Andrew Cuomo, unul dintre principalii aliați politici ai președintelui Joe Biden, a demisionat din funcția de Guvernator al statului New York, scrie presa americană.
Decizia vine după Procurorul General al Statului New York a făcut publice rezultatele unei investigații din care a rezultat că Andrew Cuomo a hărțuit sexual cel puțin 11 femei.
Anchetatorii au spus că Guvernatorul a supus femeile la sărutări nedorite; le-a atins bâjbâit sânii sau fesele sau le-a atins în mod necorespunzător; a făcut observații insinuante despre aspectul și viața lor sexuală; și a creat un mediu de lucru „plin de frică și intimidare”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
„Cel mai bun lucru pe care-l pot face acum este să mă dau la o parte pentru a lăsa Guvernul să guverneze”, a spus Cuomo într-o conferință de presă.
El le-a mulțumit „femeilor care au avut plângeri sincere” și a spus că „în opinia mea, nu am depășit limita cu nimeni, niciodată. Dar n-am realizat măsura în care linia a fost redesenată”.
„M-ați învățat o lecție importantă”, a concluzionat Cuomo.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Andrew Cuomo a fost unul dintre aliații puternici ai președintelui Biden, familia sa fiind foarte influentă în Partidul Democrat. Tatăl său, Mario Cuomo, a fost Guvernator al New York-ului timp de 11 ani. Fratele lui Andrew, Chris, este unul dintre cei mai influenți comentatori politici ai postului de televiziune CNN, considerat „port stindardul” progresiștilor.
În timpul pandemiei, Cuomo a instaurat una dintre cele mai severe carantine din America, iar redeschiderea din New York a fost printre cele mai lente.
Pe 28 ianuarie 2021, procuratura statului New York a dezvăluit că Departamentul de Sănătate din subordinea lui Cuomo a declarat cu 50% mai puține decese de Covid în azilele de bătrâni.























