OPINIIȘi bărbații nasc câteodată

Și bărbații nasc câteodată

Dintre toate reacțiile la reacțiile antisexomarxiste stârnite de adoptarea așa-numitului Raport Matic de către Parlamentul European, cea mai amuzantă mi se pare reacția de tip nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. E un fake news! Minciuni ale unor politicieni „toxici”, porniți împotriva drepturilor femeilor, strigă Cioloș.

Dacă unii se plâng de manipularea politicienilor, alții se plâng de prostia celor care „n-au înțeles”. „Cum e posibil să creadă idioții ăștia care bagă fake news pe aici”, scrie și Andrei Caramitru „că un bărbat biologic, adică care are puță, nu uter, poate naște și alăpta ???? Ba mai mult – că asta ar fi “decis” UE – deci au scris acolo un text și uite așa de mâine e posibil, ce miracol !” Mihaela Miroiu plusează: conform distinsei profesoare de la SNSPA, proștii de sex masculin ar fi „înțeles” (ghilimelele îi aparțin doamnei Miroiu) că „UE îi va forța să rămână însărcinați”. Firește, „proștii” atacați de Caramitru Jr. și de Mihaela Miroiu nu cred că bărbații pot naște și alăpta, din contră, și cu atât mai puțin cred că UE (sau orice altă entitate) ar putea, sfidând legile biologiei, să-i forțeze pe bărbați să rămână însărcinați; însă cred că Parlamentul European a luat-o razna deoarece cred că în raportul respectiv chiar asta se afirmă: că bărbații pot rămâne însărcinați.

Și nu e așa? Păi să cităm din documentul respectiv: „întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare, pot, de asemenea, să rămână însărcinate”.

Cu alte cuvinte, scrie negru pe alb în documentul respectiv că, în viziunea majorității membrilor Parlamentului European, unii bărbați, în speță bărbații transgen, pot rămâne însărcinați (și bănuiesc că odată rămași însărcinați, pot să și nască). Dar dacă Parlamentul European afirmă, e drept, că doar unii bărbați pot rămâne însărcinați, în speță „bărbații” transgen, asta nu invalidează cu nimic realitatea faptului că în raportul respectiv se afirmă că bărbații pot rămâne însărcinați. În cadrul afirmației respective, bărbații reprezintă categoria, bărbații transgen sunt subcategoria, așa cum sunt bărbații blonzi, bărbații de culoare, bărbații șchiopi ș.a.m.d. Însă ideea de bază la care subscrie Parlamentul European e că bărbații transgen sunt la fel de bărbați ca și toți ceilalți bărbați, inclusiv marea majoritate care nu pot să nască deoarece, ca să-l citez pe Caramitru Jr., „au puță, nu uter”. Iată așadar că „proștii” au înțeles mai bine decât elitele (pro)europene care fie nu știu ce votează, fie nu își asumă ce votează.

Ce sunt bărbații transgen? Sunt femei – acum li se spune „persoane cu vagin”, ca să nu se supere „femeile” fără vagin – care se cred și / sau se simt și / sau se identifică drept bărbați. E adevărat că și Caramitru Jr. introduce în intervenția sa publică o distincție implicită. Dacă citim cu atenție ce a scris respectivul pe pagina sa de Facebook, observăm că el spune că trebuie să fii prost să crezi că UE a zis că un „bărbat biologic” poate să nască. Ceea ce sugerează că și Caramitru consideră că există două tipuri de bărbați: bărbați biologici și bărbați nebiologici. De fapt, eu cred că e îndeajuns de întreg la cap ca să nu considere așa ceva, dar e forțat să recurgă la această distincție pentru a „repera onoarea” elitelor europene surprinse în flagrant sexomarxist de „prostimea” medievală care îndrăznește să strige că regele e gol; care reacționează românește la ce au votat ăia în Parlamentul European, adică făcându-și cruce sau făcând caterincă; acei „proști” la care se răstea Barna cu doar câteva zile în urmă, somându-i la București să-și asume „himerele medievale” care le bântuie mințile, adică refuzul orei de educație sexuală la care înveți că și bărbații pot să nască, în timp ce Cioloș nu e în stare să își asume ce a votat la Bruxelles.

Ajunși la acest punct, chiar sunt curios cum anume definește Caramitru Jr., care se repede să-i ironizeze pe „proști” , bărbatul nebiologic. Ce este un bărbat nebiologic? O femeie biologică care se crede bărbat biologic? E delir. O femeie biologică care se identifică drept bărbat biologic? E un nonsens. Or aici teoria genului devine foarte confuză. În fond, e o teorie confuză pentru oameni confuzi care nu mai știu și nu mai pot să explice nici ce sunt, nici ce votează. Dacă ești bărbat nu pentru că ai niște atribute biologice masculine, ci pentru că te identifici drept bărbat, atunci cu ce anume te identifici? Și ce ești, de fapt?

Te identifici cu un bărbat psihologic? Dar dacă biologia ne ajută să delimităm și să definim bărbăția sau masculinitatea, psihologia nu prea ne mai ajută. Dacă toți oamenii întregi la cap pot cădea de acord că oamenii cu penis sunt bărbați, e aproape imposibil să găsim o trăsătură psihologică (atitudine, mentalitate) care, fiind împărtășită de toți bărbații, să țină așadar de esența masculinității. La nivel de masculinitate psihologică avem, într-adevăr, de la caz la caz, variații ce țin de cultură și personalitate. Aceasta e partea de adevăr a teoriei genului și e adevărat că omul fiind trup și suflet, noțiunile de bărbat și femeie, de corpuri care învață și își asumă (sau nu) un rol, nu se rezumă la biologie și există doar între oameni, nu și în rândul animalelor, unde nu avem bărbați și femei, ci doar masculi și femele, căci animalele, spre deosebire de oameni, trăiesc doar în natură, nu și prin cultură.

De altfel, eu cred că actuala cultură a identității incerte, fluide, timorate și a identificării cu marginalul și victima (rasismului, patriarhatului, heteronormativității, creștinismului ș.a.m.d.), atitudini care în viziunea susținătorilor sunt deopotrivă cool și profund morale, explică în bună parte epidemia de disforie de gen și subsecventă schimbare de sex din rândul adolescenților cu care se confruntă în ultimii ani țările de la care se presupune că ar trebui să luăm și noi lumina. În orice caz, există o diferență substanțială între a spune că expresiile psihologice și sociale ale masculinității cunosc variații în funcție de cultură și personalitate și a spune, pe de altă parte, că și bărbății pot rămâne însărcinați, sau că aceste expresii psihologice, cu tot cu variațiile lor, nu au nicio legătură cu structura corpului, cu diferitele tipuri de hormoni, cu existența sau inexistența unei capacități biologice de a naște și de a alăpta.

Oricum ar fi, suntem forțați să constatăm că atunci când definim bărbatul făcând abstracție de biologie, ne aflăm în imposibilitatea de a defini bărbatul. Bărbăția, conform concepției filosofice care stă la baza noului limbaj adoptat de Parlamentul European, nu este o esență identificabilă fie și prin reducție (căci repet, un bărbat nu e pur și simplu un mascul, pentru că un om, în general, nu e niciodată o simplă entitate biologică). Nu există „bărbăție”, ideea platonică de bărbat, ci doar o colecție de atribute individuale – penisul fiind doar unul dintre ele și nicidecum unul esențial, că d-aia poți să-l și schimbi acum cu un vagin – care stau la dispoziția opțiunii subiective a individului ce se autodefinește identificându-se cu unul sau mai multe atribute (azi cu unul, mâine cu altul, azi bărbat, mâine femeie) care nu țin de o ordine a firii, ci de un haos asupra căruia omul impune, prin limbaj, o ordine arbitrară.

De aceea, teoria genului nu este științifică, așa cum pretind unii papagali progresiști de pe la noi, care – blocați în clișee de secol XVIII referitoare la unitatea dintre știință și progres și opoziția dintre acestea două și religie – nu o înțeleg de fapt. Este doar o speculație filosofică, dezbaterea din jurul ei fiind, de fapt, doar un nou episod din mai vechea ceartă a universaliilor (că tot veni vorba de medievali). Dar este o speculație filosofică pe care minoritatea de „sexomarxiști” conștienți – care, spre deosebire de idioții utili din USRPLUS, știu ce votează și de ce – au transformat-o într-o armă politică și au reușit să o introducă în limbajul și în normele Uniunii Europene. Ei vor să mute limbajul și odată cu el puterea (care este întâi de toate o putere de a defini) de la majoritatea conservatoare și opresoare la minoritatea oprimată și revoluționară. Ei susțin această teorie nu pentru că este adevărată și cu atât mai puțin științifică, ci pentru că, în viziunea lor, este emancipatoare sau empatică. Ei vor ca bărbatul și familia să fie goliți de conținut prin redefinire (identificare cu o noțiune confuză ce nu poate fi definită în cazul bărbatului, contract fără bază religioasă sau biologică, semnat de indivizi abstracți, indiferent de numărul, sexul sau motivațiile lor, care ajunge să însemne orice și nimic, în cazul familiei) pentru că bărbatul și familia reprezintă dușmanul, în speță „patriarhatul” și „heteronormativitatea”, pentru că sunt niște nefericiți care se războiesc cu Dumnezeu și firea de El rânduită și care, după cum bine grăiește Apostolul Pavel, „zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni” (Romani 1, 22).

În schimb, lumea bună, care simte nevoia să se deosebească de prostimea medievală și se teme ca dracu’ de tămâie să nu fie asociată cu ea de către sofiștii care mânuiesc bine cuvintele și instrumentează complexele de inferioritate (nu cumva să fiu etichetat reacționar!) și vinovăție (nu cumva am ofensat vreun minoritar cu convingerile mele prea ferme și identitatea mea insuficient de fluidă?) se aliniază din conformism și oportunism. Iar aici mă refer la persoane precum Cioloș, care cu siguranță nu crede că și bărbații pot să nască; dacă îl prinzi la o bere îți va spune mai degrabă cât de frumos e portul nostru popular și datiniile noastre strămoșești.

Relația dintre cei dintâi și cei din urmă seamănă oarecum cu relația dintre diabolicul Piotr Verhovenski și cuplul de papagali bătrâni Varvara Petrovna – Stepan Trofimovici, descrisă de Dostoievski în Demonii. Cei din urmă votează respectivul raport pentru că e „progresist” și „european” și merg cu trendul european, închinându-se prostește la ceea ce nu pricep și nu pot explica, adică la ultimul răcnet „antimedieval”, tocmai pentru că sunt goi pe interior sau, cum ar spune Patapievici, pentru că sunt oameni recenți. Nu au nicio convingere autentică, pentru care să-și riște cariera politică, ci doar un instinct al adaptării. La fel cum bărbatul care își definește masculinitatea independent de biologie e un suflet confuz ce rătăcește în căutarea unui trup, tot astfel și europarlamentarul român e doar un desțărat care își caută un job pe piața globală a forței de muncă și care a avut norocul să își găsească job nu la sparanghel sau la produs, asemeni altor conaționali dezrădăcinați, ci la Parlamentul European, pe bani grei. La fel cum „bărbatul” care își trăiește bărbăția ca identificare de sine independentă de biologie nu știe și nu poate să spună ce este de fapt, tot așa și europarlamentarul român (alături de fanii lui de acasă) care votează raportul Matic și se repede să facă mișto de conaționalii lui retardați – în realitate mult mai bine ancorați în realitate decât el – nu votează ce crede, uneori nu știe ce votează, iar alteori nici nu mai știe ce crede.

Nici PSD-ul nu e cu mult mai breaz. Doar doi dintre cei opt europarlamentari români ai acestui partid al cărui lider se războia cu puțin timp în urmă pe Facebook cu, citez, „neomarxiștii fără Dumnezeu” din PNL și USR au votat împotriva raportului (iar unul dintre cei doi e preot, deci ar fi fost culmea să nu voteze contra). Ceilalți, vorba lui Caragiale: imparțial ca tot românul ajuns la Bruxelles. De ce? Cum se explică această discrepanță dintre PSD-ul de la București – fără de care, să nu uităm, nu s-ar fi organizat referendumul pentru familie – și PSD-ul de la Bruxelles? E viziunea tradițională despre lume afișată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, pur oportunistă, în sensul în care, în adâncul sufletului său, Ciolacu crede sincer că și bărbații pot să nască, însă pe Facebook se afișează ca un apărător al Ortodoxiei în lupta cu neomarxismul doar așa, ca să strângă voturi? Sau e mai degrabă invers, în sensul în care social-democrații români (de fapt, nu doar ei, ci și Cioloș și o bună parte dintre useriști) sunt presați să voteze (și în cele mai multe cazuri sunt îndeajuns de fluizi și de fragili încât cel mult reușesc să se abțină) ceea ce doar o minoritate de țicniți crede cu adevărat, dar în multe țări a devenit condiție sine qua non a apartenenței la familia social-democrată (de fapt, la întregul spectru politic care se situează între centru și extrema stângă)?

Dar același reflex al adaptării care le face pe fluidele elite politice autohtone să se conformeze trendului european explică combinația de frică și aroganță prin care au reacționat atunci când și-au dat seama că poporul și-a dat seama cât de grav au luat-o razna elitele europene și, prin urmare, cât de nereprezentative au devenit elitele occidentale și occidentalizate care nu mai împărtășesc cu oamenii de rând nici măcar convingeri elementare, cum ar fi aceea că bărbații nu pot naște. Or dacă niciun om normal nu va accepta să fie reprezentat de un nebun, nici nu va avea încredere în el, spre exemplu atunci când îi spune să se vaccineze după ce tocmai ce i-a spus că și bărbatul poate să nască, elitele românești, fragilizate și fluidizate de naveta pe care trebuie să o facă între București (de unde iau voturi) și Bruxelles (de unde caută să își ia validarea și de unde deseori își iau și finanțarea) mai trebuie totuși să strângă niște voturi din România în condițiile în care până și electoratul lor, care reprezintă cel mai „înaintat” segment social din țară, e încă suficient de înapoiat pentru a nu fi încă în stare să îmbrățișeze cu convingere și entuziasm teza conform căreia și bărbații pot rămâne gravizi. De aici și reacția de negare, viteza progresului european lăsându-i și pe ei cu mintea în ofsaid și punându-i în situația de a face piruete ridicole. De altfel, USR-ul e în scădere, pierde voturi în favoarea AUR, mai ales în diaspora cu care au încercat să-l dea jos pe Dragnea în 2018, printre altele și datorită faptului că mare parte din electoratul său e și el destul de medieval, în sensul în care i-a votat pentru că vrea țepe pentru corupți, nu ore de educație sexuală la care copiii lor să învețe că și bărbații nasc câteodată.

Ce să mai vorbesc de restul electoratului care e împins tot mai spre dreapta nu doar de dreapta neoliberală, ci și de evoluția tot mai delirantă a stângii vestice și de influența tot mai mare pe care o are asupra universităților, corporațiilor și partidelor occidentale precum și asupra furnizorilor vestici de burse și granturi pentru estici. Noua dreaptă estică, reacționară, căci în mare măsură e o reacție estică la ce fac în ultima vreme cei din vest (vezi recenta lege a lui Orban din Ungaria în urma căreia au apărut, la Euro, precum ciupercile după ploaie, banderolele de căpitan LGBTQ), de tip FIDESZ sau PIS, sau eventual situată mai la dreapta acestor partide, nu este doar o creație economică a dreptei neoliberale. Este și o creație politică a stângii care la noi se exprimă, exclusiv cultural, prin platforma centristă a USR-ului. Adevărul e că tot mai mulți oameni, nu neapărat religioși, ci doar normali și care mai au o identitate îndeajuns de solidă și niște convingeri suficient de ferme pentru a nu fi vândute pe treizeci de arginți cu prima ocazie sunt împinși de stânga (social-democrată sau situată mai la stânga de social-democrație) în brațele dreptei neoliberale. Cum aceasta din urmă le taie pensiile, salariile și ajutoarele sociale cot la cot cu hiperempaticii de la USR sau cu social-democrații trădători (ai clasei muncitoare, dar tot mai fideli cauzei minorităților sexuale, Maria Grapini și Părintele Terheș reprezentând niște excepții exotice, căci în alte țări mai avansate ar fi fost dați afară din partid cu tot cu imparțialii care se fofilează în ziua votului), oamenii respectivi sunt împinși și mai departe către FIDESZ-PIS sau chiar către JOBBIK-AUR, adică spre o ofertă politică care uneori vine la pachet și cu aiureli periculoase sau chestii urâte: conspiraționism antivaccinist, tentative de reabilitare a extremei drepte interbelice, xenofobie pe bune, reacții excesive și necreștinești la provocările activiștilor LGBT.

Aroganța cu care au reacționat elitele care au votat sau au aplaudat o aberație în care nici ele nu cred și pe care nu pot să o explice camuflează prost această teamă față de consecințele propriilor acțiuni care au fost date în vileag și care contribuie la ascensiunea unei drepte regionale (și nu numai, căci și în Vest se revoltă populiștii) care dacă vine și la noi la putere o să îi lase pe ei și pe ai lor fără burse și granturi. Unul dintre liberalii proeuropeni de la noi, Florin Iaru, a fost îndeajuns de lucid ca să spună: „țineți-o tot așa și o să vă treziți cu extrema dreaptă cât capra”. Frica pe care o trădează reacția de negare arogantă a revelațiilor referitoare la Raportul Matic care au apărut în spațiul public (ce proști domne, au crezut ei că am admis noi că bărbatul poate să nască!) este întâi de toate o frică de consecințele propriilor acțiuni care se bazează doar rareori pe convingeri țicnite dar autentice, avându-și de cele mai multe ori originea în fragilitatea, fluiditatea, lipsa de conținut sau oportunismul unui subiect debil care a ajuns în pragul sinuciderii politice pentru că se tot pierde cu firea atunci când un activist isteric și autist se răstește la el. De fapt, asta a făcut la început. Acum nici nu mai trebuie să se răstească prea tare. E suficient să se încrunte un pic și să vezi cum nasc și bărbații. E vorba așadar de anxietatea subiectului incert, înspăimântat de propria sa inconsistență, din care derivă incapacitatea politică. E un fenomen asemănător cu cel al părintelui tefelist care își lasă copilul să se urce pe pereți și în capul altora de teamă să nu îl traumatizeze pe copil cu autoritatea sa de modă veche și să nu fie etichetat drept părinte retrograd. Când o să crească mare, acel copil va deveni un subiect deopotrivă anxios și isteric, a cărui unică satisfacție va consta în terorizarea profesorilor și colegilor cu denunțuri și a cărui acțiune în lume nu va putea fi decât dizolvantă, niciodată constructivă.

În final, o scurtă observație: s-a spus că referendumul din 2018 a arătat că temele agitate de conservatorii autohtoni nu au aderență la marele public, ceea ce înseamnă că progresiștii nu au de ce să se teamă și, drept urmare, nu au de ce să facă concesii. Deci să-i dea tot înainte! Într-o anumită măsură, afirmația este adevărată și e drept că cei care au stat acasă în 2018 deși nu împărtășeau ideologia LGBTQ, ci din pricina lui Dragnea sau pentru ca nu care cumva să fie asociați cu „fundamentaliștii”, merită acum să fie forțați nu să nască (cum zice Miroiu că am crede noi ăștia mai conservatori), ci să declare solemn în fața colectivului și a copiilor lor că și bărbații pot să nască. Dar trebuie făcute totuși două precizări.

În primul rând, chiar dacă la referendum nu s-a întrunit cvorumul, au votat pentru familia tradițională 20% dintre alegători, într-o țară în care la ultimele alegeri au ieșit la urne doar 33% din alegători. Dacă mai nasc mult bărbații, s-ar putea să se mai strângă câteva procente. Studiile despre succesul electoral al FIDESZ-ului în Ungaria au arătat că acesta s-a bazat pe o coaliție dintre segmente ale populației cu convingeri creștine, conservatoare și naționaliste și segmente ale populației care, nefiind mai conservatoare, creștine sau naționaliste decât media, votează FIDESZ din motive economice și sociale.

În principiu, o astfel de coaliție rămâne posibilă și în România. E ceea ce a încercat să facă PSD-ul la vremea lui, dar a eșuat din varii motive: diviziuni interne, duplicitate politică (a organizat referendumul din 2018, dar nu a făcut campanie de frica social-democraților de la Bruxelles), servicii, DNA, mari demonstrații tefeliste și un val popular anticorupție. Acum, mare parte din diasporenii care în 2018 salvau țara de corupție votează deja AUR, partid care mănâncă din procentele USR-ului. Iar întreg PNL-ul a votat împotriva Raportului Matic, liderii politici ai acestui partid luându-se la întrecere cu Ciolacu în materie de declarații „antineomarxiste”. Nu e clar cum vor evolua lucrurile, dar potențialul conservator există în continuare în România și e mare, favorizat fiind și de geografia culturală a Estului, de exemplele de prin vecini și, în primul rând, de sexomarxiștii occidentali sau occidentalizați care continuă, neabătuți, să-i de apă la moară.

În al doilea rând, mai trebuie precizat și următorul lucru. Când am făcut cercetare de teren pentru un articol, pe tema referendumului din 2018, pe care l-am și publicat într-o revistă de specialitate, am constatat următorul lucru. Unul din motivele pentru care mare parte dintre respondenții din România profundă nu s-au dus la referendum a fost și faptul că ideea conform căreia un bărbat se poate căsători cu o femeie li se părea într-atât de evidentă încât li se părea absurd să meargă să voteze așa ceva. Vă puteți imagina ce față vor face atunci când vor fi chemați, doar câțiva ani mai târziu, să voteze din nou, de data asta pentru menționarea explicită în Constituție a faptului că doar bărbații pot să nască. De altfel, degeaba votezi pentru definirea familiei în termeni strict heterosexuali, în condițiile în care oricum bărbatul poate să se identifice ca femeie.

Cum am precizat în articolul respectiv, paradoxul conservatorismului românesc constă în faptul că forța sa culturală se traduce în slăbiciune politică, pentru că oamenii nu se mobilizează împotriva unei amenințări la care, practic vorbind, nu au fost expuși – nu organizează nimeni parade gay în fundul Olteniei și al Moldovei). Iar această asimetrie e strâns legată de asimetria tot mai pronunțată dintre Vestul și Estul Europei. Căci în timp ce Vestul devine tot mai progresist și trage după sine segmentele necredincioase din firava clasă de mijloc est-europeană (indivizii care, cel puțin într-o fază inițială, sunt mai degrabă anti-BOR decât pro-LGBT și sunt înclinați să accepte orice aberație postmodernă care vine de afară pentru simplul motiv că e „antimedievală”) sau pe cele puțin credincioase (acei oameni care poate că au niște convingeri religioase sau doar firești, dar mai au și o familie de hrănit și niște ambiții, nu vor să se tulbure, nu țin la tăvăleală – pe scurt, sunt ca semințele din pilda semănătorului care fie n-au prins rădăcini deoarece au căzut pe piatră, fie au fost înăbușite de spini), ambele segmente căutând să fie validate de lumea bună din vestul de unde le vine, în multe cazuri, și pâinea ce de toate zilele (printr-un grant, printr-o bursă, printr-un job la corporațiile care și ele au început să organizeze serbări de celebrare a diversității), Estul stagnează sau, din contră, reacționează, adică devine mai conservator în reacție la radicalizarea progresistă și în multe cazuri autistă (nu contează că turnăm gaz pe foc, o ținem pe a noastră) a clasei de mijloc occidentale, care de altfel i-a stârnit și pe „populiștii” de pe acele meleaguri.

Așadar, oamenii pe care i-am intervievat nu vor fi scoși la vot împotriva bărbaților care nasc. Din punct de vedere politic, încercarea de a-i scoate la vot ar fi o idee foarte neinspirată, așa cum a fost și referendumul pentru familie. Dar cu siguranță ar vota un partid politic conservator, egal cu el însuși, nu conservator la București, iar la Bruxelles imparțial ca tot românul, care le-ar mai da și ceva de mâncare, așa cum au făcut partidele aflate la putere în Polonia și Ungaria, și care s-ar baza deja pe sprijinul celor 20% de alegători înscriși în listele electorale (în realitate vreo 25% din totalul populației) care au votat la referendumul din 2018.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

2 COMENTARII

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...