Datorită Corei Muntean (căreia îi mulțumesc încă o dată) am citit înainte de publicare articolul Stelianei Huhulescu – Copiii pandemiei. A fost pentru mine o surpriză: stilul, claritatea, rigoarea științifică, neutralitatea în prezentarea cercetărilor analizate m-au impresionat. Recunosc că până în acel moment nu știam mare lucru despre Steliana Huhulescu. Știam doar că e un medic român stabilit la Viena. Am căutat să aflu mai multe.
Steliana Huhulescu s-a născut în Siliștea Gumești în 1960. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la Institutul de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a făcut stagiatura la spitalul Fundeni. În 1989, a evadat din iad (ca să citez titlul unui roman al ei) împreună cu soțul, și au fost internați în lagărul de refugiați din Traiskirchen, Austria. În România, au lăsat ostatic un fiu, în vârstă de 11 luni. În Austria, a luat-o de la zero cu toate: limba, echivalarea diplomei (cu examene dificile – România nu era printre țările la care recunoaștera diplomei era automată), dar mai ales integrarea într-un climat străin.
Steliana Huhulescu declara că are “trei iubiri: familia, literatura și medicina. Judecând astfel, mă pot considera răsfățată de soartă, fiindcă am avut parte de toate trei. Deși, dacă privesc în spate, drumul a fost extrem de sinuos și anevoios. Dar știu că nu sunt singura care a avut de înlăturat mulți bolovani din cale. Apoi, la urma urmei, și din aceștia se poate construi ceva frumos, nu-i așa?”
În medicină, a făcut specializări în medicina de laborator, în nutriție, în microbiologie, igienă și medicină preventivă. În ultimii 15 ani, a lucrat la Institutul de sănătate publică din Viena și conduce atât secția de microbiologie medicală, cât și mai multe centrale naționale de referință pentru boli infecțioase precum listerioza, holera, difteria, tuberculoza etc. Timp de zece ani a condus și un laborator binațional Austria/Germania pentru listerioză și a colaborat cu Institutul Robert Koch. A publicat numeroase articole științifice în reviste serioase, devenind un nume cunoscut și recunoscut în lumea cercetării. Cine este interesat poate să verifice pe Google Academic.
Literatura, o altă pasiune, i-a adus satisfacții. A trecut de la a citi cărți (declara “câte trei, patru cărți în paralel, tot mi se părea insuficient”) la scris. Prima carte, Evadare din iad, a apărut în 2009 la Editura Paralela 45. Apoi, au urmat alte cărți, scrise în sau traduse din germană: Flucht aus der Hölle 2014, Editura “Pop”; Ludwigsburg, Germania; distinsă cu premiul de debut Prima verba 2014, Brief an Adrian (Scrisoare către Adrian) 2016. Contribuție la antologia: Scrisul în exil: Dorul, îmi este atât de ușor (Exil-P.E.N.- Anthologie: Die Sehnsucht, die ist mir so leicht“. Schreiben im Exil. Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania; Parallelwelten. Opfer der Freiheit 2017. (Lumi paralele. Victimele libertății) Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania; (Ohn)Macht 2020. (Putere și neputință), Editura “Pop”, Ludwigsburg, Germania; Codul autovindecării. Neurobiologia sănătății și a satisfacției. 2020.
Sper că această scurtă prezentare vă va face curioși să citiți cele câteva pagini despre copiii pandemiei COVID-19. Nu veți regreta. Poate citesc și înțeleg și cei care gestionează pandemia în România.
Articolul poate fi citit aici.
Articol apărut pe blogul domniei sale și preluat cu acordul autorului.
