crima totală, de la distanță. Folosind softuri preluate de la Clearview AI, grupul ucrainian IT Army, face recunoașterea facială a cadavrelor soldaților ruși. După care trimite fotografiile macabre, părinților ce și-au pierdut copii. Bonus: răspunsul părinților ruși (”de ce ne torturați? nu e de ajuns că ne-am pierdut copiii?”) e publicat integral pe net de IT Army, pentru deliciul thanato-onaniștilor patrioți. Așa arată cea mai nouă variantă a crimei de război: digi, cu garanția înjositoare a distanței care scutește sau dă necromesagerilor iluzia lipsei de răspundere. Decuplarea și distanța camuflează barbaria. În noile războaie post-industriale, moartea vine prin dronă și e decisă în comisii. Personalizarea tragediei aduce un adaos traumatic, șic și pervers. Drumul spre auto-extragerea din perimetrul uman e deschis. Războiul de artilerie e nimicește tot ce e fizic. Războiul cuvintelor, ideilor și imaginilor extermină restul.

Despre Vladimir Putin și Rusia nu e mare lucru de spus. Știm despre cine și despre ce vorbim. Autocrația rusă nu e o noutate ci o realitate geo-genetică. Surpriza ofensată pe care atîta lume o trăiește sau declară e, mai degrabă, un indiciu de naivitate și ignoranță. Pentru Putin și camarila ideologică din jur, Ucraina e un laborator rasial, în care Rusia trebuie să opereze o corecție etnică și ideologică. Ucrainienii trebuie remodelați pînă la dispariția națională și reinaugurarea lor în noua Ordine gîndită de febra filozofului amator Dughin. Detalii de la Timofei Sergheitsev, cu o analiză paranoică publicată de RIA News.

Mizeria acestui document măsoară, între altele, naivitatea comentatorilor care vorbesc continuu de neo-Imperialismul și neo-Țarismul Rusiei lui Putin. Imperialismul rus, britanic sau francez al secolului XIX avea ținută, credea și, deseori, era un agent civilizator – demn și scorțos pînă la aroganță. Casta militară care jonglează cea mai fină retorică franceză în romanele lui Tolstoi s-a mistuit cu totul. Kitsch-ul ideologic însetat de decrete e singura limbă cunoscută noilor șamani de la Kremlin. Sobrietatea imperialismului clasic a fost concediată de echivalentul filozofic al unui rîgîit. Dughin, Serghietsev și, în oglindă, ideologii care fac, azi, gîndirea occidentală sînt un eșec virulent hrănit de indisciplina și vandalismul intelectual al unei epoci născută (și deja decedată) pe net. Dostoievski are urmași golani iar Tocqueville e, cu totul, lipsit de urmași. Drama leagă Rusia și Europa de Vest exact acolo unde unitatea ar fi trebuit interzisă. Vizionarismul filozofic și literar rus a decăzut în pășunism ocult iar liberalismul european a degenerat în fanatism pseudo-democratic.

Dar să ne întoarcem privirile spre forța binelui. Spre însemnele și ideile sub care Occidentul participă la războiul din Ukraina, în felul lui militar-comerical-bancar și mereu indirect.

Formula magică sub care se încolonează opiniile și se aliniază reacțiile la războiul din Ucraina e imbatabilă: Autocrație contra Democrație. Crede, oare, cineva că Putin a invadat Ucraina pentru că nu suportă democrația? Dar prima alertă vine din sfînta generalitate a termenilor: Autocrație și Democrație. În esență și categorial. Nu în carne și oase istorico-naționale. Referința la națiune și la uman lipsește iar  omisiunea nu e tocmai gratuită. Citată la infinit ca adevăr ultim al conflictului din Ucraina, încleștarea democrație/autoritarism e o fantomă suplă care țese, peste capul celor ce îi vor fi supuși, o ordine infailibilă, fără excepții, nuanțe și toleranță. Nu o reparație cu individul uman în centru ci un plan de acțiune care trimite la lucruri mai importante decît furnicarul social: la perfecțiune, la dispariția dubiului, la blocarea ieșirilor și la așezarea definitivă într-o anume structură comercială, juridică și militară. Într-un caz neo-liberalism occidental, în celălalt neo-imperialism rus. În amîndouă, extindere, control și adjudecare – cu Ucraina în situația de achiziție strategică.

Evident, în opoziția Autocrație-Democrație, Rusia e autocrația invadatoare iar Ucraina democrația atacată. Fiecare din termenii acestei scheme lasă în urmă întrebări nerușinate.

Cînd a încetat Ucraina să fie ceva foarte diferit de o democrație? Care e secretul care îi permite lui Zelenski să apere democrația în alianță cu neonaziștii locali și oligarhii care îi finanțează?

Cum poate fi mai bine insultată memoria Holocaustului? Prin argumentul Zelenski (și oligarhul lui indispensabil Kolomoysky) sînt evrei și deci neo-nazismul e imposibil în Ucraina? Sau prin aberația debitată insolent de Zelenski în fața parlamentului israelian care a fost informat, cu oarecare întîrziere, că ”ucraineienii au salvat evrei”? Asta, într-o țară în care 2000 de oameni au riscat ajutînd evrei iar 100.000 au intrat în milițiile ce au exterminat sistematic evrei.

Ce noi inovații democratice ucrainiene urmează după suspendarea presei infidele, interzicerea partidelor neconforme și arestarea personajelor incomode? Ce revelație a ajutat stînga occidentală să reevalueze neonazismul și corupția ucrainiană – acum moderate sau inexistente?

Și: numai invaziile organizate de autocrați sînt o năpastă? Apoi: cum de atacul asupra democrației nu cere măcar o vorbă despre încălcarea suveranității naționale? Cum au reușit aceleași personaje occidentale care luptau, pînă ieri, pentru abolirea granițelor și a superstițiilor etnice să se înfășoare în drapelul ucrainian și ce înțeleg ele prin asta?

În sfîrșit, o ultimă întrebare vine de deasupra, din punctul din care veghează celebrul criteriu moral: cine folosește schema democrație contra autoritarism cu atîta încredere și cu ce autoritate?

Solemnitatea denunțului pe care stă opoziția Autocrație-Democrație presupune exigențe severe. Păcatele din palmaresul Satanei cer un recenzor fără pată. Altfel, îngerii sar în uniforma verbală a demagogului. Să vedem, fără să tăcem, cum arată, la sediul central, principiile, care fac atît de accesibilă formula Autocrație contra Democrație.

Mai întîi, Principiul Neutralității. Sînt NATO și Statele Unite în afara conflictului sau sînt cobeligeranți? La jumătatea lui Aprilie, Președintele Biden a aprobat  încă 800 de milioane de dolari în asistență militară pentru Ucraina. Apoi, după cîteva săptămîni, încă 30 de miliarde. Totalul a trecut de 40 miliarde. Livrările de echipament sînt însoțite de acces la informații și date strategice vitale pentru identificarea și anihilarea amplasamentelor militare rusești. Corespondenți de presă credibilii (Le Figaro) susțin că pe teren, operațiile ucrainiene sînt coordoante de ofițeri americani și britanici. Pe 7 aprilie, Senatul Statelor Unite a votat ”Ukraine Democracy Defense Land-Lease Act”, un act legislativ care ”anulează temporar anumite condiții legate de dreptul Președintelui Statelor unite de a furniza material militar, dacă materialul militar e destinat Guvernului Ucrainei”. În sfîrșit, un detaliu bine pus la păstrare și uitare spune că oligarhul Igor Kolomoysky, apropiat al Președintelui Zelenski, finanțator al radicalilor neo-nazi ucrainieni a fost, în calitate de deținător al companiei Burisma Holdings, șeful angajatului Hunter Biden, fiul Președintelui Biden. Ce se poate înțelege din aceste raporturi despre noblețea idealurilor invocate de Președintele Biden și din profilul eroic al Președintelui Zelenski?

Toate aceste poziții delicate sînt justificate de schema morală care spune că războiul din Ucraina e, totuși!, conflictul între o autocrație (agresoare) și o democrație (victimă). Chiar dacă e așa, principiile pe care se sprijină ajutorul livrat de Statele Unite sînt contradictorii. Într-un trecut foarte apropiat, tot Statele Unite au declarat co-beligerante și au distrus militar grupurile și persoanele care au furnizat sprijin material și organizațiilor teroriste islamice. Rusia va putea specula fără rețineri această contradicție.

Paradoxal, contradicțiile minează pînă și imitația voluntară a neutralității, așa cum e ea practicată de Germania. Minimalismul adoptat de guvernul german nu e cu totul neutru dar a oprit, cu mîna Cancelarului Scholz,  livrările de armament greu către Ucraina. Întrebările sînt inevitabile: de ce nu e supusă Germania sancțiunilor adoptate de UE împotriva colaboratorilor lui Putin? Încă mai contradictoriu: cum e posibilă situația în care UE sancționează Ungaria și Polonia pentru că sînt ”iliberale” dar n-are nimic de obiectat cînd Germania finanțează războiul statului ”iliberal” rus împotriva ”democrației” ucrainiene?

