vineri, septembrie 13, 2024
ACTUALITATEPremierul Cîțu despre noaptea de Înviere: Adaptăm intervalul orar al restricțiilor de...

Premierul Cîțu despre noaptea de Înviere: Adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație. Fac apel la preoți să sprijine campania de vaccinare

Premierul Florin Cîțu a explicat cum se va proceda în noaptea de Înviere, astfel încât românii să meargă la cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.

Comunicatul vine după ce mai multe surse au anunțat că se va putea merge la slujba de Înviere în acest an.

„Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară”, afirmă Cîțu, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, premierul afirmă că „discuția de astăzi mi-a confirmat că există deplină înțelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populației. Colaborarea și comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertății religioase, chiar și în condițiile epidemiologice actuale”.

„În același timp, am făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populație ne va ajuta să depășim cât mai curând pandemia și cu cât mai puțini români afectați de virus”, a subliniat Florin Cîțu.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Gangsterul își cere dreptul:

    “Soluția în fața injustițiilor e una singură: eroismul. Să nu taci, să vorbești, să lupți, să te afli în treabă. (Să nu-ți vezi de treburile tale, ci de treaba dreptății, care-i adevărata treabă a fiecăruia). Restul e verbalism, spaimă, nimicnicie. Nu ține nicio scuză, nicio explicație. (…) O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecţie, departe de a-şi fi asigurat liniştea va ajunge, ca şi consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependenţă şi-şi va sfârşi mizerabila viaţă ca sclav al unui gangster obraznic şi nesăţios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit şi el, victima.” (Sfântul) Părinte Nicolae Steinhardt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE