Acum, după reintroducerea execuțiilor publice, putem vorbi pe șleau.
Asasinarea lui Charlie Kirk a fost urmată de chiote de satisfacție și dansuri rituale lîngă cadavru, eternizate pe net de o mulțime de bestii îmbuibate care pozează, peste zi, în profesori, academici, lideri civici, artiști, politicieni. Toți se trag din gloatele abjecte care țopăiau fericite pe lîngă căruțele ce duceau la ghilotină dușmanii Revoluției franceze.
Alți iluminați – New York Times, BBC și atîtea alte venerabile instituții de presă – se ocupă cu relativizarea filozofică a execuției lui Kirk: nu a creat, oare, Kirk însuși situația care a produs explozia? E libertatea de expresie compatibilă cu radicalii creștini ostili minorităților sexuale?
Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar fi avut loc la o adunare a stîngii progresiste, dacă victima ar fi fost de culoare iar asasinul un alb cu sex ferm și convingeri de dreapta? Nici un mister!
Statul Utah ar fi, și azi, în flăcări. America ar fi fost trecută prin jeg, foc și pară de bandele mascate și înarmate ale revoluționarilor. Jaful și violența ar fi fost imediat normalizate în presă. Universitățile ar fi fost ocupate. Drapelul american ar fi fost călcat în picioare și incendiat în fiecare intersecție. Statul american ar fi fost declarat, pe toate canalele și platformele, sistem rasist-fascist. Starurile politico-morale ar fi îngenunchiat covîrșite de tragedie iar persoanele care nu ar fi făcut la fel ar fi fost anulate/concediate/arestate.
Asta ar fi fost dacă era ucis vreunul din idolii revoluționari ai stîngii. Cum au reacționat bestiile albe, după asasinarea lui Charlie Kirk? Cu adunări de veghe, slujbe memoriale și coroane de flori. Groaznic! Tipic nazist!
La Londra un miting anti-stîngist a adunat sute de mii de oameni și n-a lăsat în urmă un geam spart. Așa cum au putut afla ascultătorii radio de la unul din invitații de seamă ai BBC 5, a fost vorba de un ”atac rasist împotriva libertății”
Așadar nu mai e loc și aer. Nu mai e cuvînt rostit fără dresură și gînd gîndit cu propriul cap. Nu mai e voie, nu mai e moral și legal să crezi și să spui altceva decît s-a stabilit și se repetă fără oprire peste tot: dreapta e fascistă, Europa și America sînt rasiste, majoritatea normală sexual e monstruoasă și opresoare, migranții sînt bineveniți iar granițele inutile. Și mai departe: progresismul e singurul adevăr, libertatea de gîndire e totală, dacă gîndiți ca progresiștii iar libertatea de expresie e desăvîrșită și garantată prin cenzură.
Cacofonia e totală. Există un singur fel de alb și el e negru și există un singur fel de a vorbi după mintea ta și el e tăcerea. Asta e lumea la care lucrează mari noștri salvatori progresiști, ultra-europeni, maxi-democrați și super-civici.
Așadar, ne-ați adus în pragul razboiului civil. Nu din nebăgare de seamă și sfînt elan idealist. De fapt, ne-ați îmbrîncit spre răfuiala dementă la care ați visat dintotdeauna. E dement de normal: cineva care susține că deține adevărul, dreptatea și cheia fericirii nu poate lăsa lumea pe mîna altora. Trebuie s-o conducă. Dar, mai întîi, trebuie să o purifice, să o curețe și să o scape de rebuturi. Charlie Kirk era un rebut. Lumea e plină de rebuturi. Așa a stabilit Marele Controlor.
Nu e simplu și nici cimitire nu sînt destule. Din fericire pentru iluminații progresiști, minciunile otrăvite și operațiile diabolice stau la dispoziție într-un arsenal infinit. Înaintași iluștri au explicat strălucit cum se face treaba. Lecția Marelui Lenin e vie: urlați, asasinați, urlați iar, cereți dreptate, aruncați foc în foc, pînă cînd lumea va accepta, smintită și disperată, primul Mesia pe care ne obligăm să-l livrăm. Nimic nu e mai fertil decît războiul intern, pus să facă scrum legăturile umane elementare, încrederea, bunul simț și realitatea însăși. Și – așa cum ne învață tot Lenin – nimic nu alimentează mai vîrtos balamucul intern decît spectrul războiului extern.
Trupa iluminată lucrează la două infernuri concurente, în pregătirea infernului definitiv. În interior, un război de subminare mentală și morală. Din exterior, proiecția unui război cu Rusia. Sau altfel spus: un război civil nedeclarat, mascat și întețit de psihoza războiului cu Rusia. Combinația poate face orice: mobilizarea rătăciților îndelung spălați pe creier, justificarea oricărei crime și – aici e trofeul! – supunerea totală a societăților.
Scopul e o masă mustind de credința în propria superioritate și căscînd gura extatic la noua elită: experți și mari preoți politico-morali infailibili, feriți de critică și, pe viitor, scutiți de alegeri.
Toate astea spun ceva despre esența lumii pe care pseudo-democrații progresiști o construiesc plesnind din dogme și din arme cu lentă. Nu o democrație ci o teocrație. Un sistem etanș, reglat de o idee și de un limbaj unic. O religie nerevelată ci tricotată. E pueril, periculos și rușinos pentru umanitate dar asta nu înseamnă că e imposibil.
Primele două mari operații tehnice ale acestei enorme falsificări sînt aproape încheiate.
Prima e substituirea societății naționale. Ea e înlocuită de așa numita societate civilă – un grup select și selectat care propagă ideologia conducătoare și pretinde că dă răspunsurile formulate de societate, în genere. Calamburul lui Brecht s-a adeverit, după 80 de ani: „Dacă poporul a pierdut încrederea guvernului, nu e mai simplu ca guvernul să îl dizolve și să aleagă altul?”
A doua operație falsifică decizia democratică. O rețea labirintică de organizații, organisme, regii și instanțe se interpune între guvern și societate, sub pretextul expertizei științifice, al specializării și obiectivității. Direct sau indirect finanțată de la buget, această zonă ia, de facto, locul și rolul alegătorilor. Decizii pe care nimeni nu le-a votat apar sau repar confirmate de girul experților.
Rapoarte nechemate ajung la concluzia dorită de guvernul finanțator. Preluate ca ”feedback” trimis de societate, după o temeinică ”dezbatere publică”, ele devin recomandări, incluse de guvern în normele de aplicare a legislației.
Cu asta, cercul se închide și societatea află că a decis lucruri de care n-a auzit și pe care nu le-a cerut. E absurd și eficient: guvernul face lobby pe lîngă el însuși, pentru a lua decizii pe care avea de gînd, oricum, să le ia. Democrația se reduce, astfel, la o suită de mesaje „în camera„ și la un schimb felicitări între guvern și auxiliarii lui. URSS? Nu! Scut de apărare împotriva riscurilor pe care le presupune libertatea.
Ce urmează? Captura completă. Nu mai e mult. În următorii 3-5 ani, elita progresistă mai are de pierdut și de torpilat alegeri în Franța, Anglia și Germania. Alegerile anulate în România au deschis culoarul.
Între timp, sîntem chemați la răfuială de cîțiva din cei mai înalți pitici ai cauzei progresiste.
Vasile Bănescu scoate Biblia din raft, imediat după asasinarea lui Kirk, și citează rîndurile din Osea 8:7: ”Pentru că au seamănat vînt, vor secera furtună”. Bănescu pare să sesizeze elemente de schimbare climatică dar ratează faptele. Eroarea e de înțeles în cazul unui teolog la început de drum. E de meditat la o trimitere biblică mult mai aplicată: ”Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26:52).
Un alt interpret al evenimentelor, Valentin Naumescu, e nervos și cere organelor să ne scape de ”trădătorii României” care se dau conservatori sau suveraniști.
Andrei Caramitru vrea să ne batem în „aia finală”.
Bine, ne batem! Dar nu într-o democrație care își poartă capul la subraț. Și numai după ce vă retrageți trăgătorii din apropierea scenei. Ce farseuri! Ce curaj! Cită virtute!
Și mare atenție la schimbarea climatică. Pe pămînt, nu în ceruri.
Tipul are umor:
„Răspunsul e o întrebare: ce s-ar fi întîmplat dacă asasinatul ar fi avut loc la o adunare a stîngii progresiste, dacă victima ar fi fost de culoare iar asasinul un alb cu sex ferm și convingeri de dreapta? Nici un mister!”
S-a întâmplat deja!
https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Luther_King_Jr.
