Simion Gârlea, veteran de război și supraviețuitor al Bătăliei de la Cotul Donului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 102 de ani.
Simion Gârlea s-a născut pe 1 septembrie 1918 la Răspopeni în Basarabia și a supraviețuit celui de-al doilea război mondial, ajungând să lupte și pe frontul de Vest. În total, a petrecut 2.117 zile sub arme, scrie liberinteleorman.
Eroul a povestit pentru sursa amintită, câte ceva din întâmplările petrecute pe front.
„Eu nu țin o evidență a anilor, țin o evidență a zilelor. De exemplu, de la nașterea mea și până astăzi, e 9 noiembrie, am împlinit 35.905 zile. Am carnete în care am scris în fiecare zi, din 1940. Când am plecat pe front, am început să notez în caiet și am scris în fiecare zi. Eu am plecat militar și am ajuns la Constanța, miercuri, 22 noiembrie 1940. Am făcut acolo perioada de instrucție. Într-o zi de vineri, am auzit la radio că s-a cedat Basarabia. Eu sunt basarabean. Toată familia mea a rămas acolo, iar eu eram singur. Am întâlnit două fete, Safca și Ștefania. Ele au avut o comportare neprețuită, încât, drept să vă spun, parcă mi-au șters și lacrimile. Am și acum pozele lor. Am plecat pe front, duminică, 6 septembrie 1942. Din Constanța, am plecat pe font, în Rusia. Am plecat cu căruțele, cu caii. O lună de zile am mers. Am ajuns la Cotul Donului. (…) Pe 10 octombrie, a căzut în liniile noastre un ostaș și ne-a spus că Stalin, în ziua de 18 octombrie 1942, va declanșa un atac grozav. În ziua aceea, s-au aprins, ca un fulger, toate armele, tunurile și o mașină Katiușa, ale rușilor. A fost greu de noi. Era iarnă, frig. Era luna asta și eu nu pot să o uit. Sâmbătă, 21 noiembrie, ne-am retras din tranșee. Ostașilor din linia întâi li se vedeau doar dinții albi. Atunci a început calvarul nostru în Rusia. La sfârșitul lunii, după lupte grozave, eram într-un sătuc, la doi bătrâni, care aveau în grijă un copil mic. Eram trei ostași care stăteam acolo. Aveau puțin lapte de la o căpriță și-l puneau pe plită să fiarbă. Pâine nu aveau. Luau cartofii, îi spălau bine, coaja o tocau și o amestecau cu tărâțe și făceau turtișoare și le coceau pe plită. Pe 5 ianuarie 1943, am plecat din sătucul ăla. Ne-am grupat vreo 20 de ostași români și am plecat în marșul către România. Pe jos. Am mers lunile ianuarie, februarie, martie, iar la 30 aprilie am ajuns pe malul Nistrului. Era duminică și era Paștele. Când am ajuns, am sărutat pământul”, a spus el.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.
Simion Gârlea a fost un pasionat al scrisului, el reușind performanța de a scrie ceva în fiecare zi din 1940 încoace. El a fost și autorul a două volume: „Din viața unui basarabean” și „Călimara cu sânge”.
Într-un material realizat în 2019, acesta mărturisea că se trezea în fiecare zi la 6 dimineața, pentru a asculta imnul național difuzat la TVR.
Basarabeanul nostru a trăit după război în comuna Măgura, județul Teleorman, locul unde a și adormit definitiv. În casa sa a rămas o însemnare scrisă ca o ultimă dorință: „„Când va veni ziua fericită/Să știu că Basarabia cu România va fi unită/Dacă eu nu voi mai exista/Vestea, la cimitir să mi-o dea”…
