Forţele române nu au tras asupra dronelor ruse din zona graniţei cu Ucraina, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) pe Facebook, drept răspuns la “acţiuni de dezinformare” pe acestă temă.
„Atacurile executate de Federaţia Rusă au vizat infrastructura portuară ucraineană de la Dunăre şi nu obiective de pe teritoriul României, iar forţele şi mijloacele Ministerului Apărării Naţionale dispuse în zona frontierei cu Ucraina nu au executat, în nicio astfel de situaţie, foc asupra mijloacelor de atac ale Federaţiei Ruse”, precizează ministerul român.
MApN răspunde astfel unor „acţiuni de dezinformare prin care se acreditează fals ideea că România a fost vizată de atacurile cu drone ale Federaţiei Ruse” pe platforma X şi pe alte reţele sociale.
Mesajele respective „pretind că România ar fost vizată de atacurile cu drone ale Federaţiei Ruse executate în ultimele zile şi că mijloacele de apărare antiaeriană ale Armatei României dislocate la frontieră ar fi executat foc asupra acestora”, arată ministerul.
„Aceste aşa-zise informaţii nu au niciun fundament real”, punctează MApN.
Mai precis, este vorba despre afirmațiile siteului polonez Vișegrad24, care ar fi afirmat că imaginile publicate arată armata română doborând drone rusești. În videourile publicate de acel site, sunt și imagini cu ceea ce se susține a fi „soldați români”, „operând lângă Dunăre”. (foto mare)
Investigaţiile realizate de specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI au început miercuri.
„”Până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, judeţul Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a afirmat MApN.