ACTUALITATEOpt persoane din Germania au fost injectate, din greșeală, cu cinci doze...

Opt persoane din Germania au fost injectate, din greșeală, cu cinci doze de vaccin în loc de una

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Opt angajaţi ai unui cămin de vârstnici din Germania au primit din greşeală doze de cinci ori mai mari de vaccin anti-covid, relatează AFP, citată de Agepres.

Potrivit sursei citate, „supradoza nu a avut în acest stadiu consecinţe sanitare grave”.

Cei opt, şapte femei şi un bărbat cu vârsta între 38 şi 54 de ani, lucrează la un cămin din Stralsund.

Ei au primit duminică, din greşeală, câte cinci doze de vaccin, a indicat administratorul districtului unde se află căminul, Stefan Kerth, precizând că cele opt persoane au fost informate imediat că s-a produs o eroare.

Patru dintre angajați au fost internaţi la spital pentru a fi ţinuţi sub observaţie, întrucât manifestau uşoare simptome gripale, iar ceilalţi patru au revenit acasă.

Laboratorul german BioNTech susține că în fazele de testare au fost administrate şi doze mai mari decât cele normale şi nu s-au produs efecte secundare grave, anunță sursa citată.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE