vineri, octombrie 11, 2024
ȘTIRIMeniu unic fără carne în unele școli din Franța. Agricultorii protestează

Meniu unic fără carne în unele școli din Franța. Agricultorii protestează

Primarul ecologist din Lyon, Grégory Doucet, a decis să impună meniuri unice, fără carne, în cantinele școlare, acestea conținând ouă și pește. Decizia controversată a indignat fermierii, care au ieșit la protest, instalând mici ferme mobile în fața primăriei, informează rfi.ro.

Primarul din Lyon își justifică decizia prin necesitatea de a respecta măsurile sanitare decise de Ministerul Educației – o distanță de 2 metri între copii în momentul în care mănâncă la cantină motiv pentru care puțini sunt cei care mai mănâncă de fapt la școală. Astfel, primarul a ales să fie oferit un meniu unic – fără carne dar care conține ouă și pește.

Protestatarii consideră că argumentul respectării protocolului sanitar este doar un pretext pentru ca ecologiștii să își pună în aplicare promisiunea electorală privind introducerea unui meniu vegetarian. În schimb, acest meniu (legume, ouă și pește) există încă din precedenta administrație, din primăvara lui 2020, când primăria era condusă de Gérard Collomb, acesta neavând parte de manifestații ostile la adresa sa.

Ministrul Agriculturii și Ministrul de Interne ai Franței se declară în dezacord cu decizia primarului din Lyon. Ministrul de Interne, Gérald Darmanin vorbește despre o „ideologie scandaloasă”, iar cel al Agriculturii și Alimentației, Julien Denormandie, a sesizat prefectul din Rhône, cerându-i să „nu mai pună ideologii în farfuria unor copii”.

Ministrul Sănătății, Olivier Véran, este deschis ideeii ca în cantinele școlare să fie servit, o dată pe săptămână însă, un meniu fără carne. Pentru că, explică ministrul Sănătății, „există familii precare pentru care carnea și peștele costă scump, iar astfel copiii pot beneficia cu toții de un meniu bogat în proteine de origine animală, importante pentru nutriție”, conform g4media.ro.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE