Giorgia Meloni a numit summitul lui Macron – „anti-Trump”. Ea a fost dzamăgită că majoritatea țărilor Uniunii Europene nu au fost invitate și că americanii au fost lăsați pe dinafară, potrivit Remix News.
„Statele Unite lucrează pentru a atinge pacea și avem un rol de jucat”, a spus ea.
Meloni a fost unul dintre liderii invitați la Paris pentru discuții informale despre viitorul Ucrainei. Premierul italian a subliniat că este necesar să se ofere ucrainenilor garanții de securitate adecvate și să se continue cooperarea în dimensiunea euro-atlantică.
În acest context, ea a criticat organizatorii întâlnirii, care au omis majoritatea statelor membre ale UE. La Paris, alianța UE a fost reprezentată de șeful Comisiei Europene și de președintele Consiliului European. Un loc a fost și pentru secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Meloni a considerat că ideea de a trimite trupe europene în Ucraina este „cea mai complicată și cea mai puțin eficientă”. Ansa a raportat că premierul italian a cerut „să se ia în considerare alte opțiuni”.
Participarea ei la summitul de la Paris a avut loc după o „îndelungată considerație” pentru a „transmite toate preocupările Italiei”, a informat agenția de presă.
Meloni a fost unul dintre puținii lideri invitați la învestirea lui Donald Trump. Anterior, republicanul vorbise laudativ despre ea.
„Sunt aici cu o femeie fantastică, prim-ministrul Italiei”, a spus el în timpul unei întâlniri din Florida.