ACTUALITATEInterviu Matei Dobrovie (PNL): Părinții au răspunderea cea mai mare pentru binele...

Interviu Matei Dobrovie (PNL): Părinții au răspunderea cea mai mare pentru binele copiilor lor, nu statul. Nici actuala pandemie de coronavirus nu poate justifica obligarea persoanelor de a se vaccina/Ne așteaptă vremuri grele după înfrângerea lui Donald Trump în SUA

Matei Adrian Dobrovie este un creștin asumat și un om al valorilor conservatoare. Într-o lume a politicii în care principalul principiu de funcționare este acela că nu există niciun principiu, Matei Dobrovie pare din alt film.

Că așa este, o demonstrează faptul că Matei a preferat să părăsească formațiunea pe listele căreia a ajuns în Parlament, USR, decât să rămână într-un partid care promovează valori total opuse cu ale sale.

Nici în viața în PNL nu este ușoară, dat fiind că și acolo sunt multe voci progresiste, cu atât mai mult în această perioadă de criză.

În aceste condiții, am vrut să știu cum a fost viața în Parlament pentru un om credincios și cum se vede viitorul din perspectiva lui Matei Dobrovie, actual deputat PNL și candidat pentru un loc în viitorul legislativ din partea acestei formațiuni.

Iată dialogul nostru, purtat în exclusivitate pentru cititorii R3Media.

R3Media: Domnule Dobrovie, spuneți-ne vă rog, ca și persoană care a intrat în Parlament din afara politicii, cum vi s-a părut această experiență de parlamentar, față de cum vă așteptați. A corespuns așteptărilor? A fost mai bună, mai rea?

Matei Dobrovie: Au fost patru ani grei. Nu pot să spun că mă așteptam să fie ușor. După ce am fost ales, îmi făceam griji dacă o să fac față sau nu în Parlament, mă sculam noaptea din somn și simțeam o mare responsabilitate. Până să ajung în Camera Deputaților, nu mi-am dat seama de ce Parlamentul este instituția care se bucură de cea mai puțină încredere din România. Acum am înțeles pe deplin.

Multă vreme situația a fost așa: Luni era un plen de o oră de la 16 la 17, marți zi de comisii de la 10 până la prânz, în funcție de cât durează fiecare și miercuri o oră jumătate de plen 10:00-11:30 și de la 12 votul final. Deci ar veni cam 2 ore jumătate – 3 de plen pe săptămână, unde se votează legi pe bandă rulantă și 2 ore de comisie, cam 4-5 ore de muncă pe săptămână. Restul e studiu individual și muncă în circumscripție. Cine are chef muncește, cine nu huzurește.

La Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, unde eram vicepreședinte, m-am revoltat că unii colegi vin înainte sau după comisie și semnează foaia de prezență, deși nu au fost prezenți. Sau vin semnează și pleacă.

Sistemul îndeamnă la nemuncă, la șmecherie, la lipsa oricărei răspunderi, la incompetență și superficialitate. Programul e făcut în așa fel încât să fugi năuc de la o comisie la alta, unele se suprapun, ordinea de zi publicată târziu ca să nu fii pregătit, sunt băgate puncte suplimentare de pe o zi pe alta, în funcție de interese. PSD comitea abuzuri după abuzuri, încălcând Regulamentul Camerei Deputaților, în timp ce ne cita din el.

Până la urmă contează calitatea muncii de parlamentar, nu cantitatea. Sunt unii care au zeci de declarații politice, făcute de consilieri și depuse în scris, care nici nu s-au obosit să vină să le citească în fața unei săli goale la 8:30 dimineața. Sunt alții care se laudă cum au abordat ei teme importante în plen, omițând să spună că îi ascultau doar scaunele.

Și numărul inițiativelor legislative depuse nu e neapărat un criteriu al hărniciei unui deputat. Până la urmă contează cele pe care chiar le-ai inițiat, scris, nu cele pe care le semnezi cu zecile. Mulți semnează fără să citească inițiativele altora, ca să le apară ca activitate, dar nu au nicio idee ce scrie acolo și nicio propunere proprie. Câteodată sunt apoi obligați să-și retragă semnătura sau proiectul dacă bubuie prostia în presă afectând imaginea partidului. Nici numărul de luări de cuvânt nu arată neapărat ceva: sunt parlamentari cărora le place să ia cuvântul des, dar care nu spun mare lucru, mai mult atacuri politice, decât dezbateri la chestiune. Mai avem întrebările și interpelările care arată ce au dorit să afle aleșii de la Ministere și alte Autorități, ce solicitări primite de la cetățeni au redirecționat către acestea. Acestea ar putea fi un indicator mai bun, dar privite calitativ, nu cantitativ.

R3Media:Dar cel mai mult și mai mult, ce v-a displăcut cel mai mult în acești 4 ani?

Matei Dobrovie: Cel mai mult mi-a displăcut populismul abject, găunos, al celor care speculează orice pentru imagine, care profită și de drame umane sau de evenimente nefericite pentru a obține simpatie și capital electoral. De exemplu, m-a revoltat puternic modul mizerabil în care situația Cameliei Smicală și a copiilor ei a fost exploatată de doi deputaţi populişti Constantin Codreanu şi Doru Coliu, obsedați de imagine.

De asemenea, m-a scârbit impostura oamenilor noi, care pretind că sunt exact ceea ce în realitate nu sunt – morali, transparenți, corecți, toleranți, cinstiți, democrați, competenți. Am denunțat constant ipocrizia, de la Dragnea și Tăriceanu care se dădeau mari apărători ai familiei tradiționale acasă și la Bruxelles își puneau oamenii să voteze cele mai progresiste rezoluții anti-viață și anti-familie, nemaivorbind de exemplul personal, până la ipocrizia conducerii USR.

Tocmai cei care făceau campanie pentru o altă inițiativă cetățenească, Fără Penali, încercau să decredibilizeze inițiativa de modificare a Constituției pentru definirea familiei, afirmând că cele peste 3 milioane de semnături nu ar fi fost strânse pe bune. Ipocrizie maximă pentru că în primul rând Fără Penali nu a fost niciodată o inițiativă cetățenească autentică, ci demersul unui partid politic pentru a câștiga electorat cu tema anticorupție. Ei vorbeau de democrație și făceau campanie pentru o ”inițiativă cetățenească”, în timp ce încercau să-i împiedice pe cetățenii României să se pronunțe prin vot la referendum asupra celeilalte. Curată democrație a oamenilor noi!

În USR, grupul creștin-democrat, care între timp nu mai există, a fost supus unor atacuri permanente pentru valorile sale de către așa-zișii ”progresiști”. Cei care se bat cu pumnul în piept că sunt toleranți față de minorități s-au dovedit complet intoleranți cu MINORITATEA din partid. Din nou, o altă ipocrizie maximă: apărarea drepturilor minorităților în exterior și persecutarea acestora în interior.

Mi-au displăcut de asemenea profund retorica USR de competență, integritate, meritocrație, transparență, care nu se reflecta și în fapte, unde practicile erau cele ale PSD: lupte interne pentru putere, oameni aleși în conducere/funcții nu pe baze de competențe, de integritate, ci pe bază de găști, de obediență față de șeful de partid, liste circulate înainte de alegerile interne pentru BM, BN și celelalte de organe de conducere, gândirea unor sisteme de vot care să favorizeze doar o tabără, oameni fără nicio experiență profesională intrați la primul loc de muncă în Parlament, oameni care au mințit în CV-uri și se laudă cu competență, dar sunt absolvenți de Universități gen Bioterra, Athenaeum, fără diplomă de licență.

R3Media: Sunteți un conservator asumat. Cum explicați traseul dvs politic, de la USR la PNL?

Matei Dobrovie: Am rezonat cu Nicușor Dan și cu lupta lui de peste 10 ani cu mafia imobiliară din Bucureștiul sufocat de trafic infernal, de urbanism haotic, de lipsa de aer curat și de distrugerea spațiului verde. L-am susținut și în 2016 am decis să mă implic politic alături de el.

Da, sunt conservator sau mai degrabă creștin-democrat și nu mi-am ascuns niciodată valorile pentru care am luptat în ultimii ani. Încă de la prima discuție privind intrarea în politică, l-am întrebat foarte sincer pe Nicușor: „Eu mă duc la Biserică, vin din zona creștin-ortodoxă practicantă, acestea sunt valorile mele și nu mă voi schimba. Sunt compatibile acestea cu cele ale USR, că altfel nu intru?”. El mi-a spus să sunt compatibile și că este loc pentru toți să se exprime. Și s-a ținut de cuvânt atât cât a ținut de el. Atunci când partidul a fost poziționat împotriva referendumului pentru a forța înlăturarea lui, Nicușor a preferat să plece deși era președinte reconfirmat de curând prin Congres de dragul unui principiu și a unui cuvânt dat mie și altora ca mine.  Câți ar fi făcut asta pentru o chestiune de principii?

