ACTUALITATESenatorul Sorin Lavric: Franța a intrat într-o zodie de tirani descreierați. Dacă...

Senatorul Sorin Lavric: Franța a intrat într-o zodie de tirani descreierați. Dacă De Gaulle s-ar trezi din mormânt, și-ar renega neamul

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Senatorul Sorin Lavric (AUR) critică dur o lege propusă de guvernul francez, prin care persoanele care critică public vaccinurile concepute cu tehnologia ANRm vor fi pedepsiți cu închisoarea, potrivit unui comunicat remis redacției.

În opinia sa, acest proiect de lege frizează tirania și calcă-n picioare orice idee despre libertatea de exprimare.

„Franța a intrat într-o zodie de tirani descreierați. Dovada? Guvernul francez a propus o lege prin care cei care îndrăznesc să critice în mod public injecțiile cu ARNm vor fi pedepsiți cu amendă sau chiar cu închisoare. Doctorul Kat Lindley, unul din satrapii medicali vorbind în numele puterii, a declarat: „Nu se va tolera nicio critică la adresa tratamentelor terapeutice care vor fi recomandate sau făcute obligatorii de către stat”.

Vorbele par rupte dintr-o piesă de teatru absurd. Un vodevil în care francezii nu vor mai crâcni în fața otrăvurilor ARNm, pe care vor fi siliți să le primească smeriți sub formă de vaccinuri „sigure și eficiente”( ca să-l reproduc pe mitomanul malac de la Cotroceni).

Dacă francezii se vor încumeta să spună că serurile, prin nanoparticulele lipidice (LNP) pe care le conțin, distrug sănătatea, vor fi categorisiți drept fanatici sectari cărora li se cuvine o pedeapsă de trei ani de închisoare.

În fața unei asemenea hotărâri de guvern, te freci la ochi și nu-ți vine să crezi. A șoptit cineva ceva de libertatea de exprimare? Vacs albina!”, a afirmat Sorin Lavric.

Senatorul AUR concluzionează afirmând că generalul de Gaulle ar fi îngrozit dacă ar vedea cum a ajuns țara sa.

„În comparație cu legea aceasta monstruoasă, împrejurarea că Guvernul francez aduce tot mai mult cu o afacere de familie, clădită pe o urzeală de cârdășii avându-și originea în fojgăieli sexuale (premierul este homosexual și, în semn de afecțiune, i-a dăruit iubitului funcția de ministru de externe (și nu oricum, ci cu binecuvântarea altui bărbat sadea, președintele Macron) pare un detaliu pe cât de extravagant, pe atât de inofensiv. Franța se duce de-a berbeleacul. Dacă De Gaulle s-ar trezi din mormânt, și-ar renega neamul”, a menționat domnia sa.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

5 COMENTARII

  1. Nu mi-e rusine cu de Gaulle… sionist discret si unealta corporatista.
    Sa stea unde e !

    Alo! … Dl. Lavric!
    De Gaulle s-a situat de partea apararii bolsevismului si – in consecinta – a infestarii mondiale cu comunismul lui Marx, lectia pentru Goym.

  2. De sen. S.L. nu s-a prins nimic în școală. Nu, tipii NU-S „descreierați” – știu bine ce vă fac și de ce. Știți BINE cum arată un președinte care și-a pierdut mințile – nu seamănă deloc.

  3. E așa de științific vaccinul dubios mARN că are nevoie de poliție și amendă să nu fie criticat.

    Trăiască Galilei, Newton și Einstein că avem acum poliție să apere „teoriile” și marfa corporațiilor farmaceutice. Avem noroc cu medicii și politicienii finanțați la greu de Big Pharma că apără jtiința cu poliția! Jos neștiințificii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE