Reiau din capul locului ideea pe care am exprimat-o și în editorialul trecut, și anume că nu i-am susținut pe candidații niciunuia dintre partidele mari, la aceste alegeri locale. Motivele le-am enunțat aici.
Ce s-a întâmplat la aceste alegeri? Am văzut o victorie surprinzătoare a candidaților alianței USR-PLUS la primăria generală (Nicușor Dan e în fapt un candidat susținut de USR-PLUS) și la două sectoare din București, în condițiile în care primarii PSD în exercițiu erau favoriți în sondaje pentru câștigarea alegerilor.
Am văzut, de asemenea, victorii surprinzătoare ale USR-PLUS la Brașov, prin Allen Coliban, la Timișoara, prin Dominic Fritz, la Bacău, prin Lucian Stanciu Viziteu, și la Câmpulung Muscel, prin prezentatoarea Pro TV Elena Lasconi. Candidații USR ar fi putut obține victorii „la mustață” și la Iași, prin Cosette Chichirău, și la Constanța, prin Stelian Ion. În condițiile în care candidați precum Allen Coliban și Dominic Fritz erau iluștri necunoscuți, singurele lucruri care-i recomandă fiind calitatea de „oameni noi” și numele cu rezonanță „neneaoșă”.
Trebuie să spunem și că, în economia mai mare a lucrurilor, USR-PLUS a obținut totuși doar 4 municipii, plus Sectoarele 1 și 2; în timp ce PNL a obținut 15 municipii și Sectorul 6, iar PSD are 14 municipii și Sectorul 4. La nivel de orașe mici și comune, în multe locuri din țară USR-PLUS nu au avut nici măcar candidați pentru consiliul local. La nivel național, partidul nu a câștigat nici măcar un președinte de consiliu județean.
În teritoriu, în nici un caz nu vorbim despre victoria trâmbițată de USR-PLUS; și nu se știe deocamdată cât vor conta.
Cum s-a ajuns la un astfel de rezultat, mai ales în București? Un articol din „Libertatea” semnat de Cătălin Tolontan trâmbițează că una dintre „cheile Bucureștiului” au fost tinerii.
„Toate categoriile tinere, cu vârsta sub 45 de ani, au votat cu 20-70% mai mult decât în 2016”. Datele oficiale ne arată și o mobilizare masivă a tinerilor, în a doua parte a zilei. Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală, numărul tinerilor între 18 și 34 de ani care au votat în București a crescut de 3 ori în intervalul orar 12-17. Prezența la vot a fost în București de 36.92% – cu patru procente peste cea din 2016, de 33.31%. În același timp, categoriile mai în vârstă de alegători (peste 65 de ani) au fost demobilizate și au stat acasă, probabil de teama coronavirusului.
În timp ce categoria de peste 65 de ani era a doua cea mai prezentă la vot în 2016, în 2020 a fost doar a treia cea mai prezentă, fiind depășită numeric de cumulul categoriilor sub 34 de ani.
Asistăm la un fenomen de „electorat captiv” și la o schemă care a fost aplicată cu succes de la alegerile Europarlamentare din 2018 încoace, fiind exersată și la Referendumul pentru „Justiție” inițiat de Klaus Iohannis și la Prezidențialele de anul trecut.
Această schemă implică folosirea rețelelor de socializare și a unor influenceri pentru a transmite mesaje simple și clare de mobilizare a acestor votanți sau de demobilizare a aceluiași electorat, cum am văzut la Referendumul pentru Familie, după caz. Narativele sunt în mod invariabil unele rudimentare și grosolane (de tip „războinicii luminii” în luptă cu ciuma roșie, galbenă, etc) și sunt alimentate prin folosirea binomului flatare-ură. Alegătorii sunt flatați spunându-li-se că ei reprezintă „oamenii educați”, „elita”, „lumina”, cetățenii de mâna întâi. În același timp, ei sunt asmuțiți împotriva celor care nu gândesc ca ei, care sunt „retrograzii”, „proștii”, cetățenii de mâna a doua. Toți cei care nu sunt „de partea bună” sunt etichetați, invariabil, ca fiind „din Evul Mediu”, inferiori etc.
Mesajele de fond nici nu mai contează, ele pot fi de-a dreptul infantil-utopice, cum este cel cu apa caldă care va curge din nou la robineți începând cu ziua victoriei, prevalent în campania lui Nicușor Dan. Pârghiile sunt doar două și ele sunt folosite cu eficiență pavloviană: flatarea și ura.
Acest tip de comunicare le permite un grad de penetrare foarte mare celor care o folosesc. Electoratul lor captiv are deja un cadru pre-format de percepție și înțelegere, în care pot fi strecurate chiar mesaje contradictorii. Este un electorat foarte sugestionabil, care preia aceste mesaje de-a gata, fiind absolut convinși că acelea ar fi ideile lor, care ar decurge din judecata lor. De exemplu, acestui public i s-a transmis în primăvară și vară ideea că pandemia de coronavirus are proporțiile unei plăgi apocaliptice, și că activitățile colective, mai ales mersul la biserică, pot infecta și omorî milioane de oameni. Acum, aceluiași electorat i s-a transmis ideea că trebuie să meargă la vot într-un număr cât mai mare. Brusc, activitatea colectivă este sigură, doar pentru că ea are o valență politică. Pericolul coronavirus a dispărut ca prin magie. Electoratul nu a sesizat contradicția și s-a conformat, participând la vot în număr cât mai mare.
Marele avantaj al acestui tip de comunicare este tocmai flexibilitatea, care nu poate fi atinsă de comunicarea prin TV. Publicul televiziunilor, cu precădere cel peste 65 de ani, este cel care a fost speriat de „apocalipsa covid” și care, prin urmare, a rămas acasă. Electoratul din social media a luat de bune însă mesajele că pericolul covid dispare prin magie când mergi la vot. O performanță pe care cei care foloseau doar televiziunile nu ar fi avut cum să o realizeze, în alte vremuri.
O altă metodă este găsirea unor reprezentanți aparent inofensivi pentru a promova grupări și agende foarte radicale. Un exemplu este candidatul Nicușor Dan, un personaj politic cu o personalitate foarte slabă, care a fost debarcat cu multă ușurință, acum trei ani, de la conducerea partidului pe care el l-a fondat. Parcursul lui Nicușor Dan îl arată ca fiind un lider slab, folosit de grupări din spate, mai degrabă un „om de paie”.
Cu toate acestea, alegătorii săi au uitat complet episodul debarcării din 2017 și nu au sesizat nici o contradicție. Li s-a spus că Nicușor Dan este un lider puternic, independent, și ei au crezut.
În alte contexte comunicarea poate fi dublată de acțiuni filibustiere și de intimidare și hărțuire a adversarului. Adversarii politici sau de idei sunt linșați în social media sau chiar sunt hărțuiți pe stradă de activiști profesioniști. Casele sau mașinile adversarilor pot fi vandalizate, aceștia pot fi amenințați fizic. Amenințările se extind, adesea, și asupra familiilor sau a copiilor adversarilor. Aceste acțiuni nu aparțin doar USR-PLUS, ci sferei mai largi a grupării #rezist.
Sigur că performanța USR-PLUS de la București a fost facilitată și de prestația submediocră a Gabrielei Firea în funcția de primar general, de comunicarea ei foarte slabă în spațiul public și de faptul că principalul partid de opoziție, PSD, a dispărut practic de pe scena politică. În ultimele luni, PSD nu a reușit să contureze nici un discurs coerent cu privire la nici una din temele de interes public. Dacă a mai obținut succese în plan local, a făcut-o strict prin primarii care aveau deja notorietate, în teritoriu.
Ceea ce am văzut pe 28 noiembrie nu este nimic nou. Este doar punerea în aplicare a aceleiași „scheme” exersată cu succes la Europarlamentarele din 2018, la Referendumul pentru familie (în sens negativ, de de-mobilizare) și la Prezidențialele din 2019. Schemă care va fi aplicată, foarte probabil, și la Parlamentarele din 2020. Eu cred că orice om lucid ar trebui să sancționeze această schemă. Deoarece este extrem de toxică și transformă competiția politică în război cultural: oamenii „noi” vs. „expirații”, și cetățenii de mâna întâi vs. cetățean de mâna a doua.
Cred ca peste tot acesti expirati au procedat ca in sectorul 1. FRAUDA.
Alegerile europarlamentare au fost în 2019, nu 2018.