duminică, aprilie 21, 2024
ACTUALITATEMarcel Iureș, despre „tinerii frumoși și liberi”: O mână de oameni care...

Marcel Iureș, despre „tinerii frumoși și liberi”: O mână de oameni care au avut aceleași mânii, aceleași supărări, aproape isterice în multe cazuri. Pentru mine a fost uimitor că oameni foarte tineri erau mânioși și pe țară, și pe popor, pe istorie

Marele actor român, Marcel Iureș, a împlinit recent vârsta de 71 de ani, ocazie cu care a oferit un interviu siteului Radio Europa Liberă.

Interviul i-a prilejuit artistului să facă niște afirmații foarte interesante. Astfel, Iureș a spus că omul modern vorbește despre marile sale succese, „ libertate, înfrățire, pace, generozitate”, dar de fapt nu este așa.

„Omul e din ce în ce mai neîmpăcat. Vorbește din ce în ce mai des despre această neîmpăcare și această suferință continuă, dar nu se poate stăpâni.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Nu se poate stăpâni să nu se înspăimânte și să nu-i înspăimânte pe alții, să șocheze prin ceva. Bineînțeles că acumulările astea și tehnologice, și religioase, acumulările de bani – care sunt forma supremă a unor iluzii a puterii – se răzbună. Ele coagulează sau se precipită și dau un om înspăimântat, terifiat de orice. Acum totul este înspăimântător: de la climă, la animalele sălbatice, viruși, microbi. Se vorbește despre marea victorie a omului modern, libertate, înfrățire, pace, generozitate și de fapt lumea se înarmează până-n dinți. O fază schizofrenică. Sper că-i trecătoare!”, a spus Marcel Iureș.

În ceea ce privește evenimentele din 1989, actorul le numește „o păcăleală”.

„A fost un fel de piesă de teatru, la scară socială – națională, în care, prinși în spaimă și teroare, nu am prins momentul când s-au schimbat măștile. Oamenii sunt aceiași. Și-au schimbat masca! Asta a fost tot! Au dat jos salopetă, uniformă sau ce purtau ei și au pus Armani, costume Brioni, ceasuri Rolex și coboară din Mercedes Benz sau BMW. Asta e tot”, a mai zis marele actor.

Marcel Iureș s-a referit și la anumite persoane, tineri, „extrem de mânioși”, supărați „pe țară, pe popor, pe istorie”. Fără să-i numească, putem fi siguri că actorul se referă la generația supărată pe România, reprezentată de „tinerii frumoși și liberi”, arondați USR.

„După 89, hai să zicem 92 – 95 – 97, inamicul a părut că nu mai e. În schimb a apărut altul. A fost un fel de mic balaur, care s-a dezvoltat în noi, în societate. Și atunci au apărut lucruri inadmisibile – un fel de mânie care nu venea de la generația mea. O supărare. Venea de la generația tânără. O mână de oameni care au avut aceleași mânii, aceleași supărări, aproape isterice în multe cazuri. Pentru mine a fost uimitor că oameni foarte tineri erau mânioși și pe țară, și pe popor, pe istorie, și pe sistem, pe toată lumea, și învățământ și pe sănătate.

N-am nici acum o explicație și nici n-aș vrea să risc vreo o explicație. Pur și simplu s-a întâmplat lucrul ăsta. Oameni care au fost extrem de mânioși și continuă să fie mânioși și se exprimă cu un tip de încrâncenare care pentru mine nu are obiect. Sau, mă rog, pot accepta că are un obiect cum avem toți mâniile și limitele și formele noastre chiar de isterie.

Dar e cel puțin neașteptat din partea unor oameni tineri de 28, 30, chiar de 40 de ani. Cu atât mai mult cu cât totuși forma asta de libertate, cam cocoșată, plecată cumva chircită după 89, ar fi trebuit să lumineze un pic. Dar să vedem și noi oameni frumoși.

Partea eroică dintr-o anumită zonă a societății. Partea înaltă a învățământului – ieșisem, să zicem așa, dintr-un infern. A fost o noapte destul de lungă. Când se face așa ceva, nu se poate să vezi doar noroiul, doar neputința, mizeria. Înțeleg complexul psihologic și chiar pshiho-social, dar omul tinde spre frumos, un fel de salvare prin ceilalți, prin oamenii rămași care-ți legitimează existența și a ta și a societății. Nu înțeleg de unde a venit toată supărarea asta. Când un om tânăr e supărat, și te uiți la el, te poți gândi în două feluri: ori l-a bătut cineva și e o formă de răzbunare, de compensare, ori o frustrare pe care trebuie să o verse – venin. Ori un om care are 25 sau 30 de ani nu cred că e atât de înveninat”, a mai spus Marcel Iureș.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Unii au fost supàrați pe Deagnea care isi punea gagicile ministrese mai ceva ca Ceauşescu. Şi pentru cà era un țàrànoi din Teleorman a dus mânia publicà inspre toatà prostimea angajatà pe la stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE