ACTUALITATEProiect de lege: Certificatul verde va fi obligatoriu pentru personalul medical. Cei...

Proiect de lege: Certificatul verde va fi obligatoriu pentru personalul medical. Cei care refuză vor avea contractul suspendat

Ministerul Sănătății a publicat, luni, în transparență decizională, proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private. Potrivit documentului, personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării. În cazul în care nu este prezentat certificatul verde, se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care contractul încetează de drept, scrie Digi24.

„Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Proiectul de lege va merge în Parlament, după ce va fi aprobat de Guvern.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteuluiR3media

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.

Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

Măsurile din cadrul proiectului de lege se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

  1. Un fascist care execută ce-a zis Ursula – Iohannis – Câțu, și-au găsit o nulitate să semneze.

    Vor fi mii de procese și statul va plăti despăgubiri

    intre timp serviciile oricum deplorabile vor fi și mai proaste astfel că de exemplu vaccinatii nu vor găsi un medic pentru o altă problemă și o să li se dea cu tifla.

    un atac grav la constituție, slugi jegoase execută ordinul de a plasa vaccinul german (e Pfizer-BionTech)…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...