„Aftermath
Further information: King assassination riots
The assassination led to race riots in Washington, D.C., Chicago, Baltimore, Louisville, Kansas City, and dozens of other cities.[264][265][266] Presidential candidate Robert F. Kennedy was on his way to Indianapolis for a campaign rally when he was informed of King’s death. He gave a short, improvised speech to the gathering of supporters informing them of the tragedy and urging them to continue King’s ideal of nonviolence.[267] The following day, he delivered a prepared response in Cleveland.[268] James Farmer Jr. and other civil rights leaders also called for non-violent action, while the more militant Stokely Carmichael called for a more forceful response.[269] The city of Memphis quickly settled the strike on terms favorable to the sanitation workers.[270]
The plan to set up a shantytown in Washington, D.C., was carried out soon after the April 4 assassination. Criticism of King’s plan was subdued in the wake of his death, and the SCLC received an unprecedented wave of donations to carry it out. The campaign officially began in Memphis, on May 2, at the hotel where King was murdered.[271] Thousands of demonstrators arrived on the National Mall and stayed for six weeks, establishing a camp they called “Resurrection City”.[272]
President Johnson tried to quell the riots by making telephone calls to civil rights leaders, mayors and governors and told politicians that they should warn the police against the unwarranted use of force.[266] “I’m not getting through,” Johnson told his aides. “They’re all holing up like generals in a dugout getting ready to watch a war.”[266] Johnson declared April 7 a national day of mourning for King.[273] Vice President Hubert Humphrey attended King’s funeral on behalf of the President, as there were fears that Johnson’s presence might incite protests and perhaps violence.[274] At his widow’s request, King’s last sermon at Ebenezer Baptist Church, given on February 4, 1968, was played at the funeral,
[…]
His good friend Mahalia Jackson sang his favorite hymn, “Take My Hand, Precious Lord”, at the funeral.[277] The assassination helped to spur the enactment of the Civil Rights Act of 1968.[266] Two months after King’s death, James Earl Ray—on the loose from a previous prison escape—was captured at London Heathrow Airport while trying to reach white-ruled Rhodesia on a false Canadian passport. He was using the alias Ramon George Sneyd.[278] Ray was quickly extradited to Tennessee and charged with King’s murder. He confessed on March 10, 1969, though he recanted this confession three days later.[279] On the advice of his attorney Percy Foreman, Ray pleaded guilty to avoid the possibility of the death penalty. He was sentenced to a 99-year prison term.[279][280] Ray later claimed a man he met in Montreal, Quebec, with the alias “Raoul” was involved and that the assassination was the result of a conspiracy.[281][282] He spent the remainder of his life attempting, unsuccessfully, to withdraw his guilty plea and secure the trial he never had.[280] Ray died in 1998 at age 70.[283]
Allegations of conspiracy
Main article: Martin Luther King Jr. assassination conspiracy theories
The sarcophagus for Martin Luther King Jr. and Coretta Scott King is within the Martin Luther King Jr. National Historical Park in Atlanta, Georgia.
Ray’s lawyers maintained he was a scapegoat similar to the way that John F. Kennedy’s assassin Lee Harvey Oswald is seen by conspiracy theorists.[284] Supporters of this assertion said that Ray’s confession was given under pressure and that he had been threatened with the death penalty.[280][285] They admitted that Ray was a thief and burglar, but claimed that he had no record of committing violent crimes with a weapon.[282] However, prison records in different U.S. cities have shown that he was incarcerated on numerous occasions for armed robbery.[286] In a 2008 interview with CNN, Jerry Ray, the younger brother of James Earl Ray, claimed that James was smart and was sometimes able to get away with armed robbery. “I never been with nobody as bold as he is,” Jerry said. “He just walked in and put that gun on somebody, it was just like it’s an everyday thing.”[286]
Those suspecting a conspiracy point to the two successive ballistics tests which proved that a rifle similar to Ray’s Remington Gamemaster had been the murder weapon. Those tests did not implicate Ray’s specific rifle.[280][287] Witnesses near King said that the shot came from another location, from behind thick shrubbery near the boarding house—which had been cut away in the days following the assassination—and not from the boarding house window.[288] However, Ray’s fingerprints were found on various objects in the bathroom where it was determined the gunfire came from.[286] An examination of the rifle containing Ray’s fingerprints determined that at least one shot was fired from the firearm at the time of the assassination.[286]
In 1997, King’s son Dexter Scott King met with Ray, and publicly supported Ray’s efforts to obtain a new trial.[289] Two years later, King’s widow Coretta Scott King and the couple’s children, represented by William F. Pepper,[290] won a wrongful death claim against Loyd Jowers and “other unknown co-conspirators”. Jowers claimed to have received $100,000 to arrange King’s assassination. The jury found Jowers to be complicit in a conspiracy and that government agencies were party to the assassination.[291][292]
In 2000, the U.S. Department of Justice completed the investigation into Jowers’ claims but did not find evidence of conspiracy. The investigation report recommended no further investigation unless new reliable facts are presented.[293] A sister of Jowers admitted that he had fabricated the story so he could make $300,000 from selling the story, and she corroborated his story to get money to pay her income tax.[294][295]
In 2002, The New York Times reported that a church minister, Ronald Denton Wilson, claimed his father, Henry Clay Wilson, assassinated King. He stated, “It wasn’t a racist thing; he thought Martin Luther King was connected with communism, and he wanted to get him out of the way.” Wilson provided no evidence to back up his claims.[296]
King researchers David Garrow and Gerald Posner disagreed with Pepper’s claims that the government killed King.[297] In 2003, Pepper published a book about the investigation and trial, as well as his representation of James Earl Ray in his bid for a trial.[298][299] James Bevel also disputed the argument that Ray acted alone, stating, “There is no way a ten-cent white boy could develop a plan to kill a million-dollar black man.”[300] In 2004, Jesse Jackson stated:
The fact is there were saboteurs to disrupt the march. And within our own organization, we found a very key person who was on the government payroll. So infiltration within, saboteurs from without and the press attacks. … I will never believe that James Earl Ray had the motive, the money and the mobility to have done it himself. Our government was very involved in setting the stage for and I think the escape route for James Earl Ray.[301]
On January 23, 2025 President Donald Trump signed an Executive Order declassifying the records concerning the assassination.[302]”
Să ne povestească autorul.