joi, ianuarie 16, 2025
ACTUALITATEPreședintele Croației spune că statele occidentale „și-au schimbat structura societății”, prin „deschiderea...

Președintele Croației spune că statele occidentale „și-au schimbat structura societății”, prin „deschiderea completă a granițelor și invitând pe toată lumea să intre”

Președintele Croației, Zoran Milanovici, spune că țara sa nu trebuie să facă greșeala statelor occidentale, care „și-au schimbat structura societății”, prin „deschiderea completă a granițelor”, informează siteul oficial al Președinției croate.

Milanovici a declarat că țara sa trece printr-o criză demografică și că riscă să fie locuită de străini, nu de urmașii actualilor locuitori , „Urmând exemplul statelor occidentale care și-au deschis complet granițele – invitând pe toată lumea înăuntru chiar când nu puteau să-i- accepte – și și-au schimbat structura societății”.

Momentan, a explicat președintele, Croația are doar patru milioane de locuitori, deși ar putea avea șase sau zece.

„Suntem mai puțin de patru milioane. Sunt oamenii noștri, în majoritate croați și sârbi, popoare similare, de aceeași credință, obiceiuri, limbă. Putem încerca să fim șase milioane? Da, dar vă garantez că aceia (în plus) nu vor fi copiii noștri. Aceia vor fi oameni care vor fi străini pentru noi.

Oameni dragi, poate mai buni decât noi, dar pe care nu-i cunoaștem”, a spus el cu ocazia unei vizite în teritoriu, cu care a marcat Ziua Orașul Lokve, din zona de vest a țării.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE