OPINIISistemul îi răsplătește pe cei care-l slujesc. Putem dormi liniștiți

Sistemul îi răsplătește pe cei care-l slujesc. Putem dormi liniștiți

La fiecare trei ani, o treime din componența Curții Constituționale a României se înnoiește. Astfel, Senatul, Camera Deputaților și Președintele țării trebuie să desemneze câte un judecător pentru CCR.

Deputații și senatorii României ar fi putut să aducă ieri, prin votul lor, doi profesioniști la CCR, făcându-și astfel datoria de for reprezentativ suprem al interesului național. Ar fi avut, chiar, și unde să-i găsească, deoarece doi dintre candidați întruneau lejer condițiile și aveau probitatea necesară unui judecător constituțional.

Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop, avocat cu zeci de ani de experiență în lupta pentru recuperarea pământului retrocedat ilegal de statul român, în stilul caracteristic al junglei politice din România postdecembristă, unde legile sunt tratate, de multe ori, ca simple recomandări care stârnesc râsete ghiftuite. Întorcându-ne la domnul Ioan Sabău-Pop, acesta este și membru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial – încă un motiv pentru care ar fi meritat un loc la CCR.

Al doilea candidat care s-ar fi încadrat cu ușurință în exigențele celei mai prestigioase instanțe din România ar fi fost domnul avocat Radu Ghidău, fost deputat în legislatura 1996-2000, din partea PNȚCD. De asemenea, domnul Ghidău a fost și președinte al Comisiei pentru Constituționalitate din Camera Deputaților. În prezent, el are propriul cabinet de avocatură.

Dintr-o listă pe care se regăseau personaje cu neputință de luat în calcul pentru așa o funcție, domnii Pop și Ghidău păreau alegerea onorabilă și logică, așa cum foarte corect a sesizat inPolitics.ro. Haideți, totuși, să amintim și câțiva contracandidați, măcar pentru rigoare. De exemplu, domnul Vasilică Dănileț, fost judecător exclus din magistratură, actualmente „liber de contract”, așa cum el însuși s-a caracterizat.

Acest samurai al societății „în civil” declara, senin, pe Facebook că indiferent dacă o lege este constituțională sau nu, ea trebuie respectată! Pentru personaje precum Vasilică Dănileț, chiar și ambasada SUA se activează din când în când, intervenind în treburile altor state. Ceea ce este și mai tragic pentru o societate avariată principial, așa cum este cea românească, este că domnul Dănileț mai și pregătește tineri pentru a deveni magistrați, din postura de formator la INM.

Continuăm cu domnul Peter Eckstein-Kovacs, propus de UDMR, care a fost și parlamentar al acestei formațiuni neînregistrată la tribunal ca partid politic. Fost consilier al președintelui Băsescu și adept al ideii ruperii Transilvaniei de România, domnul Kovacs își dorește, aparent, să vegheze asupra punerii în acord a legislației românești cu legea fundamentală a statului pe care la un moment dat își dorea, indirect, să-l submineze.

Ne apropiem de finalul listei cu domnul Bogdan Licu, propus din partea Camerei Deputaților din partea Coaliției de guvernare. Actualmente adjunct al Procurorului General, domnul Licu a absolvit facultatea de Drept la „Spiru Haret”, faimoasa fabrică de diplome de pe malul Dâmboviței. De altfel, Bogdan Licu nici măcar nu și-a depus lucrarea de licență la dosarul de candidatură. Se pare că n-a mai fost nevoie. Se spune, de asemenea, că domnul Licu ar fi obținut nota 5 la proba de Limba și literatura română din cadrul examenului de Bacalaureat. Totuși, asta nu cred că e o problemă, din moment ce pe lista de candidați s-a regăsit și domnul Kovacs, anterior menționat. Oricum, nu suntem siguri că ordinele de zi pe unitate sunt transmise în limba română. Rămâne de văzut.

Nu în ultimul rând, doamna senator Iulia Scântei a fost propusă la CCR tot din partea Coaliției de guvernare. Chiar dacă face parte din compania „selectă” a celor mai bogați demnitari ai statului român, doamna Scântei a realizat surprinzător de puțin pentru cetățenii din Iași – circumscripția în care a fost aleasă. Probabil acesta nu era un criteriu esențial.

În urma votului din Plen, cele două posturi de judecător la CCR vor fi ocupate de Bogdan Licu și Iulia Scântei. Oamenii „Coaliției”. Astfel, un lucru e cert: Sistemul (oricare ar fi el) își răsplătește oamenii pe care se poate baza. Este un element-cheie al paradigmei în care România funcționează în ultimii 32 de ani. Celălalt element-cheie se întrepătrunde perfect cu primul și se numește „contraselecție”. Este principiul după care clasa politică autohtonă se „reformează” constant.

Nu oameni mai buni, nici competenți, cu siguranță nici morali sau merituoși în vreun alt fel. Ei nu ar fi de ajutor Sistemului, despre ce vorbim? Oamenii capabili și educați ar putea crea numai bătăi de cap, iar acesta este un risc pe care „băieții deștepți” nu și-l pot asuma. Lor le trebuie oameni loiali, maleabili, manipulabili, cu schelete în dulap și poftă de căpătuire. Să dormim liniștiți, cu siguranță ei ne vor veghea. Noapte bună!

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumim!

Redacția R3media

Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

[gs-fb-comments]

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate

IMPORTANT

O chemaR3 la susținere

Dragi prieteni, după patru luni de pauză, revenim la voi pentru a sprijini efortul nostru. Dacă doriți să ne ajutați luna aceasta, o puteți face...