OPINIIPentru noi s-a făcut

Pentru noi s-a făcut

Motto: Fără de Mine nu puteți face nimic (Ioan 15:5)

S-a mai dus un an, iar pocnetele artificiilor din noaptea trecerii au făcut un zgomot intens, zgomot în care au încăput toate frustrările noastre pe care le-am strigat la unison, nearticulat. În felul ăsta, nu încălcam nicio lege și printr-un scrâșnet colectiv, colorat și ridicat la ceruri ne eliberam de rău, de gustul amar al renunțării la atâtea și atâtea plăceri în netrebnicul an douăzeci douăzeci. În sufletul fiecăruia dintre noi s-a construit speranța că anul abia născut ce, în fașă, era primit în brațele noastre tremurânde, ne va aduce liniște și vom reveni la cele ce au fost înainte de coșmar.

Și totuși…

În aceste luni fatidice ce au precedat explozia de speranță dintre ani ni s-au dat suficiente momente pentru a mărturisi adevărul în fața noastră, pentru a îndrepta ce era fals în acea strălucire potemkiană în care ne duceam zilele.

Nu am înțeles aproape nimic și cerem intens, invocând drepturile luministe ale omului, viața noastră dinainte.

Ne plângeam de lipsă de timp și ni s-a dat timp. Și, în lipsa zgomotului, a fugii după nimic, nu știm ce să facem cu el, ne e frică de zidul alb al închisorii noastre de acasă pe care ne-am clădit-o în stil Ikea. Și nu am putut, o lună măcar, să stăm cu noi înșine fără să crâcnim.

Creștinii noștri, postitori și înțelepți în același timp, cei care în lume fiind, căutau să împace eternitatea cu clipa și să supraviețuiască vremilor, mormăie azi nemulțumiți. Mai ieri invocau lovindu-se cu pumnii în piept mucenicii și vremurile de restriște vorbeau în șoaptă și laudativ de sfinții închisorilor cărora le scriau ode care de care mai originale. Se contrau din fotoliu, adesea sub pseudonim, pe situri oarecare, cu inși fără valori cărora le citau din Evanghelii, prețios și mulțumiți de sine.  O mică pală de vânt, îngroșată de huruitul foilor volante din media i-a făcut în tristele luni ce au premers artificiilor, să se ascundă sub covor și asta fiindcă sub picioarele fotoliului din sufragerie nu erau destul de bine apărați.

Circul din spectacolele publice, teatrul și cinematografia căzute sordid în ideologic sub vremurile premergătoare, au fost, pe rând, puse la index. Nu am știut să ne bucurăm de lipsa lor.

Școala care-și pierduse definitiv misiunea de a clădi în vremurile din urmă, a fost și ea, pusă, sub semnul interogației lui Hamlet. În ultimii ani, ne făcusem un obicei din a țipa disperați că Statul ne răpește copiii, că nu avem timp să stăm cu ei, că nu le putem imprima valori fiindcă venim târziu acasă, fiindcă modelul celorlalți copii needucați îi atrage ca magnetul. Că materia e urâtă, că profesorii sunt lași, că programa e încărcată și miroase a tăciune. Că școala nu mai reprezintă decât socializare de prost gust de unde cei mici preiau doar clișee nedemne…Oftam înainte să adormim rugându-ne să fim lăsați să ne creștem bine copiii. Rugăciunile ne-au fost ascultate, dar altfel decât ne-am imaginat noi.

Copiii ne-au fost lăsați acasă, ni s-a dat șansa de a-i ține lângă noi, de a-i învăța ce e bine și ce e rău. Puteam, în tihnă, să-i pregătim pentru Rai. Nerecunoscători, speriați și obosiți, neștiind ce să facem cu ei, cerem pe toate căile să se întoarcă la școală. Noi suntem cei care, deși conștienți că ultimele bariere în calea ideologizării definitive a școlii au fost îndepărtate și calea spre Omul Nou e pregătită, vrem, implorăm, ne zbatem să ne fie luați de acasă mai repede!

Pelerinajele erau an după an, adevărate mostre de decadență. Ne pierdeam rapid răbdarea așteptând în rând, în spatele altora, fiindcă nu am știut niciodată să fim morți pentru lume și să ne ținem sufletul în Rai, măcar pentru câteva ore. De aceea, invocând nevoi lumești cu care să impresionăm lumea din jur, fraudam cu istețime parcurgerea dreaptă a Căii de pocăință. Cu cât eram mai isteți și mai inventivi cu atât ajungeam mai repede, în fața babelor și moșnegeilor. Bifăm, apoi, pe calendarul ortodox din bucătărie că am fost și la sfântul de miercuri și am reușit să ajungem la timp și la treabă.

Ni s-au luat de la noi acestea. Și tot nu am înțeles.

Hrana sănătoasă, bio, eco, obsesia multor tradiționaliști, spiritualiști, a luat în aceste luni chipul grijii față de trup, a temerilor, a fricii cumplite. Frica de celălalt, cel vioi, cel fără griji era, însă, în noi, a fost mereu în noi, latentă, și a găsit motiv să își deschidă aripile. Complexele noastre de superioritate, noi, care înțelegeam, noi, care nu mâncam mezeluri, nici nu beam sucuri și comandam tincturi minune, s-a transfigurat luând chipul monstruos al Fricii. Și ne este frică, tot mai frică și, în loc să ne deschidem sufletul spre Dumnezeu, mai ridicăm o redută între noi și ceilalți.

Povestea anului de grație 2020 s-a spus și se va mai spune și fiecare din noi își va construi personal argumentarea. Vai de cel prin care vine…, vor spune unii, și nu vor greși. Demn de a fi pedepsit este, însă, și cel care știe, cel care a ascultat și a trecut mai departe. Sfârșitul va veni atunci când Evanghelia (Adevărul) va fi propovăduită tuturor neamurilor.

Numai atunci vom/vor fi demni de a răspunde.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT