duminică, martie 23, 2025
ACTUALITATELudovic Orban: Când un ministru mai atacă premierul, imediat pleacă acasă

Ludovic Orban: Când un ministru mai atacă premierul, imediat pleacă acasă

În cadrul unei conferințe de presă, luni, premierul Florin Cîțu și președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, au oferit precizări cu privire la situația tensionată din mediul politic actual. Printre altele, atât prim-ministrul, cât și liderul liberal au răspuns declarației date de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (vicepreședinte USR-PLUS), care l-a numit pe Cîțu „zombie politic”.

„Îi asigur pe toți membrii guvernului că evaluarea se va face pe baza a ceea ce fac, nu pe baza a ceea ce spun. Repet, fiecare membru al Cabinetului condus de mine va fi evaluat pe baza a ceea ce face, nu a ceea ce spune că facă.”, a punctat Florin Cîțu.

Fostul premier, Ludovic Orban, a fost ceva mai tranșant în declarațiile sale, considerând că este inacceptabil să existe atacuri în cadrul coaliției de guvernare.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„În momentul în care un ministru își atacă un coleg de guvern, cu atât mai mult când îşi atacă premierul, înseamnă că nu mai vrea să facă parte din guvernul respectiv. Este total nefiresc, profund dăunător pentru funcționarea unei instituții fundamentale a statului român, cum este Guvernul, să își permită unul sau altul să dea declarații împotriva premierului. Declarații împotriva premierului, chiar și atunci când nu au motive, dau cei din opoziție. Nu pot să dea declarații cei care sunt parte în coaliția de guvernare și mai ales cei care fac parte din echipa de guvernare. Cum să colaboreze un ministru cu premierul, pentru că premierul este cel care conduce Guvernul, atâta timp cât el își permite să atace public? Aceasta este o chestiune care ține de logica de funcționare a guvernării.

Când un ministru îl atacă pe premier, atunci pleacă acasă. (…) Orice ministru trebuie să știe că, înainte de a-și ataca premierul, trebuie să-și scrie demisia. Dacă nu și-a scris demisia, trebuie să știe că va pleca acasă exact cum a plecat acasă Voiculescu.”, a declarat președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban.

Cei doi au repetat, în mare, aceleași declarații pe timpul conferinței de presă organizată de PNL. La briefing a participat și Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE