ACTUALITATEPalatul Parlamentului va fi luminat în culorile Ucrainei

Palatul Parlamentului va fi luminat în culorile Ucrainei

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Palatul Parlamentului va fi luminat din nou în culorile Ucrainei, ocazia fiind împlinirea a doi ani de la invazia Rusiei în această țară.

„La împlinirea a doi ani de la declanşarea agresiunii ilegale, ilegitime şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, faţada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piaţa Constituţiei, va fi iluminată în culorile drapelului Ucrainei, sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 19:30.

De asemenea, drapelul Ucrainei va fi arborat, în aceeaşi zi, la intrarea principală a Palatului Parlamentului. Sacrificiul poporului ucrainean va fi marcat de Camera Deputaţilor printr-un minut de reculegere pentru cetăţenii ucraineni care şi-au pierdut viaţa în acest război nejustificat, luni, 26 februarie, în şedinţa de plen a forului legislativ”, se arată în comunicatul de presă publicat de Camera Deputaților.

In urmă cu doi ani, Palatul Victoria era iluminat în culorile drapelului Ucrainei, în semn de solidaritate cu cetățenii ucraineni: „Guvernul condamnă cu vehemență agresiunea militară a Rusiei, care pune în pericol siguranța și viața oamenilor nevinovați”.

„Solidari cu #Ucraina. Guvernul României este alături de poporul ucrainean și condamnă cu vehemență agresiunea militară a Rusiei, care pune în pericol siguranța și viața oamenilor nevinovați. În semn de solidaritate cu cetățenii ucraineni, Palatul Victoria este iluminat în culorile drapelului Ucrainei”, se preciza atunci într-o postare de pe pagina de Facebook a Executivului.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

3 COMENTARII

  1. Cand se va implini 1 an de la ivadarea palestinei de catre evrei se va lumina parlamentul in culorile steagului palestinian? Raspundeti tradatorilor de parlamentari ce sunteti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE