Prof. Paul Dragoș Aligică a comentat recentul scandal care a zguduit Universitatea Harvard, unde președintele Claudine Gay (foto) a demisionat, după ce a fost acuzat de plagiat.
Acuzațiile de plagiat au venit la finalul unui adevărate tirade împotriva ei, pornind de la tolerarea antisemitismului în Universitate, după atacul Hamas din 7 octombrie.
În comentariul său, profesorul Aligică precizează că acest scandal „oricine dorește isi poate face o idee cam pe unde se află în acest moment spiritul, standardele și ethosul a ceea ce in noua limbă de lemn e cunoscut drept “prestigioasele universităti occidentale”. Si prin asta al elitei occidentale în general, care să nu uităm, era bine mersi mulțumită cu această stare de fapt din universități, până acum câteva săptămâni… ”
Pornind de la această constatare, prof. Aligică pune în discuție modul în care, până acum, în România, „instituțiile și organizațiile de educație și intelectuale românești ca model și standard absolut tot ce spuneau și făceau universitățile occidentale de elită, asa cum ni se “recomanda”? ”
„Aici lucrurile sunt evidente. Acum că stim, totul se reduce la o singură întrebare pe care o vom formula ca și până acum, în esența ei intelectuală, nu la nivel propagandistic sau polemic:
Trebuiau sau nu să ia instituțiile și organizațiile de educație și intelectuale românești ca model și standard absolut tot ce spuneau și făceau universitățile occidentale de elită, asa cum ni se “recomanda”?
Da? Nu? În ce condiții? Cu ce criterii și cu ce măsură?
Ce are de spus acum neo-lovinescianismul și sincronismul practicat de elitele intelectuale publice românești? Pentru că iată, repetăm, avem un exemplu la vârful vârfului: nu cred că vreunul dintre occidentaliștii intelectuali publici sau din alaiul lor mediatic și social media, mai vrea acum să susțină că orice e in trend in universitățile americane sau aparatul mediatic si de propagandă occidental trebuie să fie luat ca literă de evanghelie, insușit cu ochii inchiși și aplicat ad literam în România.
Mai precis, in esenta chestiunii: Logica sincronismului neo-lovinescianist pe pilot automat este de acord sau nu cu antisemitismul, rasismul, politica selecției adverse practicate de universitățile americane, acum, la zi, contemporan, sincron?
Da? Nu? Daca nu: de ce? Cum justifica promotorii imitatiei pana la capat, abaterile de la practicile si idealurile intelectuale mimetice? Pe ce ratiuni si pe ce criterii? De unde vin criteriile acestea?”, se întreabă Aligică.
Noul membru al Academiei Române arată că problema românilor este de a avea discernământ, de a „judeca cu propriul cap” .
„Nu poți să substitui un model, o tintă mimetică, o aspirație imitativă, propriei judecăți și propriilor valori și rațiuni”, consideră el.
„ȘI DINTR-O DATĂ TOTUL DEVINE FOARTE EVIDENT: PROBLEMA NU ESTE DE A IMITA PE CINEVA, NU E DE A TE SINCRONIZA CU CINEVA. PROBLEMA ESTE CU TOTUL ALTA. ANUME: A AVEA DISCERNĂMÂNT. A folosi propriul cap, atât cât este, în a judeca și a lua decizii de factură intelectuală, culturală, politică, ideologică, valorică etc.
Nu poți să substitui un model, o tintă mimetică, o aspirație imitativă, propriei judecăți și propriilor valori și rațiuni.
Iată că avem un caz acum care face brusc lumină: Când și cum tragem o linie și pe ce standarde, între ceea ce este bun în universitățile americane și ceea ce se dovedește a fi corupt și rău? Cand si pe ce criterii spunem “nu” propagandei occidentaliste? De unde vin aceste standarde?
Logica sincronismului lovinescianist intră în blocaj aici… Dintr-o dată, instanța supremă nu mai e una imitativă. Dintr-o dată, moralismul propagandistic occidentalist nu mai e criteriul ultim! Dar care e și de unde vin aceste criterii?! Cine le articulează și pe baza căror judecăți, argumente și structuri intelectuale? Cum ne situăm deliberativ în relație cu importul cultural, intelectual și organizațional occidental?
Lovinescianismul nu ajută aici. Sau ca să fiu mai exact: Nu ajută în forma practicată de adepții ei contemporani. Dacă există altă formă, rămâne ca ei să ne spună, atunci când vor decide că e cazul să renunțe la moralism și propagandă și să explice și aducă la zi niște argumente și teorii care împlinesc anul acesta un veac în cap…
AȘADAR, SA CONCLUZIONAM:
Cazul Harvard este un moment de turnură intr-o temă cu miză enormă: Când și în ce condiții putem să ne exprimăm cu privire la erori intelectuale, mediatice, culturale, geopolitice, organizaționale, strategice sau de politici publice sincrone occidentale și pe baza căror criterii?
Pentru că este evident acum că antisemitismul, pseudo-competența, credențialismul, rasismul și corupția organizațională nu pot fi aceste criterii, chiar dacă ele sunt ilustrate, promovate, teoretizate și inculcate opiniei publice de către occidentali de la vârful celor mai prestigioase instituții occidentale chiar in timp ce noi citim aceste randuri…
Lucrurile trebuie privite cu seriozitate. Este tentant ca în acest moment să spunem iată toate afirmațiile și criticile făcute au fost validate cu vârf și îndesat de realitate. Iată structura de corupție in universitatile occidentale despre care se vorbește de atâta vreme este în sfârșit pusă în lumină, fără dubii și fără rezerve.
Dar din păcate acesta este abia începutul. Abia de acum lucrurile devin dificile și cu adevărat importante. Pentru că odată ce s-a văzut prin ricoseu prin cazul test suprem eșecul total al sincronismului neo-lovinescian pe pilot automat practicat de elita intelectuală publică românească si alaiul ei mediatic și social media, rămân întrebările cu adevărat fundamentale.
Să le repetăm până la sațietate: Care sunt criteriile? Care sunt standardele? Care sunt argumentele? De unde ne vin aceste argumente si care este natura lor?
Întrebările la care intelectualitatea publică românească ar trebui să fie capabilă să răspundă. Sau dacă nu este capabilă, ar trebui ca minimal să poată să mențină în spațiul de limbă română un climat intelectual în care să fie posibil ca oamenii să dezbată liber despre aceste lucruri, și nu să instaureze mimetic un climat similar cu cel din occident și care, iată, a făcut posibil actualul dezastru din lumea universitară și intelectuală occidentală”, a concluzionat domnia sa.
