Peste 95% din persoanele infectate cu coronavirus și care au decedat aveau cel puțin o o comorbiditate asociată, se arată într-un raport dat publicității, marți, de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit sursei citate, de la începutul pandemiei, 83.1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 59.2% din decese au fost la bărbați.
Totodată, un deces din 52 a fost înregistrat la personal medical.
În ceea ce privește săptămâna 9 – 15 noiembrie, 31.9% din totalul cazurilor s-au înregistrat in București, Cluj, Sibiu, Constanta si Ilfov.
De asemenea, în perioada menționată, 30.7% din totalul deceselor au fost înregistrate in Arad, București, Timiș, Mureș si Sibiu.
Alte texte în program
Dragi prieteni,
dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.
Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.
Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.
Mulțumim!
Redacția R3media
Dacă dorești să fii alături de noi, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.