OPINIIMohács, sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat

Mohács, sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat

Din punctul meu de vedere, bătălia de la Mohács a reprezentat un dezastru politic și militar, atât pentru poporul maghiar, cât și pentru întreaga lume creștină. Însă, această bătălie și acest moment de cotitură, această piatră de hotar, pentru cultura maghiară creștină și nu numai, oferă posterității lecții de istorie, politică și strategie extrem de importante. Bătălia și momentul istoric ne povestesc și despre: curaj, trădare, loialitate și fidelitate, intrigi nobiliare, lipsă de experiență și o proastă gestionare a costurilor și beneficiilor, dar și a așteptărilor și posibilităților. Din cauza intrigilor nobililor maghiari de dinainte, din timpul și imediat de după bătălie, poporul maghiar și mercenarii care îl slujeau au avut parte de o mare dilemă strategică. Totul din cauză că au avut niște aspirații infinite cu niște resurse disponibile finite și chiar reduse, alături de intrigile și trădările specifice curții maghiare extrem de polarizate. În consecință, imperialiștii otomani au învins (în fond, și maghiarii au fost niște imperialiști, dar cu niște posibilități mult mai reduse), iar victoria otomanilor a avut drept rezultat împărțirea Ungariei timp de aproximativ 150 de ani între Imperiul Otoman și Casa de Habsburg din Austria. Autonomia Principatului Transilvaniei a fost recunoscută de către Imperiul Otoman. Despre imperialismul Imperiului hoțoman Otoman s-a scris mult și în cea mai mare parte chiar bine. Iar sabia marelui român patriot Ștefan cel Mare încă se află la Istanbul. Și clasa politică majoritar trădătoare nu face niciun demers pentru un tur al expozițiilor pe teritoriul țării noastre și pentru retrocedarea acestei piese valoroase.

Dar de ce au dorit otomanii să elimine Ungaria de pe Arena Internațională a Statelor? Ei bine, Ungaria s-a opus timp de mulți ani expansiunii Imperiului Otoman în sud-estul Europei, dar căderea cetății Belgrad în 1521 a însemnat că majoritatea teritoriului din sudul Ungariei a rămas fără apărare. Pentru a contracara puterea crescândă a otomanilor, Ludovic al II-lea, regele Ungariei și Boemiei, s-a căsătorit cu Maria de Austria în 1522, sperând să obțină ajutorul casei Habsburg a Austriei în războiul cu otomanii. Otomanii au văzut această alianță drept o amenințare la puterea lor din Balcani și au plănuit s-o distrugă. Într-un efort de a amâna o ofensivă militară completă și o posibilă cucerire a Ungariei, guvernul otoman, sau Înalta Poartă, a făcut ungurilor cel puțin una sau chiar două oferte de pace. Nu este clar motivul pentru care Ludovic a refuzat aceste oferte. Unii pun refuzul pe seama presiunilor venite înspre tânărul rege din partea nobililor din vestul Ungariei, influențați de proximitatea puterii crescânde a Habsburgilor, care s-au temut de posibile agresiuni din partea Austriei, în cazul semnării unui tratat de pace cu otomanii. Regatul Poloniei (1385–1569) semnase un tratat similar de pace cu Poarta cu câțiva ani înainte. În cele din urmă, încercările pentru un acord de pace au eșuat și turcii au hotărât să adopte soluția finală, adică să atace. În iunie 1526 armata otomană a avansat pe Dunăre cu acest scop. Armata ungară era împărțită în trei unități principale: armata Transilvaniei, o armată mixtă, sub comanda lui János Zápolya, care număra între 8.000 și 13.000 oameni și avea drept misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei. Armata principală, condusă de către tânărul rege Ludovic. Și o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de către contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, țelul final al armatei turcești nu a putut fi „ghicit”. Documentele istorice ale vremii, deși rare, au consemnat faptul că Ludovic a preferat să se retragă, lăsând turcilor cale liberă. Într-un final, după multe certuri interne, forțele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaștini, de lângă Mohács, în apropierea Dunării. Otomanii au putut avansa până la câmpul de bătălie aproape fără opoziție.

În fond, în timp ce Ludovic aștepta în capitală, turcii au asediat mai multe orașe și au traversat râurile Sava și Drava. Regele Ludovic a adunat între 26.000 și 40.000 de soldați, în timp ce armata otomană număra circa 70.000 – 100.000 de oameni. Ungurii au ocupat terenul avantajos și au sperat să hărțuiască cu succes armata otomană. După ce primele trupe ale lui Suleiman, armata Rumeliană, a avansat pe câmpul de luptă, rumelienii au fost atacați și împrăștiați de către trupele maghiare conduse de Pál Tomori. Acest atac pe flanc (drept, din punctul de vedere maghiar) a cauzat o panică considerabilă în rândurile otomanilor, dar pe când ungurii se aflau în plin avânt, otomanii s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. În timp ce pe flancul drept ungurii au înaintat suficient de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgețile care i-au lovit armura, superioritatea numerică a otomanilor și contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleșit pe atacanți, mai ales pe cei de pe flancul stâng. Ungurii nu și-au putut menține pozițiile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși. Regele a încercat să scape sub acoperirea întunericului, dar a fost aruncat de pe cal într-un râu lângă Csele și s-a înecat, fiind îngreunat de armura sa. Așa a murit regele Ungariei, la doar 20 de ani. În mod cert, mulți maghiari patrioți au fost omorâți de către proprii militari, pe când cei din urmă se retrăgeau în haos, nevrând să oprească la ordinele superiorilor. Cel puțin 1.000 de nobili și conducători unguri au fost uciși în timpul și imediat după conflict. Teoretic, cel puțin 15.000 de unguri au căzut în timpul bătăliei, pe când otomanii au considerat că au murit doar 2000 de trupe din rândurile armatei Otomane. După terminarea bătăliei, sultanul a dat ordin să fie executați toți prizonierii. Între cei 2.000 de prizonieri executați s-au aflat mai multe nume maghiare de seamă.

