Nu le mai reproșați tinerilor ignoranța pe care o întrețineți: Despre IICMER și Beach Please

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului deplânge faptul că la festivalul Beach Please niște adolescenți au făcut caterincă, însă nu a avut nimic de spus atunci când supraviețuitorii pușcăriilor comuniste (oricum puțini la număr, ceea ce face măsura și mai mizerabilă) au fost puși să plătească CASS taman atunci când CCR îi restituia lui Petrov privilegiile.

Tot astfel, Institutul deplânge ignoranța acelor tineri, în ciuda faptului că în 20 de ani de activitate nu a fost în stare să furnizeze o cifră credibilă a victimelor comunismului românesc.

Personal, tind să cred că faptul cu pricina se explică tocmai prin dorința de a cultiva ignoranța cu privire la impactul real al comunismului care, în termeni cantitativi, s-ar putea (poate greșesc, dar dacă greșesc, rog să fiu corectat cu cifre, nu cu crize de isterie morală) să fi ucis în 20 de ani de represiune stalinistă mult mai puțini oameni decât a ucis Antonescu în vreo doi ani și nu cu mult mai mulți decât a omorât elita politică antebelică în 1907, în doar câteva zile.

Ceea ce, firește, nu îi face pe comuniști mai puțin vinovați pentru crimele pe care le-au comis și care trebuie cunoscute. Însă modifică substanțial perspectiva de ansamblu asupra istoriei naționale, iar asta deranjează establishment-ul cultural autohton, inclusiv cel eclezial, care a produs discursul anticomunist postdecembrist.

Pentru că odată modificată perspectiva, atât lașitățile de pe vremea lui Ceaușescu, cât și complicitățile de nuanță verde din perioada interbelică devin mai puțin scuzabile.

Fuga de cifre întreține ideea unui comunism într-atât de represiv încât orice e mai bun decât el, chiar și diversele forme autohtone de anticomunism fascist, și în fața căruia singura formă posibilă de rezistență e rezistența prin cultură, cu bursă în Germania, unde filosofii patriei au suferit la fel de mult ca evreii de la Auschwitz.

Ceea ce nu înseamnă, firește, că rezistența activă – nu pasivă – în anii ’80 era floare la ureche. Dar, deși costisitoare, era departe de a fi imposibilă. Și probabil că ar fi fost mai puțin costisitoare dacă nu ar fi fost atât de rară.

În fine, e clar că și establishment-ul capitalist are de câștigat de pe urma demonizării automate a oricărei opțiuni politice de stânga, în cazul românesc a PSD-ului, prin asocierea cu crimele comunismului care au înecat în sânge raiul antebelic al capitalismului neoiobag.

Până atunci, elitele care întrețin în mod deliberat ignoranța și care au făcut praf sistemul de învățământ (inclusiv prin inovații civice care înlocuiesc ora de istorie, de la Decebal la Iohannis, cu ora de antifascism, anticomunism, istorie lgbt și alte fragmente intens politizate, din care nu înțelegi nimic atâta timp cât îți lipsește perspectiva de ansamblu) chiar n-au ce să le reproșeze unor adolescenți, mai mult sau mai puțin drogați, care fac glume cu Ceaușescu.