sâmbătă, mai 24, 2025
ACTUALITATEMihail Neamțu l-a invitat pe Vasile Bănescu (CNA) la un dialog despre...

Mihail Neamțu l-a invitat pe Vasile Bănescu (CNA) la un dialog despre cenzură la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților

Deputatul Mihail Neamțu (AUR) l-a invitat, oficial, pe Vasile Bănescu la un dialog despre rolul CNA și despre cenzură, în cadrul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților.

„În calitate de Președinte al Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaților și ca reprezentant legitim ales al cetățenilor din județul Bihor, cu un mandat consolidat de peste 32.000 de voturi, vă adresez această invitație la dialog instituțional, în numele rațiunii comunicative indisociabilă de actul democratic și al unei tradiții creștine care n-a surpat niciodată punțile între oameni, chiar și atunci când părerile păreau de neîmpăcat.

A fi parlamentar reprezintă o chemare la exercițiul fundamental al sintezei.
Omul politic trebuie să asculte opiniile tuturor. Altfel spus, el este cutia de rezonanță a valorilor, a nemulțumirilor, dar și a aspirațiilor națiunii sale.

Într-o epocă a certitudinilor tehnocratice, când unii aleg postura de roboți ai unui sistem birocratic de-a dreptul kafkian, a dialoga este proba supremă a umanității noastre.
Vă propun, deci, o întâlnire oficială și transparentă sub egida Comisiei de Cultură, pentru a reflecta împreună asupra responsabilității sociale și culturale a vocilor publice.
Nu o dezbatere electorală, nu o polemică de salon, ci o convorbire senină despre ceea ce înseamnă respectul pentru valorile constituționale, între care libertatea de exprimare figurează drept principiu axiomatic.

Există și o dimensiune ascetică a dialogului la care îmi permit să vă invit într-o octavă pascală: efortul golirii de propriile certitudini și încercarea de-a vedea chipul alterității fără schimonosirea voită a intenției Celuilalt.

Biblia ne oferă câteva exemple de întâlniri mirabile în care interlocutorii nu se resping, dar nici nu se confundă.

1. Sf. Ap. Pavel în Areopagul Atenei (Fapte 17:16-34) – o probă elocventă de autentică deschidere față de cei care-l socoteau un palavragiu.
2. Iisus și femeia samarineancă (Ioan 4:1-42) – respect față de marginali, dincolo de sex și etnie;
3. Pavel în fața guvernatorilor romani (Fapte 24-26) – curaj diplomatic și luciditate mărturisitoare;
4. Iisus și Nicodim (Ioan 3:1-21) – răbdarea față de cel neștiutor, dar căutător;
5. Sinodul de la Ierusalim (Fapte 15:1-35) – consensul al rațiunii biblice și rod al rugăciunii comunitare;
6. Călătoria spre Emaus (Luca 24:13-35) – pedagogia empatică a Celui Înviat, care ascultă glasul unor necunoscuți.

Sfânta Scriptură îi dojenește pe cei grăbiți să-și valideze preconcepțiile sau foaia de parcurs. Cel înviat se deschide către cei care acceptă disconfortul interogației.

Chiar și-n plină modernitate, autori precum Jürgen Habermas, Hans-Georg Gadamer sau Karl-Otto Apel au fondat o întreagă etică pe remarcabila posibilitate a unor conștiințe mature de-a adresa întrebări unor adversari sau preopinenți ireductibili.

Exemplele din cultura română abundă și ele. Tânărul Mircea Eliade putea polemiza cu reprezentanți ai Stângii democratice. Constantin Noica i-a primit pe Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu în Păltiniș ca pe niște ucenici inteligenți, care au ales să-l contrazică pe maestru câteva decenii mai târziu.

Polemizarea se transformă, numai prin prietenie, într-o polenizare vie și dezinteresată.
Împotriva fanatismului care monopolizează adevărul și contra oricărui reflex inchizitorial de condamnare a opiniilor dizidente, vă invit, stimate domnule Vasile Bănescu, să acceptați o întâlnire pe care ceilalți colegi ai Dumneavoastră (membri ai CNA) au refuzat-o.
Democrația americană, veche de peste două sute de ani, ne învață că audierile parlamentare și dialogul public nu sunt elemente de accesoriu, ci însăși esența democrației.
Confruntările bipartizane și consultările transparente exprimă, în chip minunat, respectul față de poporul care susține, inclusiv prin plata taxelor și a impozitelor, instituțiile publice.

Stimate domnule Vasile Bănescu,

Această scrisoare nu este doar o invitație la deschidere sufletească și cooperare instituțională. Includ printre rânduri, cu permisiunea dumneavoastră, și o notă de nostalgie. Ați fost, cândva, o gazdă bună a dialogurilor multidisciplinare, transmise de televiziunea Patriarhiei Române către întreaga suflare românească.

În numele predaniei pe care v-ați însușit-o fără cusur, vă chemăm, așadar, în fața Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților la un dialog despre rostul CNA, despre libertate și cenzură”, a scris Neamțu.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Bănescu e un securist infiltrat in Biserică. El are o misiune ca și soroșistul Papahagi și Baconschi – să tină electoratul creștin captiv mafiei PNL. De aia sunt psihopați și furibunzi, nu ai ce dialoga cu ei, Mihai Neamțu e naiv, sau poate că așa e jocul, măcar arată lumii că Bănescu, incultul cu morișcă lexicală, e doar un securist pus pe cenzură, nu e o conștiință

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE