Ungaria a luat decizia de a interzice toate exporturile de cereale din cauza creșterilor de preț cauzate de războiul din Ucraina, a declarat vineri ministrul agriculturii Istvan Nagy pentru postul de televiziune RTL, informează Agrointel.
Decizia Ungariei are caracter „imediat”, iar Nagy a adăugat că decretul guvernamental privind interdicția va fi publicat vineri, potrivit Reuters.
Ungaria este prima țară din UE care blochează complet exportul de cereale de când prețurile au explodat. O decizie similară este în vigoare în Republica Moldova începând cu 1 martie pentru exporturile de grâu, zahăr și porumb.
De asemenea, Bulgaria a cerut la nivel european interzicerea exporturilor către țările terțe și la nivel național are în vedere introducerea unei cote pentru export în scopul protejării siguranței alimentare.
În ultimele zile, prețul cerealelor au explodat, prețul grâului fiind așteptat să atingă pragul de 400 de euro pe tonă în contextul în care din Ucraina și Rusia traderii nu mai ofertează nimic.
La începutul lunii februarie, în Guvern s-a discutat despre RAȚIONALIZAREA ALIMENTELOR. Premierul Ciucă a spus că România nu are nevoie de o asemenea măsură.
Conform Agrointel, România este al doilea cel mai mare exportator de cereale din UE și pe locul 1 la exportul de porumb.
Ungaria este un stat suveran,Romania o colonie.
pentru ca peste 40% din terenurile arabile ale Romaniei sunt cumparate de straini…?