Însă, victoria nu le-a oferit otomanilor securitatea dorită. După data de 30 august, corpul principal al armatei turce, urmând cursul Dunării, avansează spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră in orașul de reședință a regilor maghiari. Cetatea regală și orașul sunt practic abandonate, Regina si Curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor fiind luat și de către burghezia germană și maghiară. După ce oastea otomană a prădat orașul și vecinătățile ei, sultanul, în data de 14 septembrie ordonă incendierea orașului. Prada de război, încărcată pe nave fluviale, a fost transportată pe Dunăre spre teritoriile turcești, La data de 21 septembrie sultanul hotărăște retragerea trupelor otomane. Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii și insecurității strategice a teritoriului Ungariei. La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creștine: la Zagreb – armata condusa de către banul croat Kristóf Frangepán, oastea condusă de Voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya – staționată la Szeged și o armată de mercenari străini cu tabăra la Györ și Székesfehérvár. Abia în anul 1541 otomanii au reușit să captureze și să ocupe capitala. Totuși, bătălia de la Mohács a însemnat sfârșitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat. Ocupația otomană a fost contestată de către Arhiducele de Habsburg al Austriei, Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman, cumnatul regelui Ludovic și succesorul acestuia, prin tratatul cu regele Ladislau II Jagiello al Boemiei și Ungariei. Boemia a căzut sub stăpânirea Austriei, care a dominat treimea vestică a Ungariei și porțiuni din teritoriul Croației de astăzi, în timp ce otomanii au stăpânit centrul Ungariei și suveranitatea asupra Transilvaniei semi-independente, iar nordul Ungariei a rămas independent până la sfârșitul anilor 1500. Teritoriul fostului Regat Ungar avea să rămână un câmp de bătălie, Suleiman însuși murind din cauze naturale în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566. Au mai avut loc și două asedii otomane eșuate la Eger, care a căzut doar în anul 1596, la finalul rezistenței independente maghiare.

Mohács este considerat de către mulți unguri drept momentul decisiv nefavorabil din istoria țării, o traumă națională care persistă și astăzi în memoria populară. În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: „mai multe s-au pierdut la Mohács”. Un lucru demn de luat în considerare și de păstrat în memorie este și faptul că, asediul orașului Buda din anul 1686 (Liga Sfântă și Imperiul Otoman, ca parte a campaniei de urmărire în Ungaria după Bătălia de la Viena), în urma căruia Liga Sfântă a recucerit Buda (Budapesta de astăzi) după 78 de zile, a pus capăt la aproape 150 de ani de dominație turcă. Aici mai există o istorisire și mai interesantă, care nu trebuie uitată, referitoare la populația evreiască detestată și masacrată de către maghiari. Un eveniment care avea să reprezinte o traumă trans-generațională pentru ambele părți, fapte care aveau să se repete peste ani și ani, la Budapesta. Închei articolul cu o faptă de vitejie specific românească, care avea să vină la ani distanță de dezastrul de la Mohács.

Eroul național român Mihai Viteazul a început o campanie împotriva otomanilor în toamna anului 1594, cucerind mai multe castele de lângă Dunărea de Jos, printre care Giurgiu, Brăila, Hârșova și Silistra, în timp ce aliații săi moldoveni au învins armatele otomane la Iași și în alte părți ale Moldovei. Mihai și-a continuat atacurile în adâncul Imperiului Otoman, cucerind forturile de la Nicopolis, Ribnice și Chilia și ajungând chiar până la Adrianopol. La un moment dat, forțele sale se aflau la doar 24 de kilometri de capitala otomană, Constantinopol. Glorie eroilor creștinătății!

Videoclip de folos pentru înțelegerea și mai bună a bătăliei și a urmărilor acestui conflict. Material prezentat într-un mod succint:

Lectură extrem de interesantă și de folos: FODOR, PÁL. “OTTOMAN POLICY TOWARDS HUNGARY, 1520—1541.” Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungaricae, vol. 45, no. 2/3, 1991, pp. 271–345. JSTOR, http://www.jstor.org/stable/23658060. Accessed 24 Sep. 2022

PARTENERI

WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

  • Iulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisipIulian Capsali: Nu mai căutați apa în nisip
    Eșecul României în relația cu UE trebuie decontat de SRI și SIE, instituții care dirijează toată politica internă (probabil toate partidele parlamentare și multe extraparlamentare), externă, presa, și patronează dezastrul… Read more »
WordPress RSS Feed Retriever by Theme Mason

Dragi prieteni,

Trebuie să știți: nimeni nu ne „editează” ideile și materialele publicate. Suntem oameni liberi. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, urmărește-ne pe Google News, Telegram, Facebook sau Twitter. Sau poți să te abonezi, gratuit, la Newsletter.

Înscrie-te la newsletterul R3Media

Te rog așteaptă puțin

Mulțumim! Bine-ai venit în comunitatea noastră

1 COMENTARIU

  1. Faptul că otomanii (acesta este cuvîntul nu turci) n-au ocupat Transilvania deși au încercat arată faptul că aceasta niciodată nu a fost parte a Ungariei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate