Majoritatea polonezilor doresc ca regula Uniunii Europene ce impune unanimitatea în luarea deciziilor importante să se păstreze, în timp ce aproape jumătate se opun conceptului de federalizare a Uniunii Europene, a relevat un nou sondaj, conform REMIX news.
Potrivit unui sondaj al centrului de cercetare Estymator pentru portalul dorzeczy.pl, 24% dintre respondenți au fost ferm de acord și 36% au fost oarecum de acord că UE ar trebui să păstreze regula potrivit căreia este necesară o unanimitate în luarea deciziilor cheie.
Astfel, aproximativ 60% dintre respondenți aprobă această lege. De cealaltă parte, 30 la sută dintre polonezi au vrut să fie abandonată regula unanimității, în timp ce 10 la sută dintre respondenți nu au știut cum să răspundă.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În prezent, în UE, regula unanimității există atunci când se iau cele mai importante decizii, de exemplu în ceea ce privește politica externă sau schimbarea tratatului. Este conceput pentru a proteja interesele statelor membre mici și mijlocii, dar uneori poate duce la dificultăți în luarea acestor decizii, prin încetinirea procesului decizional.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat în mai că, dacă UE dorește să lucreze mai repede, „votul în unanimitate în unele domenii cheie pur și simplu nu mai are sens”.
„Am argumentat mereu că votul în unanimitate pe anumite domenii cheie, pur și simplu nu mai are sens. Dacă dorim să fim capabili să ne mișcăm mai repede. Dacă dorim ca UE să se miște mai repede, în anumite domenii cheie precum apărarea sau sănătatea – pe baza experienței ultimilor doi ani – și dacă dorim să îmbunătățim felul în care funcționează democrația noastră.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Ideea e că ne-ați spus unde vreți ca această Europă să meargă. Și acum ne revine nouă sarcina să apucăm calea cea mai directă, fie prin folosirea la maximum a limitelor a ceea ce putem face în cadrul tratatelor existente sau da, chiar prin schimbarea acestor tratate dacă e nevoie”, a declarat von der Leyen.
Respondenții sondajului au fost întrebați și dacă UE ar trebui să se îndrepte în direcția unei federalizări, care implică întărirea puterii instituțiilor UE, precum Comisia Europeană și Parlamentul European, în detrimentul instituțiilor statelor naționale.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Peste 36% dintre polonezi au răspuns „da” la această întrebare, dintre care 16,8% au fost ferm de acord și 19,6% au fost parțial de acord că UE ar trebui să fie federalizată.
Totuși, cei mai mulți se opun unei astfel de idei, întrucât ar anula, în mare măsură, suveranitatea statelor naționale. Aproximativ 49,3% nu doresc consolidarea competențelor instituțiilor UE, dintre care 25,7% dintre respondenți care au fost vehemenți împotriva acestui lucru și 23,6% care au fost parțial în dezacord. Circa 14,4% dintre respondenți nu au avut o opinie în acest sens.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.