USR a pornit ca o idee generoasă a lui Nicușor Dan, de uniune între diferite curente de gândire care trebuiau să se respecte și să colaboreze, plecând de la lucrurile și valorile care ne aduseseră împreună inițial: transparență, cheltuirea corectă a banului public, anti-corupție, integritate în sfera publică. Din păcate, USR a fost deturnat de un grup de oportuniști care a folosit tema familiei pentru a prelua puterea în partid, prin înlăturarea liderului fondator Nicușor Dan. Nu eu am trădat, ci noua conducere, care a poziționat partidul cu o agendă progresistă extremistă, care nu are nimic de-a face cu ce li s-a promis alegătorilor în 2016.

Am ales PNL pentru că rezonez cu principiile și valorile acestui partid istoric, care valorizează libertatea economică și religioasă, cu orientarea sa liberal-conservatoare și cu familia politică europeană din care acesta face parte – PPE. 

PNL are acum o mare oportunitate de a fi partidul care să strângă laolaltă toate forțele și curentele de dreapta autentice din societate: conservatori, liberali clasici și creștin-democrați. Cu un mesaj asumat de liberalism economic și conservatorism social, PNL se poate adresa unui electorat numeros.

Partidul Național Liberal poate să-și asume cu curaj un mesaj centrat pe identitatea națională, fundamentul iudeo-creștin al Uniunii Europene, susținerea familiei și a vieții. Cu alte cuvinte, liberalism economic și conservatorism social.

Diferențierea de USR-Plus trebuie să se facă prin politici de susținere a familiilor, de redresare a crizei demografice acute pe care o traversează România, prin măsuri de încurajare a antreprenorilor, a inițiativei private, de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor și de readucere acasă a românilor din diaspora.

Dreapta autentică nu înseamnă nici promovarea agresivă a agendei LGBT, nici ideologii de gen, nici contracte cu statul care nu au nicio legătură cu antreprenorialul autentic, așa cum o promovează „oamenii noi din partidul de centru dreapta modern”! Dreapta autentică înseamnă respect pentru persoana umană, demnitate, subsidiaritate, respectul pentru libertatea de conștiință și de religie, pentru înaintași, dragoste de țară, libertate responsabilă, inițiativă privată reală.

R3Media: Apropo de libertate, în contextul pandemiei, care sunt șansele ca legea vaccinării obligatorii să fie adoptată? Care este poziția dumneavoastră pe  acest subiect: pro sau contra obligativității?

Matei Dobrovie: Am spus-o foarte clar: sunt împotriva obligativității vaccinării! Vaccinurile sunt şi trebuie să rămână o procedură medicală opțională, pe care cetăţeanul o accesează dacă dorește. Nu sunt împotriva vaccinării per se, ci a obligativității.  Consimţământul pentru orice tratament medical nu poate fi prezumat, ci trebuie să fie un consimţământ informat, exprimat în prealabil, expres şi neechivoc, supunându-se prevederilor legale referitoare la drepturile pacientului. Este esenţială informarea privind riscurile şi posibilele reacții adverse pe care trebuie s-o facă medicul. Nu putem vorbi despre o neglijare medicală dacă părinţii aleg să nu îşi vaccineze copilul.

Am depus peste 30 de amendamente pentru eliminarea obligativității, iar legea vaccinării este blocată de multă vreme, nefiind pusă pe ordinea de zi a plenului.

Nu cred că actualul Parlament ajuns la final de mandat va adopta această lege. Consider că fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a decide/alege dacă se vaccinează sau nu. Unde este risc, trebuie să existe alegere. Părinții au răspunderea cea mai mare pentru binele copiilor lor, nu statul. Nici actuala pandemie de coronavirus nu poate justifica obligarea persoanelor de a se vaccina. Este libertatea și responsabilitatea lor s-o facă sau nu. Este greu de prevăzut ce va face noul Parlament în această privință.

R3Media:  Spuneți-le cititorilor noștri ce-ați făcut în acest mandat și ce vă propuneți să realizați în următorii patru ani dacă veți fi ales?

Vreau să continui proiectele pe care le-am început, urmărind aceleași priorități.

Prioritățile primului meu mandat de parlamentar au fost: În primul rând Politicile de redresare demografică și de susținere a familiilor.

În acest mandat am avut mai multe inițiative legislative precum facilitarea adopției și a plasamentului familial, prin simplificarea procedurilor, definirea pentru prima dată în România a conceptului de familie numeroasă și instituirea unor măsuri de sprijin pentru acestea sau extinderea concediului paternal.

Fără familii puternice nu avem viitor ca țară! Degeaba investim în economie, infrastructură etc., dacă nu mai avem oameni. Oamenii sunt cea mai importantă resursă a României și statul trebuie să investească în relansarea demografică și creșterea natalității. Este o prioritate strategică!

Criza economică provocată de pandemia de Covid-19 afectează cel mai puternic familiile vulnerabile, adică cele cu mulți copii și cele monoparentale, dat fiind că veniturile acestora se reduc considerabil, în timp ce cheltuielile legate de necesitățile de hrană, educație și sănătate cresc. Instituirea unor măsuri de sprijin pentru familiile numeroase reprezintă nu doar un ajutor pe termen scurt, ci o investiție strategică, pe termen lung, a statului român în redresarea demografică și în viitoarele generații de forță de muncă.

Pe de altă parte, cei peste 50.000 de copii aflați în sistemul de protecție din România au nevoie de o familie,  de părinți, de căldura și dragostea unui cămin. A-i menține captivi într-un sistem de protecție în care sunt plimbați la diferiți asistenți maternali și în centre nu este nici în interesul copiilor, care sunt traumatizați și suferă de o lipsă de stabilitate, și nici în interesul statului, care suportă cheltuieli pe care familiile care vor și pot să-i adopte ori să-i ia în plasament le pot acoperi.

În al doilea rând, am avut ca prioritate măsuri de îmbunătățire a calității vieții cetățenilor.

În acest mandat am avut mai multe inițiative legislative pentru creșterea calității vieții legate de combaterea poluării fonice în blocuri cu destinația de locuințe, de protejarea minorilor față de jocurile de noroc și de îmbunătățire a legii privind funcționarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Toate aceste lucruri au un impact puternic asupra sănătății şi a vieţii de familie a bucureștenilor, dar și a tuturor românilor în general.

O altă prioritate a mea a fost promovarea intereselor românilor de pretutindeni.

În cei patru ani de mandat una dintre prioritățile mele a fost susținerea românilor de pretutindeni (din diaspora, comunitățile istorice și din Republica Moldova). În calitate de vicepreședinte și mai apoi membru al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării m-am implicat activ pentru menținerea identității lingvistice, culturale și etnice a românilor din Ucraina și Serbia, pentru susținerea cetățenilor din diaspora și pentru apropierea Republicii Moldova de România. În acest sens am avut mai multe propuneri legislative și inițiative, despre care găsiți mai multe detalii pe siteul meu.

De asemenea voi continua să lupt pentru valorile creștin-democrate/conservatoare în Parlament. Împreună cu Daniel Gheorghe am reușit să blocăm legea vaccinării obligatorii propusă de guvernul PSD, prin amendamentele depuse de mine. Am fost singurul deputat care a votat în Comisia de Sănătate împotriva raportului de adoptare a Legii Vaccinării. De asemenea, alături de colegul Daniel Gheorghe, am fost singurul deputat care a votat împotriva obligativității educației sexuale în școli, fără acordul părinților.

Raportul meu de activitate poate fi consultat pe siteul meu.

Am luptat constant împotriva propagandei progresiste și am luat apărarea Bisericii, familiei și valorilor dragi nouă. Din păcate, ne așteaptă vremuri grele după înfrângerea președintelui Donald Trump în SUA. Tăvălugul progresist va fi și mai puternic, iar România va fi sub asaltul acestei agende neo-marxiste extremiste și mai mult decât până acum. Vom avea mare nevoie de conservatori/creștin-democrați care să fie vocea noastră în Parlament și în instituții. 

R3Media: Că veni vorba de America. Ca și  conservator cred că l-ați susținut pe Președintele Trump,  la recentele alegeri. Dar majoritatea liderilor europeni,  inclusiv cei care se declară creștin-democrați par entuziasmați  de dl. Biden.

Care ar fi explicația?

Matei Dobrovie: Mulți dintre liderii europeni nu înțeleg fenomenul Trump și nici de ce acesta a fost ales președinte. Donald Trump a fost demonizat de presa mainstream din SUA, dar și de cea din Europa ca fiind conflictual, un pericol pentru NATO și relația transatlantică, prea puțin interesat de securitatea aliaților europeni sau prietenul regimurilor autoritare. În realitate, el a fost președintele american care a avut curajul să înfrunte Partidul Comunist Chinez în legătură cu practicile anti-concurențiale și comerciale incorecte, cu furtul de tehnologie și cu mușamalizarea epidemiei de coronavirus la momentul izbucnirii acesteia, toate probleme majore care afectează direct și statele UE.  În schimb, fiul lui Joe Biden, Hunter, a beneficiat de influența tatălui său pentru a face afaceri dubioase cu oligarhi chinezi și ruși, potrivit unui raport al Senatului american.

Democrații și presa progresistă au încercat cu disperare să găsească o legătură dintre Rusia și Trump și nu au reușit. În schimb tocmai politica dezastruoasă de acomodare/apropiere de Rusia a administrației Obama-Clinton (așa numitul Reset) a dus la sporirea influenței și agresivității Moscovei în întreg spațiul post-sovietic și nu numai. Administrația Obama/Clinton/Biden a reușit și contraperformanța de a afecta grav credibilitatea SUA în întregul Orient Mijlociu prin încălcarea liniei roșii privind intervenția în Siria după folosirea de arme chimice împotriva civililor de către regimul Bashar al-Assad, cât și prin măsurile luate în privința Egiptului și Libiei.

În mandatul lui Donald Trump, parteneriatul strategic România-SUA a fost întărit și i s-a dat mai multă substanță, iar prezența americană pe flancul estic a fost sporită. De acest lucru beneficiază și țările baltice și Polonia. Administrația Obama în schimb a asistat impasibilă la anexarea Crimeei și la destabilizarea Donbassului de către Rusia, oferind Ucrainei foarte puțin sprijin.

R3Media: Ca să trecem cumva mai aproape de noi, cum credeți că va impacta alegerea Maiei Sandu ca președinte la Chișinău șansele unirii Basarabiei cu România?

Matei Dobrovie: Maia Sandu nu a mizat pe un discurs unionist în campanie pentru că doar cu acesta nu ar fi putut câștiga președinția. Ea a reușit să unească cetățeni cu opțiuni geopolitice diferite, dar care toți își doresc niște lucruri de bază: mai puțină corupție, un nivel de trai mai bun, instituții funcționale, servicii publice decente, pe scurt să aibă un viitor acasă, să nu mai fie obligați să plece în toată lumea pentru o viață mai bună.

Maia Sandu a promis europenizarea Republicii Moldova, îmbunătățirea relației cu Bucureștiul, afectată în perioada Dodon, dar nu unirea cu România. Oricum atribuțiile și pârghiile președintelui legate de politică externă nu sunt suficiente în acest sens, ci este nevoie de o majoritate în Parlamentele României și R.Moldova, găsirea unei soluții la conflictul transnistrean etc.

Pentru mine unirea nu se face prin tirade populiste, ci prin proiecte concrete. Făuritorii Marii Uniri au fost cu adevărat oameni de stat, nu politicieni de duzină ca unii unioniști de astăzi. Istoria recentă ne arată din păcate că sunt mulți politicieni care și-au făcut o profesie din a fi unioniști de serviciu, cu discursuri care mai de care mai bombastice, de un populism și o demagogie grețoase. Au strigat mult despre unire în ultimii ani, mai ales în campaniile electorale, dar nu au făcut nimic pentru ea, nu au avut niciun proiect concret, nicio foaie de parcurs, cu obiective de etapă.

Unirea înseamnă interconectare, punți reale între cele două maluri ale Prutului. De exemplu, punți mediatice și realizarea Spațiului Informațional comun. „În acest sens, am propus proiectul strategic Fondul de Cooperare Mass-Media România-Republica Moldova (https://mateidobrovie.ro/diaspora/proiect-massmedia/),  menit să crească prezența mediatică românească dincolo de Prut și să contracareze propaganda rusească, care este extrem de agresivă acolo.

Unionismul ca idee are potențial mare în R.Moldova, dar liderii și partidele unioniste se zbat în marja de eroare și irelevanță tocmai pentru că nu au reușit să-i convingă pe oameni că au un plan viabil și proiecte concrete pentru a atinge acest obiectiv, dincolo de declarații frumoase.

R3Media: Vă mulțumesc tare mult și vă urez succes!

Matei Dobrovie: Mulțumesc, la fel și dvs!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 16.620 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Alătură-te R3media și pe Telegram

Pentru că știm cât de important este să primești cât mai ușor știrile și informațiile de care ai nevoie, te invităm să accesezi canalul...

Articole relaționate

Cele mai citite