Dreptul la Proprietate și caracterul ei inviolabil. Cazul oligarhilor ruși despuiați de palate, yachturi, conturi și acțiuni e binecunoscut. Insistența și multiplicarea știrilor despre o nouă poprire, confiscare, deposedare care zgîrie luxul nerușinat al oligarhilor e un tablou în expansiune dar nu și o operație dotată cu sens. La suprafață, funcționează teoria sancțiunilor care fac din oligarhii jumuliți viitoarele păsări de pradă survolînd Kremlinul cu scalpul lui Putin în cioc. Dacă mizează pe vreun reflex uman, atunci logica acestei campanii se bizuie pe satisfacția resentimentară care răcorește mulțimile la vedera nenorocirii altora. Și pe cadoul ce vine odată cu ea: guvernul nostru face ceva!

Dar problema cea mare e de găsit în justificarea legală a acestei cascade de expropieri fulgerătoare. E imposibil de demonstrat că averea cuiva poate și trebuie atacată pentru că deținătorul nu e un democrat militant sau un critic neîmpăcat al lui Putin. Arbitrarul și judecata retroactivă nu sînt admise în practica juridică democratică dar domnesc netulburate în răfuiala cu oligarhii ruși. Ciudat! Kleptocrații fideli lui Putin erau exact același lucru și înainte de războiul din Ucraina. Banii lor mînjiți de atîtea impurități erau la fel de mînjiți și cînd au fost acceptați în circuitul occidental. Cu excepția cîtorva voci ignorate, nimeni n-a protestat și n-a refuzat să se atingă de banii împinși pe piața occidentală de  pompele oligarhice.

Dreptul la reprezentare în justiție se dovedește, de-asemenea, variabil. Congresmeni americani au ajuns în situația hilară de a cere interdicție de intrare în Statele Unite pentru avocații care au reprezentat persoana și interesele oligarhilor ruși.

Nici unul din principiile enumerate mai sus nu sînt, în realitate, inviolabile. Problema e că ele sînt inviolabile în carta de bază a ordinii democratice. Dacă demontarea sau încălcarea lor e posibilă, într-o democrație, rezultatul care rămîne și contează nu e nici satisfacția mulțimii, nici victoria dreptului asupra abuzului. Rezultatul e un precedent care slăbește reputația și credibilitatea democrației practicate de chiar statele care susțin că luptă în apărarea ei. Oricine va putea conchide, măcar în secret, că discursul democratic despre domnia legii și caracterul sacru al drepturilor e o improvizație convenabilă și schimbătoare. Nimeni nu va mai lua în serios solemnitățile pro-democratice și va învăța, în schimb, să se îndoiască, să suspecteze și să adere la teorii din ce în ce mai conspirative.

Da, oligarhii sînt ruși iar Rusia e o autocrație condusă de Putin. În același timp, democrația occidentală ar trebui să demonstreze la fel de ferm că e totuna cu principiile pe care le invocă și celebrează.

Realitatea finală e că democrația trebuie apărată cinic și, la nevoie, brutal. Cu condiția ca în joc să se afle soarta democrației, nu ambiții ideologice și strategice. E războiul din Ucraina războiul care apără democrația? În mod sigur e războiul care apără suveranitatea unui stat invadat dar asta e altceva. Suverane sînt și democrațiile și statele autoritare și corciturile ezitante. Vechiul adagiu care stabilește că democrațiile nu fac război între ele e depășit. Democrațiile nu fac război între ele dar se dau în vînt după războaie împotriva celorlalți și, mai nou, împotriva lor însele.

E greu de crezut că războiul din Ucraina poate fi descris ca bătălie pentru apărarea democrației, în timp ce Occidentul oficial duce o luptă neîmpăcată pentru demolarea propriei culturi. În descrierea unică pe care o consumați ceas de ceas, suferința și sacrificiile Ucrainei nu sînt niciodată legate de datoria de a apăra ceva adînc ucrainian și european. Miza acestui război în care Rusia și Statele Unite încearcă să-l prezinte drept salvare prin instaurare de sistem nu e atît Ucraina cît controlul asupra zonei. Expansiunea intereselor și a ideologiei occidentale se ciocnesc cu expansiunea intereselor și a ideologiei rusești. Niciodată atîta bine n-a promis atîta rău.

Articol publicat inițial pe Antimaterie, preluat cu acordul autorului

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE