Locuitorii orașului Amsterdam vor avea de respectat reguli stricte la decorarea caselor în perioada Crăciunului, autoritățile locale urmărind astfel să reducă poluarea luminoasă, ce poate afecta somnul oamenilor și animalelor, transmite Rador.
Potrivit sursei citate, din 2021, locuitorii oraşului Amsterdam trebuie să respecte reguli stricte la decorarea caselor cu ghirlande luminoase electrice de Crăciun.
Aceştia vor putea să-şi împodobească casele numai cu instalaţii formate din LED-uri şi becuri economice. De asemenea, acestea vor trebui oprite pe timpul nopţii (între orele 24:00 şi 6:00 dimineața).
Mai mult decât atât, dacă un localnic intenționează să atârne ghirlande pe o suprafaţă mai mare de un metru pătrat din fațada casei, el va trebui să anunțe autoritățile despre acest lucru cu cel puțin trei zile înainte.
Reguli deosebit de stricte vor fi aplicate şi în centrul orașului, unde există clădiri istorice. Pentru a nu afecta ansamblul arhitectural, 90% dintre becuri ar trebui să fie cu lumină alb-caldă sau galbenă şi instalaţiile vor trebui agățate astfel încât să sublinieze (sau cel puțin să nu ascundă) contururile clădirii.