EDUCAȚIECum s-a făcut selecția specialiștilor care vor schimba programele liceale?

Cum s-a făcut selecția specialiștilor care vor schimba programele liceale?

In cartea „Sfârșitul competenței” de Tom Nichols, autorul arată, folosind și multe exemple, cum în zilele noastre experții sunt ironizați și reduși la tăcere de către persoane cu minimă (sau inexistentă) pregătire într-un domeniu, dar care nu au stânjeneala de a se pronunța cu fermitate în chestiuni pe care nu le stăpânesc. Desigur, cea mai des întâlnită categorie contestatară este a celor care știu ceva, care au o brumă de cunoștințe. Exact cât să îi încurce mai tare, probabil: nici neștiința care poate antrena puțină modestie, nici competență autentică.
De aceea, într-un splendid articol, Andrei Vieru (filosof si pianist) afirmă că cei mai manipulabili sunt indivizii care au totuși un traseu educațional, de cele mai multe ori cu studii medii și superioare. Oamenii simpli, trăitori adesea în mediul rural, pot fi, paradoxal, mai greu de manipulat deoarece busola lor este mai puțin deviată prin sofisme și subtilități: ei își reglează setul de valori morale după tradiție (verificată de timp) și după o conștiință nepervertită de prea multă ideologie. Discuția este, neîndoielnic, greu de tranșat în câteva rânduri și ar merita nuanțată, dar articolul denunță pericolul educației actuale ca formatare (nu formare), ca dresaj al individului.
Revenind la cartea lui Nichols, ar merita să aflăm cum un profesor universitar american ajunge să își pună întrebări despre cât de oportune sunt tendințele pedagogice consacrate în țara sa. De pildă, aceea de a inculca unui individ, încă de la grădiniță, ideea că este minunat, grozav, incredibil, iar asta fără filtre și criterii de obiectivitate. Redăm un pasaj: „În 2016, de exemplu, un grup de studenți de la Yale a cerut ca departamentul de engleză să elimine cursul de mari poeți englezi pentru că era ticsit de bărbați europeni albi. După cum mi-a spus cândva un profesor de la o școală de elită, în unele zile mă simt mai puțin ca un profesor și mai mult ca un vânzător într-un butic scump. Și de ce nu s-ar simți așa? Vorbim despre copii cărora li s-a spus să li se adreseze adulților pe numele mici încă de când învățau să meargă. Li s-au dat note menite mai degrabă să le sporească stima de sine decât să le stimuleze realizările. Și au fost înmatriculați după ce li s-a permis să viziteze colegii, ca și cum ar fi vizionat o proprietate imobiliară situată lângă un teren de golf. Această succesiune de concesii mici, dar semnificative ale adulților în fața copiilor și a stimei de sine a acestora le erodează capacitatea de a învăța și le inculcă un fals sentiment al realizării și o încredere exagerată în propriile cunoștințe, care se mențin și la vârsta adultă.”
Că această tendință a laudei exagerate și neselective nu este tocmai benefică, aflăm și dintr-o altă surprinzătoare carte, „Cei mai deștepți copii din lume (și metodele de învățământ care i-au format)”. Amanda Ripley, jurnalist de investigații și ample anchete, își fundamentează toate afirmațiile pe o muncă asiduă de teren: discuții cu elevi, directori, părinți, ca și trei solide studii de caz – urmărirea a trei elevi americani, timp de un an, plecați să studieze în alte colțuri al lumii. Concluziile sunt prea multe de sintetizat aici, dar merită să spunem că ele sunt în răspăr cu marotele de azi (școala digitalizată, școala prin joc și joacă, învățarea prin descoperire și centrată pe elev). Și cei care o afirmă, nu sunt în principal adulți, ci elevii înșiși. Și mai straniu este că România pare avidă să împrumute niște metode pedagogice puternic contestate chiar în țările din care acestea provin. Ba mai mult, metode adesea dovedite ca greșite.
Am deschis acest articol cu afirmația că astăzi distingerea între specialiști și nespecialiști nu mai este la fel de ușor de făcut. Desigur, este perfect legitim să ai o părere și să o exprimi, însă e greu de înțeles cum în zgomotosul spațiu public specialiștii nici măcar nu mai sunt…ascultați. Ba chiar sunt pornite ample campanii de ponegrire sau de minimizare a lor. De pildă, este trist că în România nu se mai fac auzite vocile marilor gânditori, marilor cercetători. De câte ori ați citit articole ale unor Eugen Simion, Eugen Negrici, Dan Berindei, Mihai Zamfir? Am putea spune: oamenii aceștia au o operă de construit, ei publică volume solide și masive, nu se risipesc în articolașe pe net. Totuși, nu este chiar un argument. Oameni precum Iorga și Eliade au fost capabili să scrie o operă, în paralel cu articole în presa vremii. În opinia mea, este mai curând o oboseală, o dezertare a marilor intelectuali de azi, a academicienilor din viața cetății. Este, cred, lehamitea lor de a se vedea târâți în polemici meschine (nu și fără miză, e drept). Academia Română a mai lansat periodic unele comunicate ce au fost întâmpinate precum profețiile Casandrei – cu hohote de râs sau cu indiferență. Însă am fost avertizați că societatea, prin politicile sale externe și interne (inclusiv în învățământ) riscă să meargă spre disoluția sentimentului de apartenență națională, spre alienare, dezumanizare, robotizare a individului, ca și manipulare propagandistică.
Însă astăzi se mai produce o mișcare perfidă, dar foarte eficientă în perfidia ei: deruta printre specialiștii înșiși. Mai clar spus, selectarea unor specialiști, după alte criterii, iar nu doar cele ale competenței. Astfel, statul, prin mecanismele sale destul de abile, își alege dintre experți numai acei colaboratori dezirabili. Iar pentru a nu fi acuzat de nesocotire a vocilor competente sau de partizanat, își creează ad hoc o baterie de specialiști agreați, pe linie. Cum? Stabilind niște criterii de selecție preponderent administrative, iar numai în mod secundar academice.
Iar aici ajungem la punctul nevralgic al articolului nostru. În anul 2016 a început schimbarea programelor școlare pentru gimnaziu. În acest an (luna aprilie, 2021), s-a lansat public un apel de selecție a specialiștilor pentru constituirea grupului de lucru la curriculumul liceal. Își putea depune candidatura orice profesor din mediul preuniversitar și universitar, fiind declarat admis cu un punctaj de cel puțin 70 (din 100 de puncte posibile). Foarte relevant este faptul că, în urma analizării candidaturilor, pe internet (site-ul rocnee) găsim doar următoarea precizare: „Cadrele didactice membre ale grupurilor de lucru vor fi informate astfel de către inspectoratele școlare județene/al Minicipiului București”. Iată anunțul aici: https://www.rocnee.eu/curriculum/anunt-componenta-grupuri-lucru-curriculum-2021-11062021.html.
Așadar, sub un titlu ca „Anunț privind componența grupurilor de lucru pentru elaborarea curriculumului”, aflăm…nimic. Ni se spune că cei admiși sunt contactați direct de inspectorate. În anul 2016, componența acestor grupuri de lucru a fost făcută publică, deși nici atunci în mod transparent (trebuia să cauți cu răbdare sau să știi deja unde să cauți). Anul acesta, ea nu mai este afișată nicăieri – sau poate este publicată în vreo anexă, în așa măsură înât google nu o indexează și practic nu este vizibilă. Dar să lăsăm deoparte modul în care s-a făcut comunicarea acestor rezultate. Mult mai grăitoare sunt apelul de selecție, setul de documente cerute pentru candidatură și punctajul acordat acestora. În mod just, ministerul a cerut de la fiecare candidat un CV și redactarea unui proiect original de programă. Însă ceea ce poate fi contestat ca discriminare și ca strategie de selectare a unei liste în prealabil întocmite și agreate, este altceva. Mai precis, alte criterii de punctare a candidaturii, care presupuneau în mod obligatoriu o colaborare anterioară cu ministerul. Cu alte cuvinte, numai dacă acel candidat lucrase deja în grupul de lucru pentru programele gimnaziale (sau alte programe și concursuri organizate de minister), numai așa avea șanse de a fi selectat și de data aceasta. Să ne imaginăm o candidatură din mediul universitar al unui prestigios cercetător – de pildă, a criticului literar Nicolae Manolescu. Sau a lui Alex Ștefănescu, pentru întocmirea programei de limba și literatura română. Conform grilei de evaluare, niciunul din ei nu ar fi avut absolut nicio șansă de a fi selectați. Să cităm, pentru mai multă precizie, aceste criterii, care pot fi găsite aici https://rocnee.eu/sites/default/files/2021/curriculum/Adresa-apel-grupuri-lucru-curriculum_redacted_opt.pdf :
1) experiență în domeniul proiectării curriculare: 24 de puncte (din 100) – membru în grupuri de lucru pentru elaborare a curriculum-ului inclusiv pentru CDS, membru în grupuri de elaborare a programelor pentru evaluări și examene naționale etc.
2) experiență în domeniul analizei și evaluării curriculare: 18 puncte (din 100).
Calitatea proiectului inovativ de programă putea fi evaluată cu un maximum de 50 de puncte. La acestea, se mai adăugau 8 puncte pentru competența profesională. Ajungem la un total de 58 de puncte, care în absența punctării experienței (deținută prin colaborare cu ministerul și admiterea la proiectele sale de lucru) practic scoate orice candidat din această cursă. Să consultăm specialiștii? De pildă marii istorici literari, marii lingviști despre cum să arate programa de liceu și ce să studieze elevii la română? Fie, dar să își depună dosarul de candidatură prin care să și demonstreze că au experiență în…colaborări cu ministerul. Aceleași întrebări retorice pentru discipline ca istorie, geografie, matematică, fizică și toate celelalte. Însă trebuie subliniat că materii precum româna și istoria au fost reconfigurate (vedem în gimnaziu) de asemenea natură încât să se instaleze o derută axiologică (nimeni să nu mai știe cine e cine, ce merită și ce nu, ce e valoros și ce nu), ca și o slăbire a sentimentului de apartenență națională. Curios demers, cu atât mai mult cu cât el pare singular chiar și la nivelul Uniunii Europene. Alte state nu își permit să evacueze mari opere literare din programă (nici chiar unele de limbă arhaică, greoaie), însă noi cotim dinspre literatură spre comunicare (Evaluarea Națională a eliminat și compunerea de analiză literară), dinspre marile texte spre blog, interviu, bandă desenată, text multimodal.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 4.063 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...