Iisus a plecat din icoane.
Stăm goi în fața unor rame.
Suntem frumoși și suntem tineri.
Dar cine va urca pe cruce? Că e vineri!
Poate tu? mă întreabă din senin cineva.
Poate tu? îi răspund fără a întârzia.
În jurul nostru lumea doarme,
Numai noi am rămas… Și ne e foame.
Să spunem ramelor! E posibil să vadă
Iisus din cer. Și ca o pasăre să cadă
Răpus de rugămințile noastre
Ca de niște săgeți albastre.
Iisus aude și vine tăcut
Ținând în mâini un cufăr de lut.
Știu, mă veți ucide iar și iar,
Transformând lumina lumii în jar,
În dureroasă înaripare.
Dar eu acum v-am adus de mâncare.























Frumos….
Nu stiam de Carmelia Leonte si am cautat pe internet. Am avut o trasarire cand am vazut pagina: “LEONTE CARMELIA – USR Iasi”, dar USR inseamna aici : Uniunea Scriitorilor din Romania 🙂