joi, aprilie 18, 2024
ACTUALITATEPatriarhul Daniel la 70 ani | Informații mai puțin cunoscute: Tatăl Patriarhului...

Patriarhul Daniel la 70 ani | Informații mai puțin cunoscute: Tatăl Patriarhului a fost erou de război, decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler

Așa cum se știe, Patriarhul României, PF Daniel, împlinește joi 22 iulie, 70 de ani. Cu această ocazie, vă oferim informații mai puțin cunoscute despre viața întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, un lucru mai puțin cunoscut este că Patriarhul României are origini oltenești. Tatăl său, Alexie Ciobotea, era de loc din satul Smadovicioara, comuna Secu, aflată în județul Dolj, foarte aproape de „granița” cu Mehedințiul.

Tatăl viitorului Patriarh a fost de meserie învățător, absolvind Școala Normală din Craiova. La 26 de ani, ca și mulți alți învățători din țara noastră, Alexie Ciobotea a părăsit catedra pentru a lupta pe front, în cel de-al doilea război mondial.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

La 26 de ani, a fost sublocotenent în Regimentului 94 de Infanterie, din cadrul Diviziei 19. Pentru eroismul dovedit pe câmpul de luptă, tatăl Patriarhului Daniel a fost decorat cu ordinul „Coroana României” cu Spadă şi Panglică de Virtute Militară, în grad de Cavaler.

Mai mult, eroismul său a fost remarcat și de aliații germani ai vremii, care l-au decorat pe Alexie Ciobotea cu „Crucea de Fier”, clasa a II-a, după cum relatează Ziarul Lumina.

A fost un om foarte credincios, petrecându-și ultimii ani din viață în rugăciune și post. S-a stins la vârsta de 84 de ani, iar cu o zi înainte de a trece din această viaţă i-a spus fiicei sale: „Mâine voi pleca la Domnul”.

Mama Patriarhului, Stela Ciobotea, era de origini bănățene. Ca și soțul său, nici ea a avut o viață simplă.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

La nouă ani, a rămas orfană de mamă, preluând o parte dintre responsabilitățile creșterii fraților ei. Frații Stelei Ciobotea au pierit pe front în al doilea război mondial, iar tătăl ei, bunicul viitorului Patriarh, a trecut la cele veșnice pe când ea avea doar 22 de ani.

Venirea comuniștilor a înmulțit problemele Stelei Ciobotea. Aceasta a refuzat să intre la „Colectivă”, iar drept represalii, autoritățile bolșevice l-au dat afară din învățământ pe soțul ei, Alexie.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Mama Patriarhului a fost o femeie foarte credincioasă, care mergea în fiecare an în pelerinaje de Sfântul Ilie (20 iulie), la mănăstirea „Izvorul Miron” de la Româneşti, lângă Făget, apoi de Sfânta Maria (15 august), de Adormirea Maicii Domnului, la mănăstirea Lipova, iar aceste călătorii le făcea cu piciorul. Familia pleca la răsăritul soarelui şi ajungea odată cu lăsarea serii la slujbele mănăstireşti.

Fiul cel mic, Dan-Ilie, îşi aminteşte adeseori că el şi alţi copii se odihneau în căruţă, printre scoarţe frumos ţesute aşezate peste fânul de curând cosit, iar mama se ostenea mult, străbătând întregul drum în stare de post total, scrie Ziarul Lumina.

Mama Patriarhului s-a stins pe când fiul său avea doar 24 de ani, în 1975. Stela Ciobotea avea doar 55 de ani.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE