Senatorul republican Rand Paul, reprezentând statul Kentucky, a blocat joi, în Senat, adoptarea urgentă a proiectului de lege pentru acordarea unui ajutor de 40 de miliarde de dolari Ucrainei, proiect care fusese votat anterior în Camera Reprezentanților, relatează CNN.
Pentru ca proiectul de lege să fie supus la vot și în Senat era nevoie de acordul unanim al senatorilor. La sfârșitul lunii trecute, președintele Joe Biden ceruse Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dar Congresul a decis să mărească finanțarea militară și umanitară cu încă șapte miliarde.
Senatorul Rand Paul a condiționat acordul său de operarea unor modificări asupra proiectului de lege, astfel încât să includă numirea unui inspector general special, al cărui rol ar fi să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Nu putem salva Ucraina prin condamnarea economiei americane (…)! Jurământul meu s-a făcut față de Constituția SUA, nu față de vreo națiune străină și, indiferent cât de simpatică îmi este cauza, jurământul meu este față de securitatea națională a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Rand Paul, anunțând că se opune votării rapide a proiectului de lege în forma actuală.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.