marți, noiembrie 28, 2023
ACTUALITATEŞedinţă CGMB: Buget de 50 de milioane de lei pentru testarea elevilor...

Şedinţă CGMB: Buget de 50 de milioane de lei pentru testarea elevilor cu semne de răceală. Nu se spune nimic despre acordul părinților

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc, luni, pentru a vota mai multe proiecte, printre care două referitoare la testarea elevilor, cadrelor didactice și personalului medical.

Potrivit Agerpres, primul proiect, intitulat „Şcoli sănătoase în Bucureşti” , vizează acordarea unui sprijin financiar în valoare de 200 de lei/beneficiar ce va fi decontat unităţilor de specialitate în testare RTC-PCR afiliate proiectului, pentru un număr de 250.000 de elevi din București.

Proiectul va avea un buget de 50 de milioane de lei.

Copiii vor fi testaţi dacă manifestă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, strănuturi repetate, roşu în gât, la triajul epidemiologic realizat de către personalul medical al instituţiei de învăţământ.

Al doilea proiect, respectiv „Testare pentru depistarea anticorpilor COVID-19″, se adresează unui număr de 60.600 de beneficiari formaţi din personalul medical şi auxiliar, cadre didactice şi personal auxiliar, lucrători din transportul public, ce-şi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Bucureşti.

Bugetul acestui proiect este de 1.333.200 lei.

Dacă pentru profesori și medici se precizează că testarea este voluntară, la cerere, în cazul elevilor nu există nicio precizare în acest sens. Întrebarea firească este dacă se va solicita acordul părinților pentru testarea elevilor minori.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate