Trădări și minciuni austriece: războiul Austriei cu românii

Imperiul Austriac a parazitat numeroase popoare și regiuni (Comitatul Tirol, Ducatul Carintia, Ducatul Stiria, Ducatul Salzburg, Craina, Regatul Boemiei, Margraviatul Moraviei, Silezia austriacă, Comitatul Gorizia și orașul Triest, dar și Regatul Ungariei, Regatul Croației, Regatul Slavoniei, Principatul Transilvaniei (1699), Regatul Galiției și Lodomeriei (1772), Bucovina (1774), Margraviatul Istriei (1797) și Regatul Dalmației). Totodată, dominația imperialistă habsburgică a fost marcată de nenumărate asasinate, intrigi, masacre și represiuni fanatice, de tipul celui mai sângeros imperialism anarhic, fără umanitate și fără Dumnezeu (deși habsburgii se considerau mari credincioși).

Chestiunea referitoare la Schengen (aderarea noastră fiind respinsă cu orice preț de către factorii de decizie din Austria) este o simplă continuare a lipsei de respect și a lipsei de onoare, specifică imperialismului austriac.

În plus, aceste trăsături mârșave se împletesc extrem de bine cu trădările unei clase politice care își parazitează propriul popor.

Puțini mai știu faptul că (deoarece ștergerea identității naționale a românilor prin îndobitocirea lor este un plan extrem de bine pus la punct), în anul 1875, România aflată încă sub trista suveranitate otomană, semna cu Austro-Ungaria prima ei convenție comercială, pe 10 ani, care prefigura viitoarea independență a statului român. Convenția, care expira la data de 1 iulie 1886, s-a făcut pe baze liberale și cu numeroase concesiuni ale economiei românești, față de economia austro-ungară, care dorea să fie în poziție de clară dominație. Piața principatelor a fost larg deschisă produselor austro-ungare, ceea ce a determinat repercusiuni negative asupra intereselor românești. La scurt timp după intrarea în vigoare, în anul 1878, Ungaria a blocat importul de vite din România sub pretextul protecției împotriva epidemiei la vite (sună cunoscut?).

Măsura a lovit puternic în economia românească, a căreia principală marfă de export erau tocmai vitele. Pe măsură ce convenția comercială se apropia de final, tensiunile dintre guvernele celor două țări au crescut. Austro-Ungaria a încercat să negocieze în și mai mare forță un nou tratat comercial care defavoriza și mai mult România. Proiectul austro-ungar de tratat prevedea chiar eludări ale constituției și suveranității românești (lucruri care sună și mai cunoscut, cum era încercarea de a forța vânzarea de proprietăți imobiliare către cetățenii austro-ungari în ciuda prevederilor articolului 7 din constituția românească care interzicea străinilor achiziția de bunuri imobiliare rurale). În aceste condiții, guvernul lui Ion C. Brătianu a rupt negocierile și a introdus un tarif vamal autonom.

În replică, Austro-Ungaria a interzis tranzitul vitelor românești pe teritoriul său și a introdus o taxă de represiune care consta în majorarea cu 30% a tuturor tarifelor aplicate la mărfurile românești. Datorită războiului vamal, România nu a mai putut exporta vite, prin Austro-Ungaria, către piețele tradiționale din Occident. În consecință mulți crescători de vite au falimentat.

Mărfurile românești (materii prime și semifabricate) au trebuit să găsească noi debușeuri pe piețe precum Germania, Anglia sau Belgia. Cererea era mare, astfel că șocul războiului vamal a fost în bună măsură absorbit de reorientarea către alte piețe. Vitele românești aveau în continuare cerere mare, dar nu mai puteau fi transportate la fel de ieftin. Prețul vitelor a scăzut, apoi stocul s-a diminuat și rasele au degenerat. Economia rurală românească a abandonat treptat domeniul creșterii vitelor și s-a reorientat către cultivarea de cereale. În consecință valoarea pământului a crescut și a dus la alte dereglări economice.

Războiul vamal cu România a afectat cel mai mult Transilvania, a cărei economie industrială se baza pe importul de materii prime din Principate. Cei mai greu loviți au fost comercianții, industriașii și meseriașii din orașele din sudul Transilvaniei (Brașov, Sibiu). Sașii, meșteri pricepuți din atelierele transilvănene, au fost ruinați de războiul vamal. Materiile prime, cum erau pieile de vită, erau inaccesibile iar produsele lor nu mai erau competitive pe piața românească. Morile de grâu (unele construite special la granița cu România), dependente de grâul românesc, au falimentat. În schimb Ungaria s-a substituit României drept furnizor de vite pe piața occidentală.

Cu toate acestea, structura economiei ungurești, bazată pe marile proprietăți de terenuri, a dus la o concentrare a pieței vitelor în mâna marilor proprietari, cu puține efecte pozitive asupra populației dar cu prețul distrugerii centrelor industriale din orașele din sudul Ardealului. Dacă până atunci Austria furniza marea majoritate a articolelor de lux din România, datorită războiului vamal ea a pierdut pozițiile deținute până atunci în favoarea concurenței germane sau englezești. A avut de suferit și industria metalurgică bănățeană care exporta regulat către România. Populația cea mai grav afectată a decis să treacă Carpații și să se stabilească în România, unde avea mai multe posibilități de muncă. Astfel, numeroși secui, obișnuiți să meargă sezonier la muncă în România, au trecut definitiv Carpații. Mulți meseriași au înființat ateliere în România și au creat astfel premisele concurenței românești în domenii în care până atunci Austro-Ungaria era dominantă. Spre exemplu, dezvoltarea industrială de pe Valea Prahovei a fost o consecință directă a războiului vamal. Muți dintre păstorii transilvăneni, datorită piedicilor pe care le întâmpinau la practicarea tradiționalei transhumanțe către câmpiile românești, au decis să rămână dincolo de munți. Am văzut în mod clar dușmănia austro-ungară față de România și chiar față de propriile lor popoare, dar acum, haideți să vedem împreună suferințele ungurilor de sub dominația habsburgică.

Pe de altă parte, naivi sunt cei care consideră că românii au dus-o bine sub talpa imperialistă a austriecilor. După mai bine de 20 de ani de administrație austriacă, românii bănățeni s-au răsculat în 1737 datorită condițiilor economice vitrege la care au fost supuși de către aparatul birocratic imperial. Supranumită „fatala răscoală”, revolta a durat până în 1739. Între 1716-1717 Banatul era cucerit definitiv de către armatele imperiale austriece și devenea posesiune a Coroanei Habsburgice. Acest lucru a creat o situație nouă pentru populația nativă, întrucât orice drept la proprietate a pământului era anulat, împăratul având drept de proprietate exclusiv, câștigat prin forța armelor. În noul Banat imperial, țăranii erau legați de glie pentru totdeauna și erau crunt pedepsiți dacă fugeau. La data de 16 ianuarie, generalul austriac Lentulus pătrunse cu oastea lui în Banat. Într-o singură zi nimici comunele Marga, Măguri și Mărul. A doua zi isprăvi cu Crăjma, Mal, Bistra și Ohaba, apoi lovi cu patru sute de oameni târgul din Caransebeș. Trei sute de cadavre de „oameni, femei, copii și fete, preoți și negustori”. De aici încolo însă lucrurile începură să se încurce. Țăranii prinseseră de veste despre cele întâmplate și începură a se pregăti pentru apărare. De la Băni soldații imperiali se întoarseră cu craniile sfărmate și cu pierderi. Abia a patra oară au reușit să răzbească în sat și să-l nimicească. La Slatina, de pe baricadele înălțate în grabă, țăranii înarmați le strigau furioși: „Cărați-vă din țara noastră!”.

Era 23 ianuarie 1739. Țăranii din Slatina au căzut cu armele în mâini până la unul. Trupele lui Lentulus au pârjolit tot Banatul. Satul Uzeștli nu a mai renăscut niciodată. În raportul către Împărăție, Lentulus scria că de la Poarta ardelenească până jos la Dunăre ard satele valahe și valahii sunt masacrați. Situația grea a locuitorilor din Slatina, ca și a celorlalte populații din satele răsculate, era determinată și de abuzurile administrației. Devenise ceva obișnuit ca fiecare slujbaș al administrației să aibă pretenția la anumite zile de clacă. În timpul stăpânirii turcești, preoțimea română și sârbă a fost scutită de robotă, de dare în bani și zeciuială; în timpul stăpânirii austriece, ei i se impun încartiruiri militare și este tratată cu vorbe umilitoare, ceea ce pe timpul turcilor nu se întâmpla. Țăranii nu aveau voie să-și taie nici lemne pentru casă, din propriile lor păduri. O povară ce apăsa greu asupra populațiilor din satele amintite era și lucrul gratuit la cetăți și fortificații, dar mai ales faptul că în timpul acestor lucrări nici mâncare nu li se asigura, ei trebuind să-și aducă proviziile proprii. Tot un abuz al administrației era și acela de a mări în permanență numărul funcționarilor, fapt ce nu interesa pe supuși decât în măsura în care nu mai știau de cine să asculte. Pe timpul stăpânirii austriece și prigoanelor au fost măcelăriți țărani din mai multe sate din jurul Caransebeșului și chiar locuitori ai Caransebeșului. După acest măcel de la Caransebeș, începe reprimarea din împrejurimi. Generalul Lentulus trimite Armata prin satele vecine după rechiziții de furaje, alimente și cele necesare pentru soldați. Populația se împotrivește și refuză, Armata numai prin lupte grele putând să execute această misiune. Satele au fost complet jefuite, au luat tot ce au putut, bătându-și joc de femei și bătrâni:  https://www.7-zile.com/rascoala-slatinarilor-impotriva-austriecilor-in-timpul-razboiului-din-1736-1739/).

În Transilvania, abuzurile austriecilor sunt extrem de bine cunoscute. După înfrângerea curuţilor (partida maghiară – din care făceau parte și români – anti-habsburgică) la începutul secolului al XVIII-lea, se instalează și în partea centrală a Transilvaniei administrația austriacă. Stăpâni ai pământului din zonă rămân în continuare nobilii maghiari, dar peste autoritatea acestora se suprapune cea a statului austriac. Iobagii români ajung de multe ori să fie impozitați de două ori, prima dată de nobilul care îi era stăpân, a doua oară de statul austriac.

În scurt timp, de la începutul secolului al XVIII-lea și până la mijlocul acestuia, deci într-o perioadă de numai 60 ani, impozitele impuse iobagilor români au crescut de câteva ori, ajungând la sume importante, foarte greu de suportat de către aceștia. La impozitele foarte mari s-a adăugat creșterea numărului de zile de lucru datorate nobililor sau statului de către iobagi. În plus, iobagilor li s-au luat unele drepturi pe care le aveau din strămoși, cum ar fi dreptul asupra pădurilor, care inițial au fost ale lor, fiind luate de la ei prin înșelăciune de către nobili sau administrația austriacă.

Drept concluzii, putem observa clar anumite chestiuni extrem de triste: austriecii au comis o mulțime de crime împotriva românilor și României, dar, din păcate, austriecii încă „conduc” o parte din România „din umbră”. Spre exemplu, austriecii controlează bănci și asigurători mari în România, 100% din petrol și 50% din gaz prin OMV Petrom, fac sute de milioane de euro din exploatarea pădurilor și au contracte de miliarde de euro pentru autostrăzi. Firmele austriece din România au avut în 2021 un profit net de 7 mld. lei (1,4 mld. euro). Toate primele zece companii austriece cu investiții în România au fost în 2021 pe profit, în ciuda crizei(  https://www.businessmagazin.ro/actualitate/viena-capitala-economica-romaniei-isi-refuza-tara-admiterea-schengen-21384737).

Din punctul meu de vedere, absolut toate necazurile ni se trag din 3 direcții:

1. O clasă politică incapabilă și impotentă politic.

2. O politică internă și externă extrem de slabă, alături de o infrastructură „detonată”, totul din cauza claselor politice trădătoare care s-au perindat la putere.

3. Slugărnicia politicienilor și incapacitatea lobby-ului românesc.

Per total, lemnele noastre sunt bune, banii noștri sunt buni, doar noi nu suntem îndeajuns de buni pentru factorii de decizie din Austria. Soluția? Plecarea de la guvernare a actualei coaliții și înlocuirea ei cu o clasă politică de patrioți.

Nu străinii sunt de vină pentru că noi suntem conduși de către trădători și de slugi, chiar dacă adesea străinii îi susțin. Dacă aveam o clasă politică patriotă nu se mai ajungea în situația aceasta (vezi cazul Ungariei, Poloniei, țărilor Baltice, etc.). Germania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Elveția au aderat la Acordul Schengen și, prin urmare, sunt state Schengen. Sunt conduse de către o clasă așa-zis politică ori de persoane care urmăresc interesul național al statului pe care îl reprezintă și al cetățenilor pe care îi servesc?!

Soluția este una singură, boicotarea produselor austriece din magazine și încercarea de a genera cât mai puține foloase materiale și imateriale pentru austrieci. Desigur, merită să monitorizăm și clasa noastră politică actuală, care de mult timp încoace nu își mai justifică prezența pe Arena Politică și chiar pe Arena Internațională. Dar, mai presus de toate, poporul român trebuie să dea dovadă de unitate.