Planul de pace în 28 de puncte transmis recent de administrația SUA deopotrivă la Kiev și la Moscova în vederea soluționării, măcar și temporar, a conflictului ruso-ucrainean nu este unul chiar atât de rău și ar trebui acceptat de ambele părți beligerante.
Planul în sine nu este un acord sau un tratat de pace propriu-zis. Planul așază temelia începerii unor negocieri serioase și definitive în vederea parafării ulterioare a unui act de pace (tratat sau acord) între cele două state combatante, sub tutelă internațională (desigur, predominant americană).
Planul SUA, alcătuit de administrația Trump, după îndelungate consultări cu Kiev și Moscova, nu este chiar atât de rău pentru Ucraina. Ba chiar, aș zice cu încredere, este relativ defavorabil pentru Rusia, care și-ar fi dorit să câștige mult mai mult teritoriu ucrainean și, ideal, să alunge regimul președintelui Zelenski de la Kiev, înlocuidu-l cu un regim/ un guvern controlat de la Kremlin – ceea ce se pare că nu va obține.
Ucraina riscă să piardă mai mult dacă nu acceptă condițiile propuse de SUA
Armata ucraineană a fost absolut admirabilă, a produs pierderi grele și rușinoase unui stat atacator mult mai mare.
Însă, în prezent, este vlăguită iar moralul soldaților de pe linia de combat – contact (adică, front – în engleză este termenul ”line of combat contact”) este scăzut. Linia frontului este imensă, de la nord la Marea Neagră. Vine iarna; a și venit. Condițiile din liniile de apărare devin tot mai grele. Rușii și-au înmulțit și ei dronele. Dacă americanii își retrag sau își reduc sprijinul militar, condițiile de apărare ale Ucrainei vor fi mai dificile. Armele și munițiile europene nu sunt în totalitate interoperabile și nu sunt disponibile din abundență nelimitată.
Orașul Pokrovsk, unde se dau lupte intense, este aproape luat de ruși, precum și localitățile din apropierea acestuia. Orice cucerire de către ruși a oricărei localități de pe linia frontului, orice localitate oricât de mică și nivelată de bombardamente, este prezentată cu mare lăudăroșenie de Moscova pentru a întreține moralul propriilor soldați – și aceștia suficient de demotivați și deziluzionați de un război în care au fost și sunt tratați destul de rău de comandanții lor. (Nu, nu a fost un război glorios pentru Moscova.)
Însă, ideea din vara anului 2024, care a circulat pe blogg-uri pro-rusești, a fost aceea de divizare a Ucrainei în două jumătăți, respectiv pe linia râului mare Nipru, care străbate țara cam pe la jumătatea teritoriului țării. Tot ce se situează la est de Nipru, (respectiv malul stâng al râului, privit spre gura de vărsare în Marea Neagră), ar fi trebuit să fie în mâinile Rusiei, definitiv. Asta ar fi însemnat – iar rușii nu își abandonează repede planurile de expansiune! – un spațiu imens, cam o jumătate din toată Ucraina, inclusiv (atenție!) toate suburbiile și localitățile din jurul Kievului situate de est de cursul Niprului. Totodată, Rusia ar fi obținut și mai mult spațiu la Marea Neagră, prin trasarea foarte bicisnică a spațiului maritim și aerian în funcție de revărsarea apelor Niprului în mare.
În acest caz, al unei împărțiri frățești, de mentalitate old-school colonialistă a Ucrainei, Rusia ar fi fost dispusă să facă și o concesie uriașă restului statului ucrainean. Anume aceea ca teritoriul de dincolo de Nipru să fie recunoscut ca independent și suveran ucrainean și să i se permită integrarea în NATO și UE, urmând un calendar de militarizare treptată a acestui teritoriu, cu excepția plasării de arme nucleare de orice fel.
Totuși, o astfel de concesie ar fi stârnit multă mirare și suspiciune în Occident. Aceasta pare mai mult o sinceritate sau generozitate falsă a Moscovei. În formatul planului american actual, Rusia nu ar accepta aderarea Ucrainei la NATO deloc.
Planul american transmis de administrația Președintelui Trump prevede pierderi teritoriale relativ mici pentru Ucraina, comparativ cu ideile pe care le-am menționat mai sus. Astfel de idei au circulat frecvent pe tot felul de forumuri, platforme social-media și blog-uri rusești, sârbești, maghiare, din America de Sud și India în 2024. Nu cred că au fost lansate de bloggeri amatori sau complet independenți.
Tot acolo se mai vehicula ideea unei comisii internaționale sub egida ONU care să monitorizeze permanent dacă vreuna din cele două părți, Ucraina și Rusia, ar fi încercat să modifice artificial cursul râului Nipru și alte asemenea idei. A se nota și faptul că bazinul de formare a râului respectiv se situează în principal pe teritoriul statului Belarus (aliat Rusiei), pe o suprafață foarte întinsă, iar Moscovei iar conveni o astfel de frontieră naturală cu un viitor stat NATO – Ucraina.
În orice caz, comparativ cu aceste ipoteze de soluționare a conflictului, planul SUA actual este mult mai favorabil Kievului.
Marea problemă a planului SUA – aderarea sau nu a Ucrainei la NATO
Chestiunea este, într-adevăr, mai importantă decât cedările de teritorii din estul Ucrainei. Pentru Kiev, lipsa perspectivei de integrare în NATO este o pierdere foarte însemnată. Aceasta ar lăsa loc de manevre politice interne în favoarea Moscovei.
Un stat vecin Rusiei și situat în afara celebrei „umbrele de securitate” NATO, este un stat în cărui politică internă … Moscova poate interveni oricând în mod direct sau indirect – un stat supus mereu așa-numitului război hibrid (politic, cultural, mediatic, social, etc.) condus de la Kremlin. Respectiv, o zonă tampon – între marile puteri geopolitice, sau, mai arhaic spus, între marile imperii.
Pentru România, integrarea Ucrainei în NATO ar fi binevenită. De ce? Aceasta ar constitui o protecție suplimentară față de interferența continuă a Moscovei în chestiunile Republicii Moldova, inclusiv Transnistria. Aceasta este o miză mare pentru România. Integrarea în UE a Ucrainei este și aceasta foarte importantă, dar pare secundară chestiunii NATO.
Planul american ar trebui, totuși, susținut de București
Situația nu este favorabilă României. Dar nici nu prea avem de ales.
Avem o poziție foarte bună în UE și în NATO. În prezent, administrația președintelui Trump este destul de consolidată pentru a mai fi contestată sau combătută de instituțiile europene de la Bruxelles.
În țară sunt încă multe efective și tehnică militare americane. Washingtonul ne-a dat de curând un semnal clar că poate oricând să își reducă prezența militară din România, inclusiv sub comandament NATO. Se pare că în Polonia, americanii se simt mai bine și par dispuși să rămână acolo pe termen lung.
Ar fi utilă pentru București o diplomație nuanțată, care să nu lase să se înțeleagă că este dispusă să se opună sau să relativizeze proiectele strategice americane, afirmându-și constant și răspicat loialitatea față de orientările și politicile Bruxelles-ului european în privința Ucrainei.
Trebuie să fim mereu atenți și dedicați integrării euro-atlantice a Republicii Moldova. Îndepărtarea de Washington nu ne-ar aduce beneficii, chiar dacă reușim să vedem Moldova în UE.
În privința Ucrainei, situația este, într-adevăr, dramatică, ingrată, și nu aș dori să mai formulez alte opinii.
