Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de omagiere a actorului Ion Caramitru, care a trecut la cele veșnice în 5 septembrie 2021.
„Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a domnului Ion Caramitru, una dintre personalitățile artistice și culturale mult implicate în viața civică din România după Revoluția anticomunistă din decembrie 1989.
Numele său a fost și va rămâne pentru totdeauna legat de Teatrul Național din București, prestigioasă instituție culturală pe care a slujit-o ca unul dintre cei mai mari actori români din ultimele decenii.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În calitate de ministru al Culturii din România (1996 – 2000), domnul Ion Caramitru a ajutat la consolidarea și restaurarea Catedralei Mitropolitane din Iași, precum și a altor monumente istorice bisericești din România, dovedind un rafinat simț al autenticelor valori naționale, precum și simțul responsabilității față de patrimoniul spiritual al țării.
Reprezentant de seamă al artei teatrale românești, om de cultură implicat în viața cetății, domnul Ion Caramitru va rămâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai societății civile din România.
Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor îndurerați.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, scrie în comunicatul Patriarhiei Române, trimis redacției R3media.
De pe net: “Caramitru a facut multe lucruri bune pentru romani, dar niciunul nu-i poarta numele.”