Cornelia Nagy, președintele Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), este urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de achiziția nelegală a 1,7 milioane de măști de protecție la începutul pandemiei de Covid-19, anunță Agerpres, citat de Rost.
În același dosar, a fost pusă sub acuzare Iona Mădălina Hohan (fostă Deaconeasa), consilier achiziții publice în cadrul ONAC, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite.
De asemenea, în cauză s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale față de SC ROMWINE&COFFE SRL și față de alte persoane, administratori de societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni de trafic de influență, spălarea banilor, infracțiuni de fals și înșelăciune.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Potrivit unui comunicat al DNA, în prezenta cauză penală se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid-19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei.
În acest context, Cornelia Nagy, în calitate de președinte al ONAC, și Iona Mădălina Hohan (fostă Deaconeasa), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea legislației, ar fi semnat în cursul lunii martie 2020 un acord cadru între instituția pe care o reprezentau și firma SC ROMWINE&COFFE SRL, prin care era vizată achiziția a 1.750.000 măști de protecție.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
În demersurile lor, cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate de cei doi oameni de afaceri care controlau firma ROMWINE&COFFE SRL și de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înțeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanțat din bani publici, deși cunoșteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică și financiară să onoreze acordul cadru.
Cum SC ROMWINE&COFFE SRL nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei.
„Prin activitățile descrise mai sus ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2 cărora le erau destinate materialele de protecție. Concomitent s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus, cât și pentru firmele interpuse).
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.