Ministerul Apărării Naționale a pus în dezbatere publică proiectul legii apărării naționale în care apar o serie de noutăți, după cum relatează mass-media.
O noutate, încă de la început, este precizarea că apărarea națională „se realizează atât în context național, al apărării colective în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și în cadrul politicii de securitate și apărare comună a Uniunii Europene, cât și în cadrul unor coaliții”.
Această prevedere legală vine în contextul au apărut numeroase voci care au speculat că România va interveni militar în Ucraina, în cadrul unei „coaliții de voință”, în afară de NATO.
La articolul 4, alineatul 4 al acestui proiect, apare o prevedere care poate duce cu gândul la intervenția militară în afara NATO.
Articolul 4, alineatul 3: „Parlamentul aprobă angajarea unor capabilități militare și nonmilitare pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, pentru contracararea amenințărilor hibride, la propunerea președintelui României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, în timp ce la articolul următor, se precizează: „Preşedintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național, conform legii”.
G4 Media, publicație apropiată de PNL și de președintele Iohannis, speculează că aceste măsuri ar putea fi folosite pentru intervenția militară în Moldova și/sau Ucraina, unde se află cetățeni români.
De remarcat, la prevederile articolului 3 este că nu Parlamentul decide „măsurile necesare” pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol, ci doar „aprobă” ceea ce hotărăște Președintele.
Practic, președintele României va decide, singur, dacă forțele armate române vor fi trimise în aceste contexte, iar Parlamentul, care este definit conform Constituției – „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, rămâne la un rol decorativ.
În război și în alt caz în afară de agresiune asupra țării?
Un alt punct demn de semnalat este articolul 7, alineatul 3: Acolo se face distincția între starea de război și „caz de agresiune armată”. Cu alte cuvinte, România poate fi în stare de război, fără să fie neapărat și unul de „agresiune armată” asupra țării?
Conducerea efectivă a Armatei, în caz de „stare de asediu, mobilizare, de război și în caz de agresiune armată” este realizată de Centrul Național Militar de Comandă.
Acest CNMC va înființa și funcția de comandant militar județean și comandant militar al municipiului București (articolul 8, alineatul 1).
Armata apără ideologia?
De mai multe ori, pe parcursul legii, se precizează că apărarea națională are ca scop de a „garanta suveranitatea, independența și unitatea statului, integritatea teritorială a țării și democrația constituțională”.
Sintagma „democrație constituțională” nu apare în Constituția României și nici nu este definită de vreo lege. În acest context, Președintele poate implica România într-un război pentru a apăra ceea ce el definește drept „democrație constituțională”, ceea ce reprezintă o revenire la situația din 1989.
Atunci, jurământul militar prevedea „apărarea patriei socialiste” și a „socialismului”.
A demisionat cineva din Armată în/din ’89, din cauza jurământului depus ? Acum de ce nu s-ar putea include o referință la democrație în jurământ ? Cade Cerul ? Crede că se mișcă Cerul de ce fac/spun oamenii ?