ACTUALITATENoua legii a pensiilor: Pensionarii români din străinătate trebuie să dovedească de...

Noua legii a pensiilor: Pensionarii români din străinătate trebuie să dovedească de două ori pe an că mai trăiesc

Pensionarii români care locuiesc în străinătate vor fi nevoiți să dovedească de două ori pe an autorităților din România că mai trăiesc, dacă vor să-și primească în continuare pensiile, confom noii legi a pensiilor.

Astfel, începând din această toamnă, pensionarii români stabiliți în străinătate vor trebui să trimită certificatul de viață de două ori pe an, în martie și septembrie, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) emițând marți, 16 iulie, un ordin care stabilește modelul acestui certificat, arată Avocatnet.ro, conform Ziare.

Noua lege a pensiilor, Legea 360/2023, aduce modificări semnificative, inclusiv în ceea ce privește transferul pensiilor în străinătate. Pensionarii nerezidenți trebuie să transmită semestrial certificatul de viață pentru a beneficia de drepturile cuvenite.

Certificatul de viață, document care atestă că beneficiarul unei pensii este în viață, trebuie transmis până la 31 martie și 30 septembrie a fiecărui an. Modelul certificatului, stabilit prin Ordinul 874/2024, poate fi descărcat de pe site-ul CNPP.

Documentul trebuie semnat de pensionar în fața unei autorități legale din statul de domiciliu, precum instituții de asigurări sociale, autorități administrative locale sau notari publici. Certificatul de viață trebuie transmis din proprie inițiativă de către pensionar.

Nerespectarea termenelor de transmitere a certificatului de viață va duce la suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare. Reluarea plății se va face de la data suspendării, dacă certificatul este prezentat după expirarea termenelor.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE